Lifestyle

Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit. ”Sunt recunoscătoare pentru lecțiile învățate”

08 Apr, 17:10 • Cornel Ghimeșan
Viviana Sposub și George Burcea și-au spus adio, iar de această dată despărțirea este definitivă. Cei doi au mai făcut o pauză de două luni în 2023, dar apoi au decis să-și mai dea o șansă.
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit. ”Sunt recunoscătoare pentru lecțiile învățate”

Viviana Sposub și George Burcea au decis să meargă pe drumuri separate în urmă cu mai bine de jumătate de an, dar anunțul a fost făcut abia acum, cei doi dându-și timp să-și gestioneze emoțiile și să-și revină.

Viviana a fost cea care a făcut anunțul pe rețelele sociale. Nu a dat detalii referitoare la motivul din spatele despărțirii, dar a spus că e recunoscătoare pentru lecțiile pe care le-a primit.

Citește și Gestul făcut de Anamaria Prodan pentru fosta soție a lui Dan Alexa. Ce relație au cele două: „Nici nu mă interesează”

Viviana Sposub și George Burcea au pus punct relației

„De mai bine de jumătate de an, eu și George ne-am despărțit. Nu am vorbit despre acest lucru până acum, pentru a ne da timp să ne așezăm emoțiile și să trecem prin această perioadă departe de ochii publicului. După ce am reflectat mult, am simțit că e momentul să împărtășesc cu voi această etapă din viața mea.

Fiecare experiență ne învață ceva important și sunt recunoscătoare pentru lecțiile învățate. În acest moment, mă concentrez pe dezvoltarea mea și pe toate proiectele frumoase la care lucrez. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru continuu!„, a scris Viviana pe story.

Viviana Sposub și George Burcea au fost împreună aproximativ cinci ani. Cei doi au stat în America o perioadă, cât timp actorul a filmat pentru serialul Wednesday, în care a interpretat rolul lui Lurch. Când s-au întors din SUA, cei doi s-au despărțit. Din octombrie 2023, timp de două luni, George Burcea și Viviana Sposub au stat separați. La acel moment, cei doi declarat că faptul că au fost tot timpul în atenția publicului le-a afectat relația.

Citește și Cristi Borcea a făcut anunțul despre al 10-lea copil: „Nu mai am adrenalina pe care o aveam, dar sunt bine”

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine Le Pen
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine ...
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei defecțiuni. Nuclearelectrica anunță schimbări în conducerea tehnică a centralei
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza ...
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să menţină disciplina fiscală şi să atragă investiţii prin fonduri europene
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să ...
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un avans lunar de 5,2%
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un ...
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare ...
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu este bâta PSD”
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu ...
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul rusesc. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja”
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul ...
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță o tentativă de discreditare
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță ...
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria vor primi un nou sprijin european
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria ...
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul și creșterea prețurilor la benzină au afectat partidul republican
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul ...
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai puțin de 24 de ore, față de trei zile
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai ...
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație extraconjugală cu o chinezoaică care îl spiona
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație ...
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul finalizării investiției de 430 MW
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul ...
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri concrete și o colaborare mai bună între instituții
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri ...