- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Unul din 10 joburi în domeniul financiar rămâne neocupat. Ce se caută, specialităţile cu salarii uriaşe

28 Feb, 10:21 • Dobran Viorel
Joburi deficitare în domeniul finanţelor, chiar dacă ultimele crize au adus profituri uriaşe băncilor. O analiză Horvath arată că această competiţie de talente, atât internă, cât şi globală, reprezintă cele mai mari provocări în privinţa atragerii de personal nou sau jobjuri noi
Unul din 10 joburi în domeniul financiar rămâne neocupat. Ce se caută, specialităţile cu salarii uriaşe

Joburi multe în domeniul finanţelor înb 2023. Aceasta este concluzia studiului „CFO-Study – Finance and the War for Talents”, realizat, în ianuarie 2023, de compania de consultanţă în management Horváth, activă în România din 2005.

Raportul arată că găsirea oamenilor potriviţi şi a competenţelor necesare pentru joburi deschise în timp util sunt cele mai mari provocări privind forţa de muncă pe segmentul financiar. Astfel, 95% dintre respondenţii la studiu afirmă că nu reuşesc să ocupe posturile vacante la timp, iar 85% spun că există o discrepanţă aflată în creştere de competenţe şi abilităţi între angajaţi şi cerinţele jobului.

Care sunt cele mai vânate joburi

Poziţiile pentru care deficitul de personal este cel mai acut într-o organizaţie financiară sunt cele de: Controlling (73%), Data Center/IT (68%) şi contabilitate (32%), arată studiul Horváth, realizat în rândul a câteva zeci de executivi financiari de top din ţări precum Germania, Slovacia, Austria, Elveţia şi Liechtenstein.

Analiza arată că această competiţie de talente, atât internă, cât şi globală, reprezintă cele mai mari provocări în privinţa atragerii de personal nou. Astfel, 76% dintre respondenţii la studiu se confruntă cu o competiţie acerbă pentru talente în anumite locaţii ale companiilor, 59% dintre aceştia se confruntă cu competiţia globală aflată în creştere de pe piaţa muncii, 46% cu schimbări locale demografice şi 32% cu lipsa calificării (în domeniul financiar existând o cerere foarte mare de cunoştinţe specifice).

Ce joburi au căutat românii la început de 2023 și ce salarii se oferă

Totodată, studiul Horvath arată că abilităţile interactive (66%) şi cele de business (63%) vor fi cele mai căutate în 2025. În privinţa celor interactive, pe primul loc în rândul respondenţilor se află cele de comunicare şi colaborare (71%), urmate de orientarea spre soluţii (60%). Abilităţile specifice şi funcţionale de business rămân importante pentru rolurile de execuţie în domeniul financiar. Înţelegerea business-ului, aptitudinile digitale, cele legate de data strategy şi application, dar şi capacitatea de implementare sunt cele mai căutate abilităţi de business.

Unul din 10 joburi în domeniul financiar rămâne neocupat.

În aceste condiţii, conducătorii departamentelor financiare (CFOs) apelează, în primul rând, la eficienţă pentru a contracara lipsa forţei de muncă în viitor. Potrivit studiului, cele mai eficiente măsuri de combatere a acestui fenomen presupun ca organizaţiile financiare să devină mai atractive pentru noi talente.

Angajări 2023. Se caută masiv IT-işti, 10.000 de anunţuri în nici două luni. Munca remote atrage cel mai mult

„Atragerea talentelor în companii a fost, este şi va rămâne o provocare pentru multe domenii de activitate. Actualul ‘Război al talentelor’ din domeniul financiar este pus de executivii financiari, respondenţi în studiul nostru, pe baza unor factori externi. Măsurile de prevenire a acestui fenomen se concentrează pe metode ce ţin de eficienţă pentru a reduce nevoia de forţă de muncă. Astfel, creşterea investiţiilor în soluţii digitale, realizarea unor ajustări, schimbări organizaţionale în sectorul financiar şi crearea unui mediu de lucru flexibil, sunt printre cele mai importante măsuri care pot fi luate”, a declarat Anca Moiş, Senior Manager, Horváth România.

Raport trist pentru România: lista joburilor care vor dispărea foarte curând, din cauza inteligenței artificiale

Compania a fost înfiinţată în Stuttgart, în 1981, şi are peste 1.000 de angajaţi. Horváth are birouri în Germania (Berlin, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, München şi Stuttgart), Austria, România, Elveţia, Ungaria, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bolojan: Prețul la gaze pentru casnici va fi administrat pentru o perioadă de tranziție de un an
Bolojan: Prețul la gaze pentru casnici va fi administrat pentru o perioadă de tranziție de un an
Bolojan: Pachetul de relansare economică intră joi în primă lectură în ședința de Guvern
Bolojan: Pachetul de relansare economică intră joi în primă lectură în ședința de Guvern
Bolojan: Bugetul de stat pe 2026 va fi trimis în Parlament în jurul datei de 20 februarie
Bolojan: Bugetul de stat pe 2026 va fi trimis în Parlament în jurul datei de 20 februarie
Bolojan: „Pachetul privind reforma administrației a intrat în circuitul de avizare guvernamental și urmează să fie adoptat săptămâna viitoare
Bolojan: „Pachetul privind reforma administrației a intrat în circuitul de avizare guvernamental ...
Sorin Grindeanu, în vizită oficială în Israel: pacea și solidaritatea construiesc punți între comunități
Sorin Grindeanu, în vizită oficială în Israel: pacea și solidaritatea construiesc punți între ...
Raiffeisen Bank depășește pragul de 10 mld. euro active administrate pentru clienții persoane fizice
Raiffeisen Bank depășește pragul de 10 mld. euro active administrate pentru clienții persoane fizice
Nicușor Dan: România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA
Nicușor Dan: România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților ...
Apele Române: Alertă de poluare cu produse petroliere pe Dunăre, în zona Giurgiu
Apele Române: Alertă de poluare cu produse petroliere pe Dunăre, în zona Giurgiu
Departamentele financiare adoptă AI și automatizarea: beneficiile sunt vizibile
Departamentele financiare adoptă AI și automatizarea: beneficiile sunt vizibile
Contribuția la Pilonul 2 ar putea crește la 6% până în 2027. Proiectul a trecut tacit de Senat
Contribuția la Pilonul 2 ar putea crește la 6% până în 2027. Proiectul a trecut tacit de Senat
Primăria Capitalei clarifică facturile. Bucureștenii plătesc căldura și apa caldă doar la parametrii livrați
Primăria Capitalei clarifică facturile. Bucureștenii plătesc căldura și apa caldă doar la parametrii ...
OMV Petrom va investi 9 miliarde de lei în 2026, majoritatea în explorare și producție
OMV Petrom va investi 9 miliarde de lei în 2026, majoritatea în explorare și producție
Bursa de la București deschide în creștere, cu majoritatea indicilor pe plus și rulaj de aproape 10 milioane de lei
Bursa de la București deschide în creștere, cu majoritatea indicilor pe plus și rulaj de aproape ...
Mircea Lucescu, internat la Spitalul Universitar. Când ar putea fi externat și ce spune selecționerul despre starea sa
Mircea Lucescu, internat la Spitalul Universitar. Când ar putea fi externat și ce spune selecționerul ...
Ce se întâmplă după expirarea New START, ultimul tratat nuclear dintre SUA și Rusia
Ce se întâmplă după expirarea New START, ultimul tratat nuclear dintre SUA și Rusia
Comisia Europeană respinge acuzațiile SUA privind influențarea alegerilor din statele membre, inclusiv a scrutinului din România
Comisia Europeană respinge acuzațiile SUA privind influențarea alegerilor din statele membre, inclusiv ...
CCR respinge sesizarea lui Nicușor Dan: Legea libertății religioase este constituțională
CCR respinge sesizarea lui Nicușor Dan: Legea libertății religioase este constituțională
Profesorii protestează în Piața Victoriei față de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan. Sindicatele avertizează asupra riscului unei greve generale
Profesorii protestează în Piața Victoriei față de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan. ...