- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Marii castigatori ai crizei imobiliare: Afaceri dinamizate de necazurile dezvoltatorilor

24 Mar, 22:01 • cristina.mihai
Criza a avut efecte devastatoare in randul dezvoltatorilor imobiliari, insa necazul unora a adus bucurie altor business-uri, care depind de imobiliare pentru a se extinde, si care au inceput sa cumpere sau sa inchirieze suprafete de cateva ori mai mari decat in perioada de boom.
Marii castigatori ai crizei imobiliare: Afaceri dinamizate de necazurile dezvoltatorilor

Marii retaileri au fost protagonisti in cel putin 75% din tranzactiile cu terenuri incheiate in ultimii doi ani (exceptand tranzactiile efectuate de persoane particulare cu loturi de case). Acestia au profitat de scaderile de preturi si au securizat locatiile foarte bune, in zone centrale sau semi-centrale, pe care nu si le-au permis in perioada boomului imobiliar, spune Sinziana Oprea, asociat in cadrul departamentului de terenuri al Colliers International.

Astfel, ei s-au dovedit mult mai agresivi in ceea ce priveste achizitiile de terenuri comparativ cu perioada 2007-2008, atat in Bucuresti, cat si in orasele din provincie cu peste 100.000 locuitori, spune Oprea.

Acest lucru este insa valabil pentru acei retaileri al caror business a fost mai putin afectat de criza economica – hipermarketuri, supermarketuri, discounteri, retaileri de bricolaj. Altii, precum retailerii de mobila sau cei de tip cash&carry, au fost in ultimii doi ani aproape exclusiv preocupati de restructurarea si eficientizarea magazinelor deja existente.

Colliers estimeaza ca valoarea tranzactiilor cu terenuri incheiate in 2009-2010 a fost sub 20% din cea inregistrata in intervalul 2007-2008. Spre deosebire insa de perioada anterioara, cand majoritatea cumparatorilor au fost atrasi de Capitala, in perioada 2009-2010 investitiile in terenuri au fost aproape egal distribuite in Bucuresti si restul oraselor din tara.

„Am realizat un calcul pentru tranzactiile de terenuri (proprietati de peste 1 ha) din 2010, astfel peste 51% din volumul tranzactiilor de terenuri din 2010 au avut ca obiect terenuri pe care se vor dezvolta centre comerciale. Procentual vorbind, cifra pe 2010 este mai ridicata fata de ce s-a intamplat in anii anteriori, in valoare absoluta cifra este mai mica”, a spus Laura Bencze, consultant in departamentul de reaserch al CB Richard Ellis.

Oficialii companiilor de consultanta considera ca pe termen scurt si mediu, piata terenurilor va ramane una a cumparatorilor.

„Pe masura ce indicatorii economici se imbunatatesc, ne asteptam ca investitorii sa isi recapete increderea in potentialul de absorbtie al pietei locale imobiliare si in consecinta, sa isi creasca apetitul pentru achizitiile de terenuri. Pe termen scurt si mediu insa, estimam ca piata terenurilor va ramane o piata a cumparatorilor, unde doar proprietarii cu un pret competitiv vor putea incheia o tranzactie” considera Sinziana Oprea de la Colliers.

Laura Bencze de la CBRE considera, de asemenea, ca exista toate premisele pentru cresterea volumului de tranzactii de terenuri cu suprafete de peste 1 ha in 2011, comparativ cu 2010.

Cine sunt marii cumparatori de terenuri

Oficialii Cora au declarat recent ca in ultimii doi ani au cumparat circa 40 de hectare de teren in Romania, pe care au platit 50 mil. euro.

Auchan a cumparat de asemenea, in parteneriat cu K&S Development, un teren de 40 milioane de euro in cadrul Electroputere Craiova, iar Dedeman a semnat un acord pentru a achizitiona trei hectare de teren in cadrul fabricii Laromet din Bucuresti de la AFI Europe. Acestea sunt insa doar cele cateva tranzactii sau valori de investitii cunoscute. Pe piata exista multe alte companii, cum ar fi Kaufland, Lidl/Plus Discount sau Penny Market, care au investit masiv in terenuri.

Chiar daca marii retaileri au dominat piata, cea mai mare tranzactie din 2010 a fost achizitia platformei Timpuri Noi cu 35 mil. euro de catre InterPrime, compania imobiliara a proprietarului Ikea.

De altfel, investitori imobiliari au inceput sa reapara timid in piata. Portland Trust cumparat circa doua hectare de teren in Pipera pentru 10 milioane de euro.

Furnizorii de servicii medicale se extind cu costuri mici

Operatorii de clincile medicale, spitale private apartinand unor lanturi private (locale sau nationale) au fost extrem de activi in piata in ultimele 12-16 luni. Acestia au fost foarte flexibili in procesul de expansiune: au inchiriat suprafete de 500-1.500 metri patrati in cladiri de birouri si centre comerciale, sau cladiri de birouri de peste 11.000 mp, ori chiar au cumparat cladiri si terenuri pentru investitii de tip greenfield, dupa cum a spus Laura Bencze.

Grupul suedez Medicover, unul din cei mai importanti jucatori din domeniu, a cumparat un teren in Pipera de la un dezvoltator imobiliar unde construieste un spital de 50 milioane euro.

Insa clinicile medicale nu s-au indreptat doar spre achizitii, ci si spre inchirieri. Astfel, potrivit datelor furnizate de DTZ Echinox, in 2007 si 2008, companiile farmaceutice si de servicii medicale au inchiriat in jur de 10.000 mp de spatii de birouri cumulat, in timp ce in 2009 si 2010, o suprafata de peste 35.000 mp de birouri. Printre altele, DTZ a intermediat inchirierea unei intregi cladiri de birouri de catre un spital privat

Cel mai bun an al industriei a fost 2010, cand firmele din domeniu inchiriind 27.000 mp de spatii de birouri.

„Apetitul furnizorilor de servicii medicale private pentru inchirieri sau achizitii a crescut comparativ cu perioada de boom datorita disponibilitatilor financiare ale acestor companii, generate si de intrarea in actionariat a unor investitori internationali mari cum ar fi Medlife-Societe Generale, CMU-Advent International”, a comentat Eduard Turcoman, senior office consultant DTZ Echinox.

El a mentionat, printre factorii de impulsionare a pietei, si o cerere in continua crestere de servicii medicale private din partea populatiei.

„De asemenea, in contextul unei piete imobiliare afectate de criza, unde gradul de neocupare a ajuns la 18,3% la sfarsitul anului 2010, oferta de spatii de birouri pentru zonele centrale sau cele cu o concentrare demografica mare a fost mult mai generoasa”, a mai spus Turcoman.