Real Estate

Tranzacţii imobiliare de 120 de milioane de euro în primul trimestru, 10% din toată piaţa Europei Centrale şi de Est

08 Jun, 11:54 • Dobran Viorel
Primul trimestru din 2023 s-a încheiat cu tranzacţii imobiliare în valoare totală de 120 milioane de euro în România, aproape dublu față de primele trei luni din 2022.
Tranzacţii imobiliare de 120 de milioane de euro în primul trimestru, 10% din toată piaţa Europei Centrale şi de Est

Piața de investiții imobiliare din România a încheiat primul trimestru în 2023 cu tranzacţii imobiliare de 120 de milioane de euro, reprezentând aproape 10% din volumul CEE-6, arată un studiu Colliers.

Mai mult de jumătate (61%) dintre românii care au cumpărat locuinţe anul trecut au folosit fondurile proprii pentru achiziţie iar 53% dintre tranzacţii au fost încheiate pentru apartamente cu două camere, potrivit unui studiu realizat în rândul specialiştilor imobiliari de la RE/MAX. Mai mult de jumătate (61%) dintre românii care au cumpărat locuinţe anul trecut au folosit fondurile proprii pentru achiziţie iar 53% dintre tranzacţii au fost încheiate pentru apartamente cu două camere, potrivit unui studiu realizat în rândul specialiştilor imobiliari .

Primul trimestru din 2023 s-a încheiat cu tranzacţii imobiliare în valoare totală de 120 milioane de euro în România, aproape dublu față de primele trei luni din 2022, tranzacțiile în segmentul industrial și logistic reprezentând aproximativ 50% din volum, iar cele din segmentul birourilor circa 40%, arată raportul Colliers “CEE Investment Scene Q1 2023”. România a avut o performanță mult mai bună decât principalele țări din regiunea ECE (Europa Centrală și de Est), în condițiile în care volumul cumulat al celor șase economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia) s-a redus cu mai mult de jumătate. Consultanții Colliers apreciază că, în măsura în care niciun eveniment extern nu determină o scădere semnificativă a activității economice în zona euro, ECE va continua să își depășească partenerii occidentali pe termen lung, datorită fondurilor UE și a unui mediu de afaceri ofertant, iar România este bine poziționată.
În ansamblu, volumele de investiții din Europa Centrală și de Est (CEE) au scăzut cu aproape 57% față de primul trimestru din 2022, până la aproximativ 1,3 miliarde de euro, un volum mai bun decât rezultatele din alte regiuni ale UE, unde scăderea de la un an la altul a fost de 62% (conform MSCI). Referitor la tranzacţii imobiliare, Polonia a rămas lider în regiune, volumele de investiții reprezentând 50% din totalul celor mai mari 6 țări din Europa de Est, urmată de Republica Cehă și Ungaria, cu o pondere cumulată de 31% din volumele din primul trimestru al anului.

Românii ţin banii la saltea pentru a-şi lua case: 6 din 10 au plătit cu cash tranzacţii imobiliare în 2022

„Interesant este că atât România, cât și Bulgaria, au avut un început de an mai bun decât în 2022 și 2021. O redresare semnificativă depinde în continuare în mare măsură de o îmbunătățire a perspectivelor inflației și a ratei dobânzii pentru a închide decalajul dintre prețuri. Este dificil să estimăm activitatea de pe piața românească pentru restul anului, având în vedere condițiile actuale, dar, dacă toate tranzacțiile majore aflate în curs de finalizare se vor încheia, am putea chiar să vedem volumul la nivelul record de anul trecut. Astfel, principala provocare este costul finanțării care se situează în prezent undeva între 5 și 6%, determinat de ratele dobânzilor semnificativ mai mari decât în urmă cu doar 12 luni, precum și de costurile altor instrumente financiare, cum ar fi IRS-ul”, explică  Anca Merdescu, Director Investment & Debt Advisory la Colliers.

Record în investițiile imobiliare
Record în investițiile imobiliare

Sectorul industrial și logistic a fost dominant în România în primul trimestru al anului 2023 în ceea ce privește tranzacâii imobiliare, cu o pondere de circa 50% din volumul total al investițiilor, urmat de spațiile de birouri cu o pondere de aproximativ 40%. În mod similar, la nivelul ECE, sectorul industrial și logistic și-a recâștigat locul de lider în fața sectorului birourilor și al retailului în primul trimestru al anului, pe măsură ce activitatea s-a redus, iar lipsa ofertei a devenit din ce în ce mai vizibilă. Bucureștiul are unul dintre cele mai mari randamente investiționale din regiune pentru sectorul industrial (7,5%), față de cel mult 4,75% în Praga, 5,25% în Varșovia sau 6% în Budapesta.,

Tranzacţii imobiliare mai puţine din cauza inflaţiei

„Perspectivele rămân în continuare mixte: deși începem să avem mai multă claritate în privința inflației, acest lucru nu înseamnă neapărat mai multă claritate și în ceea ce privește ratele dobânzilor de finanțare. Tensiunile pe plan geopolitic și cele provocate de COVID rămân un factor de stres, ceea ce explică de ce perspectivele economice globale, împreună cu cele ale ECE-6, s-au înrăutățit față de acum câteva luni. Creșterea economică pentru perioada 2023-2027 este estimată la puțin sub 3% pentru regiunea ECE-6, aproape dublu față de cea din zona euro, dar o recesiune rămâne totuși un scenariu de risc real care trebuie urmărit. Inflația din regiune a atins un nivel maxim urmând să scadă în următorii ani și să revină la o singură cifră până în 2025”, conchide  Anca Merdescu.

 

Se anunţă tranzacţii imobiliare de lux în 2023

Consultantul imobiliar Vlad Gheorghiu, desemnat Brokerul Anului 2022 pe data de 24.05.2023, la Gala imobiliare.ro Awards, a vândut anul trecut 16 proprietăți imobiliare de lux a căror valoare cumulată a depășit opt milioane de euro. Din total, primele trei proprietăți au avut o valoare totală de aproximativ 4,6 milioane de euro. Cea mai scumpă proprietate vândută de Vlad Gheorghiu a fost un imobil de 2,25 milioane de euro, urmată de o proprietate de 1,35 milioane de euro și un alt imobil de 1,04 milioane de euro.

„Luxul, prin definiție, reprezintă unicitate. Iar pentru cei cu foarte mulți bani, care fac achiziții în segmentul rezidențial de lux, unicitatea este dată în primul rând de locație, fie că vorbim de cele mai scumpe zone din București (Primăverii, Aviatorilor, Kiseleff) fie că vorbim de aproprierea de cele mai bune școli private din București, pe care le regăsim în Pipera. Întotdeauna, cuvântul principal îl reprezintă ”Unicitatea”!”, a declarat Vlad Gheorghiu, brokerul imobiliar al anului 2022.

Care este valoarea investiţiilor imobiliare din marile centre regionale ale țării

Din punct de vedere imobiliar, o proprietate de lux trebuie să cuprindă terenuri de minimum 1.000 de metri pătrați pe care se găsesc locuințe cu suprafețe ample (livinguri de minimum 60 metri pătrați, zona matrimonială de cel puțin 40 metri pătrați, care trebuie să cuprindă obligatoriu și un dresing generos, băi pentru fiecare dormitor în parte, etc) și facilități premium. În cazul penthouse-urilor, acestea trebuie să fie singure pe nivel, să aibă acces cu liftul direct în sufragerie, suprafețe de minimum 250 metri pătrați și terase deminim 100 metri pătrați. Finisajele premium și cel puțin 2-3 locuri de parcare reprezintă de asemenea criterii esențiale.Vlad Gheorghiu, de profesie stomatolog, a decis în urmă cu zece ani să își schimbe cariera și să intre în piața imobiliară. „După 10 ani de experiență și sute de tranzacții încheiate cu succes, pot să garantez că nu norocul este cel care trebuie să dicteze vânzarea unei locuințe cu succes. Ci un mod de lucru in care, întocmai unui Avocat, reprezinți in mod onest un singur interes financiar pe tot parcursul tranzacției si un sistem de vânzări sigur si performant. Cred cu tărie într-o Românie mai bună printr-o lume imobiliară mai bună, la care sunt onorat să contribui”, a adăugat Vlad Gheorghiu. 

 

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri comerciale
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri ...
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor UE
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor ...
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut ...
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, 20-30 de minute
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, ...