- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

ANCOM vrea modificari in privinta securitatii retelelor

24 Aug, 12:46 • Redactia DailyBusiness
ANCOM propune modificarea si completarea deciziei privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice, pentru a reflecta la nivelul legislatiei secundare prevederile noului cadru legislativ privind comunicatiile electronice, precum si in vederea remedierii anumitor deficiente sau neclaritati care au fost evidentiate in practica.
ANCOM vrea modificari in privinta securitatii retelelor

Modificarile si completarile cele mai importante se refera la aspecte legate de securitatea si integritatea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice in situatii deosebite, conditiile utilizarii resurselor de numerotatie, conditiile tehnice aplicabile in cazul retransmisiei serviciilor de programe audiovizuale, respectiv continutul fisei de descriere a retelelor si serviciilor.
 
O serie de alte modificari si completari se refera la obligatia transmiterii notificarii privind furnizarea de retele sau servicii de comunicatii electronice.

Astfel, a fost introdusa o noua exceptare de la obligatia transmiterii notificarii, aplicabila operatorilor sistemelor globale de comunicatii mobile prin satelit (G-MPCS/S-PCS), si au fost aduse unele clarificari privind conditiile executarii acestei obligatii de catre persoanele straine care intentioneaza sa furnizeze retele sau servicii de comunicatii electronice in Romania.  

Modificarile si completarile prezentului proiect de decizie in ceea ce priveste securitatea si integritatea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice reflecta dispozitiile noului cadru legislativ primar, urmarind sa asigure un mediu cu un grad mai ridicat de siguranta pentru realizarea comunicatiilor electronice.

De asemenea, s-a urmarit responsabilizarea furnizorilor in ceea ce priveste securitatea si integritatea tuturor retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, respectiv informarea utilizatorilor in legatura cu incidentele de securitate.

Prin prezentul proiect de decizie, ANCOM mai propune extinderea la nivelul tuturor furnizorilor de retele sau servicii de comunicatii electronice a obligatiilor referitoare la implementarea masurilor pentru asigurarea integritatii retelelor si a continuitatii furnizarii serviciilor de comunicatii electronice in situatii deosebite care sunt de natura a afecta grav viata ori sanatatea persoanelor.

Indeplinirea corespunzatoare a acestor obligatii ar putea facilita inclusiv realizarea comunicatiilor dintre autoritatile publice carora le revine responsabilitatea privind organizarea apararii impotriva dezastrelor.

Prezentul proiect de decizie reprezinta un prim pas pentru deschiderea posibilitatii ca si furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sa beneficieze de dreptul de utilizare a anumitor resurse de numerotatie, in viitorul apropiat ANCOM urmand a reglementa conditiile concrete in care acesti furnizori pot obtine licente de utilizare a resurselor de numerotatie.

In plus, in interesul utilizatorilor finali, ANCOM a prevazut in prezentul proiect de decizie obligatia furnizorilor de a nu restrictiona din proprie initiativa accesul la anumite resurse de numerotatie, cu exceptia situatiilor de frauda sau abuz.

Scopul acestei obligatii este de a preveni situatiile in care accesul utilizatorilor finali ar putea fi blocat la resursele de numerotatie avand un anumit format sau care sunt asignate unui anumit furnizor de servicii de continut.

Totusi, situatiile de frauda sau abuz reprezinta o exceptare permisa de la aplicarea acestei obligatii, blocarea anumitor resurse de numerotatie in astfel de situatii fiind o masura in beneficiul utilizatorilor finali. In orice caz, aceste dispozitii nu afecteaza dreptul utilizatorilor finali de a solicita restrictionarea accesului la anumite resurse de numerotatie.

Totodata, prin acest proiect de decizie, ANCOM propune introducerea unui set de parametri tehnici pentru retelele de comunicatii electronice utilizate pentru retransmisia serviciilor de programe audiovizuale cu scopul de a crea astfel premisele unui cadru adecvat protejarii intereselor utilizatorului final in relatia acestuia cu furnizorul de servicii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bruxellesul analizează cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Bruxellesul analizează cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Vizita lui Isaac Herzog în Australia, marcată de ciocniri între poliție și manifestanți pro-Palestina
Vizita lui Isaac Herzog în Australia, marcată de ciocniri între poliție și manifestanți pro-Palestina
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune ...
Procurorul-șef al DNA și procurorul general al României nu mai candidează pentru un nou mandat în fruntea instituțiilor pe care le conduc
Procurorul-șef al DNA și procurorul general al României nu mai candidează pentru un nou mandat în ...
Salvamont: Peste 50 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Salvamont: Peste 50 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
10 lucruri pe care ar trebui să le conțină rucsacul unei femei organizate
10 lucruri pe care ar trebui să le conțină rucsacul unei femei organizate
Prezidențialele din Portugalia: socialistul António José Seguro l-a învins pe candidatul de extremă dreapta André Ventura
Prezidențialele din Portugalia: socialistul António José Seguro l-a învins pe candidatul de extremă ...
Nicuşor Dan îl felicită pe preşedintele ales al Portugaliei: Ţările noastre sunt legate de o strânsă prietenie
Nicuşor Dan îl felicită pe preşedintele ales al Portugaliei: Ţările noastre sunt legate de o strânsă ...
Nicușor Dan o felicită pe prim-ministra Japoniei, Sanae Takaichi, pentru victoria în alegerile legislative
Nicușor Dan o felicită pe prim-ministra Japoniei, Sanae Takaichi, pentru victoria în alegerile legislative
Dosarul lui Georgescu pentru propagandă legionară merge mai departe la judecata pe fond
Dosarul lui Georgescu pentru propagandă legionară merge mai departe la judecata pe fond
Vacanța de schi începe pentru elevii din Bistrița, Cluj și Timiș și ține o săptămână
Vacanța de schi începe pentru elevii din Bistrița, Cluj și Timiș și ține o săptămână
Senatul dezbate luni trei moțiuni simple împotriva Guvernului: Educație, Apărare și UE-Mercosur
Senatul dezbate luni trei moțiuni simple împotriva Guvernului: Educație, Apărare și UE-Mercosur
CCR urmează să se pronunţe asupra sesizării ÎCCJ privind reforma pensiilor magistraţilor. Bolojan avertizează asupra riscului pierderii a 230 mil. euro din PNRR
CCR urmează să se pronunţe asupra sesizării ÎCCJ privind reforma pensiilor magistraţilor. Bolojan ...