- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Google si-a cumparat cu peste 20 mil. $ intrarea pe piata reclamelor in jocuri video

19 Mar, 18:40 • Redactia DailyBusiness
Google a cumparat firma de publicitate specializata pe jocuri video Adscape, pentru a-si largi investitiile si asupra acestei nise relativ noi, au declarat oficialii companiei care opereaza cel mai mare motor de cautare online.
Google si-a cumparat cu peste 20 mil. $ intrarea pe piata reclamelor in jocuri video

Google nu a dezvaluit detaliile financiare ale tranzactiei. In februarie insa, site-ul specializat pe tehnologie Red Herring a anuntat ca valoarea potentialei tranzactii se ridica la 23 milioane de dolari (17,2 mil. euro).

Analistii de piata ai industriei jocurilor video sunt de parere ca patrunderea Google pe piata publicitatii in jocurile video poate fi un semnal pentru dezvoltarea rapida a acestei nise.

„Credem ca prin aceasta investitie cream mediul excelent pentru ca firmele care isi fac publicitate sa reuseasca sa capteze potentiali clienti, folosind un mediu antrenant si de calitate cum sunt jocurile video”, au declarat reprezentanti ai Google pe siteul oficial, remarcand faptul ca industria jocurilor video este intr-o crestere continua.

Microsoft a platit anul trecut 200 milioane $ (circa 161 mil. euro) pentru a cumpara compania Massive, specializata in publicarea de reclame in timpul jocurilor. Ulterior, Massive a incheiat contracte de publicitate cu mari distribuitori de jocuri precum UbiSoft, THQ, si Take-Two Interactive Software.

Urmărește Daily Business pe Google News