Real Estate

Castelul Bran își schimbă proprietarii. Centrul Internațional pentru Rezolvarea Litigiilor a decis în favoarea urmașilor Principesei Ileana

27 Nov, 12:29 • Russo George
Cea mai mare curte de arbitraj din lume, cu sediul în Statele Unite ale Americii, a pronunţat o decizie majoră în litigiul privind proprietatea Companiei de Administrare a Domeniului Bran (CADB), societatea care gestionează activitatea comercială a Castelului Bran. Instanţa arbitrală a hotărât ca părţile sociale ale companiei să fie transferate integral moştenitorilor Principesei Ileana a României, punând astfel capăt unui conflict juridic desfăşurat pe parcursul mai multor ani.
Castelul Bran își schimbă proprietarii. Centrul Internațional pentru Rezolvarea Litigiilor a decis în favoarea urmașilor Principesei Ileana

Castelul Bran a fost retrocedat în mod legal în anul 2006 către trei dintre copiii Principesei Ileana – arhiducele Dominic Habsburg Lothringen, arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei şi arhiducesa Margareta Elisabeth Sandhofer. Retrocedarea a vizat însă doar proprietatea imobilului, nu şi societatea care administra comercial castelul.

Potrivit Profit.ro, CADB a fost deţinută, începând de atunci, în mod egal de moştenitori şi de avocaţii casei de avocatură Herzfeld & Rubin, respectiv Rubin, Meyer, Doru & Trandafir, care au reprezentat familia în procesul de retrocedare.

Litigiul ulterior privind împărţirea controlului asupra societăţii a fost judecat de Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Litigiilor (ICDR), divizia internaţională a Asociaţiei Americane de Arbitraj, cea mai mare instituţie de profil din lume. Procesul a durat mai mulţi ani, timp în care ambele părţi şi-au susţinut pretenţiile asupra dreptului de administrare şi de profit al companiei. În final, arbitrii au dispus transferul integral al părţilor sociale către moştenitorii Principesei Ileana, eliminând astfel drepturile deţinute de avocaţi în cadrul societăţii.

Înainte de această decizie, 50% din capitalul CADB era deţinut de casa de avocatură Herzfeld & Rubin şi de avocaţii Lia Dorina Doru, Corin Ioan Trandafir şi Sergiu Doru, parteneri ai Rubin, Meyer, Doru & Trandafir. De asemenea, o societate coordonată de avocatul Mark Meyer, cunoscut şi pentru colaborarea sa cu fostul preşedinte Emil Constantinescu, figura în acţionariat. Drept urmare, hotărârea arbitrală a dispus transferul acestor participaţii către arhiducele Dominic Habsburg Lothringen şi către compania austriacă Bran Capital Beteiligungs, reprezentată de Johann Holzhausen.

Castelul Bran, printre cele mai importante atracții turistice din România

Structura acţionariatului CADB, aşa cum rezultă după decizia arbitrală, este următoarea: Dominic Habsburg Lothringen deţine 33,34% din capital, iar compania Bran Capital Beteiligungs – 33,33%. Restul pachetelor sunt împărţite între membri ai familiilor Holzhausen şi Sandhofer: Alexandra Ferch (Holzhausen) – 6,67%, Georg Holzhausen – 5%, Johann Holzhausen – 5%, Andrea Alexandra Sandhofer – 4,17%, Anton Sandhofer – 4,17%, Elisabeth Viktoria Sandhofer – 4,16%, iar Margareta Sandhofer – 4,16%.

Ca urmare a încheierii litigiului, avocaţii implicaţi au primit profitul total realizat de companie în anul 2023, aproximativ 5,5 milioane de dolari, precum şi o parte din profitul aferent anului 2024, în valoare de 1,8 milioane de dolari. Contactaţi de publicaţia economică, reprezentanţii casei de avocatură, Lia Dorina Doru, Corin Ioan Trandafir şi Sergiu Doru, nu au oferit un punct de vedere.

Castelul Bran, monument istoric emblematic al României, situat în Culoarul Rucăr-Bran, la 30 de kilometri de Braşov, are o istorie îndelungată şi complexă. Primele menţiuni despre o fortificaţie la Bran datează din perioada în care regiunea s-a aflat sub autoritatea comitatului regal de Alba Iulia, iar între 1211 şi 1225 teritoriul s-a aflat în administrarea Cavalerilor Teutoni. Un document emis la 17 noiembrie 1377 de regele Ludovic I al Ungariei le confirma saşilor braşoveni dreptul de a construi „o nouă cetate de piatră”, ceea ce sugerează existenţa unei fortificaţii anterioare, probabil din lemn.

De-a lungul secolelor, castelul a avut un rol strategic în apărarea graniţei şi în controlul comercial al zonei. A fost folosit în 1395 de Sigismund de Luxemburg ca bază militară, iar ulterior a trecut succesiv sub autoritatea Ţării Româneşti, a coroanei maghiare şi a Scaunului Braşovului. La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a României, iar după moartea acesteia a revenit Principesei Ileana. Naţionalizat în 1948, castelul a redevenit proprietate privată abia în 2006.

Citește și: Nicușor Dan: Serviciul Roman de Informaţii (SRI) va avea o unitate specială, care se va ocupa de combaterea corupţiei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare