- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Fabrica Kraft Foods din Brasov a oprit productia

20 Nov, 18:57 • Redactia DailyBusiness
Fabrica Kraft Foods din Brasov a oprit productia incepand de joi, urmand ca pana la sfarsitul lunii noiembrie, toti cei 220 de angajati ramasi in societate sa primeasca preavizele de disponibilizare, scrie Mediafax.
Fabrica Kraft Foods din Brasov a oprit productia

Potrivit lui Dragos Grigore, lider sindical la Kraft Foods, productia efectiva a fabricii de ciocolata a fost oprita inca de joi.

„Practic, fabrica nu mai produce nimic de ieri (joi – n.r.). Acum angajatii desfasoara activitati de inventariere, curatenie, lucruri de pregatire a fabricii pentru inchidere”, a declarat Grigore.

Angajatii vor primi preavizele in data de 30 noiembrie, iar la inceputul lunii ianuarie 2010, vor intra in somaj, potrivit sursei citate.

Kraft Foods a anuntat inca din luna noiembrie 2008 ca a decis sa inchida fabrica de ciocolata de la Brasov pana la sfarsitul anului 2009 si ca toti cei 436 de angajati ai companiei vor fi disponibilizati, acestia urmand a beneficia de salarii compensatorii si asistenta platita de firma pentru gasirea de noi locuri de munca.

Prima transa de disponibilizati, care a cuprins 134 de angajati, a fost facuta in luna iunie, iar 65% dintre acestia au deja „o alternativa in cariera, prin angajare la un alt loc de munca, transfer la firma Rap Confectionery sau pensionare”, a spus Doina Cavache, Corporate Affairs Manager al Kraft Foods Romania.

„Pentru cei ce nu au inca un loc de munca si sunt interesati in gasirea unuia, precum si pentru cei ce urmeaza a fi disponibilizati in luna decembrie, vom continua sa acordam suport pentru gasirea unui nou loc de munca prin intermediul firmei specializate in plasarea fortei de munca ce va continua sa opereze la sediul Kraft Foods Romania din Brasov”, a adaugat Cavache.

Potrivit aceleiasi surse, in prezent, la Brasov mai sunt 220 de angajati pentru productia tabletelor de ciocolata Poiana.

Compania a incheiat un contract comercial cu societatea brasoveana Rap Confectioney, parte a grupului Raptronic, care va da posibilitatea continuarii fabricarii produselor de ciocolata extrudate la Brasov. Prin urmare, firma din Brasov va produce pentru Kraft Foods batonul de ciocolata „Smash cu arahide” si bomboanele „Chokotoff”, iar Kraft Foods va continua sa fie proprietarul acestor marci.

„Un numar de 67 de angajati ai Kraft Foods Romania au fost preluati de firma Rap Confectionery, prin transfer si angajari ulterioare disponibilizarii de la Kraft Foods Romania”, a declarat Cavache.

Kraft Foods este prezenta pe piata romaneasca din anul 1994, cand Kraft Foods International din Statele Unite a achizitionat fabrica Poiana Produse Zaharoase din Brasov. Compania americana Kraft Foods are venituri anuale de peste 37 miliarde de dolari, numara peste 100.000 de angajati si detine peste 180 de unitati de productie, la nivel mondial.