Știri externe

Concedieri în masă la Microsoft! Compania disponibilizează aproape 7.000 de angajați

14 May, 09:31 • Stefan Simion
Microsoft, una dintre marile companii Big Tech din lume, urmează să disponibilizeze 3% dintre angajații din întreaga lume. La finalul lunii iunie a anului trecut, multinaționala avea aproximativ 228.000 de angajaţi.
Concedieri în masă la Microsoft! Compania disponibilizează aproape 7.000 de angajați

Dintr-un calcul simplu, rezultă că aproximativ 6.840 de angajați Microsoft urmează să fie concediați. Toate nivelurile, echipele și regiunile geografice sunt vizate de aceste restructurări, potrivit CNBC citat de news.ro

Continuăm să implementăm schimbările organizaţionale necesare pentru a poziţiona compania cât mai bine într-o piaţă dinamică”, a transmis un purtător de cuvânt al Microsoft într-o declaraţie pentru CNBC.

Concedieri în masă la Microsoft în urma reducerii nivelurilor de management

Decizia de a restructura 3% din personal nu este legată de lipsa de performanță a angajaților, ci de reducerea nivelurilor de management, conform aceleiaşi surse. Pe primul trimestru al anului 2025, Microsoft a raportat un profit net trimestrial de 25,8 miliarde de dolari, peste aşteptările analiştilor, previziunile fiind și ele optimiste.

Citeste si Bill Gates a decis! Fondatorul Microsoft vrea să lase copiilor mai puțin de 1% din averea sa

O disponibilizare în masă a mai avut loc în 2023, când compania a renunțat la nu mai puțin de 10.000 de posturi. Și în luna ianuarie 2025, compania a făcut o serie de disponibilizări, bazate pe performanţă.

CEO-ul Satya Nadella a declarat, la începutul anului, că Microsoft își va regândi strategia de vânzări, în contextul în care creșterea veniturilor obținute de divizia Azure (cloud) a scăzut, în afara componentelor legate de inteligența artificială. Segmentul AI a depăşit însă aşteptările companiei.

Giganții tech reduc personalul pentru a susține investițiile masive în inteligența artificială

Marile companii din sectorul tehnologiei investesc masiv în inteligența artificială, văzând în această tehnologie o sursă esențială de creștere, în timp ce taie costuri în alte zone pentru a-și proteja marjele de profit. Google a concediat sute de angajați în ultimul an, într-un efort de a controla cheltuielile și de a prioritiza dezvoltarea în domeniul AI, potrivit Reuters.

Citeste si Microsoft deschide ușa spre viitor. Asistenții virtuali permanenți vor aduce schimbări majore!

Continuăm să implementăm modificările organizaționale necesare pentru a poziționa compania cât mai bine într-o piață în continuă schimbare”, a transmis un purtător de cuvânt al Microsoft.

Totuși, costurile ridicate pentru extinderea infrastructurii AI au afectat profitabilitatea companiei, marja Microsoft Cloud scăzând la 69% în trimestrul din martie, față de 72% în aceeași perioadă a anului trecut.

Microsoft a alocat un buget de 80 de miliarde de dolari pentru cheltuieli de capital în actualul an fiscal, majoritatea fondurilor fiind direcționate către extinderea centrelor de date, în scopul reducerii blocajelor de capacitate generate de cererea pentru servicii AI.

Analistul D.A. Davidson, Gil Luria, a declarat că aceste concedieri reflectă modul în care Microsoft gestionează presiunea asupra marjelor cauzată de investițiile sporite în AI.

Considerăm că, pentru fiecare an în care Microsoft menține acest nivel de investiții, compania va fi nevoită să reducă personalul cu cel puțin 10.000 de angajați pentru a compensa nivelul ridicat de amortizare generat de cheltuielile de capital”, a explicat specialistul.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
O dronă s-a prăbușit în apropiere de Solca după ce a intrat în spațiul aerian al României
O dronă s-a prăbușit în apropiere de Solca după ce a intrat în spațiul aerian al României
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%