- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Europol avertizează că tinerii sunt racolați pe platformele de jocuri video și determinați să comită crime sau acte de violență în numele mafiei sau în războiul hibrid

21 Nov, 14:07 • Cornel Ghimeșan
Europol avertizează că rețelele de crimă organizată folosesc copiii ca arme pentru a comite acte de tortură și crime la comandă, recrutându-i adesea prin intermediul platformelor de jocuri video și șantajându-i cu informații personale dezvăluite online. Șefa Europol, Catherine de Bolle, subliniază că aceste grupuri destabilizează societatea și reprezintă cea mai mare amenințare criminală, deoarece vizează viitorul UE. În plus, tinerii sunt folosiți de state ostile ca spioni involuntari, iar utilizarea inteligenței artificiale și a narco-submarinelor pentru trafic de droguri reprezintă alte provocări majore.
Europol avertizează că tinerii sunt racolați pe platformele de jocuri video și determinați să comită crime sau acte de violență în numele mafiei sau în războiul hibrid

Europol susține că rețele criminale folosesc copiii ca arme pentru a comite torturi sau crime, racolându-i chiar prin intermediul platformelor de jocuri video sau smartphone-uri.

Europol avertizează că mafia și statele ostile recrutează tineri pentru a comite crime

În același timp, copiii și tinerii sunt folosiți de state ostile și de autorii amenințărilor hibride ca spioni involuntari, potrivit șefei Europol, Catherine de Bolle, într-un interviu pe care l-a acordat publicațiilor Politico și Die Welt.

Citește și : Șofer român de TIR, condamnat la închisoare și amendat cu peste șase milioane de euro în Franța. Ce au găsit polițiștii în camionul său

Europol are cunoștință de 105 cazuri în care minori au fost implicați în crime violente „comise ca un serviciu” și chiar 10 crime la comandă. Cel mai grav caz întâlnit de agenția de aplicare a legii a UE a fost unul în care unui băiat i-a fost ordonat să își ucidă sora mai mică, ceea ce s-a și întâmplat.

„Este crud, nu am mai văzut aşa ceva până acum”, a mărturisit Catherine De Bolle.

„Folosirea copiilor ca arme de către grupurile de crimă organizată este ceea ce se întâmplă în acest moment pe teritoriul european. Ei folosesc copiii ca arme pentru a tortura sau a ucide. Nu mai este vorba de furturi mărunte. Este vorba de crime grave”, a spus şefa Europol.

Grupurile de acest gen reprezintă cea mai mare amenințare criminală pentru UE, pentru că destabilizează societatea vizând copii și distrugând familii, susține Catherine De Bolle.

Cea mai mare ameninţare cu care se confruntă UE în prezent din partea crimei organizate provine de la grupuri care au „industrializat” recrutarea copiilor. „Pentru că ei sunt viitorul Uniunii Europene. Dacă îi pierzi, pierzi totul”, a arătat De Bolle.

Mai mult, directoarea executivă a Europol arată că tinerii și copiii sunt folosiți de state ostile și de autorii amenințărilor hibride ca spioni involuntari, pentru a culege informații, de pildă, despre clădirile guvernamentale.

Dezvoltarea inteligenței artificiale are și ea un impact dramatic asupra criminalității online, mai arată aceasta.

CUM SE AJUNGE DE LA JOCURI LA RECRUTARE

Criminalii încep adesea procesul de ademenire a copiilor participând la jocurile lor video multiplayer, care au o funcţie de chat, şi câştigându-le încrederea discutând despre subiecte aparent inofensive, cum ar fi animalele de companie şi viaţa de familie.

Apoi, trec la un chat închis, unde discută subiecte mai sumbre şi conving copilul să le dezvăluie detalii personale, cum ar fi adresa. În acel moment, infractorii pot mitui sau şantaja copilul pentru a comite acte de violenţă, inclusiv tortură, automutilare, crimă şi chiar sinucidere.

Criminalii le oferă copiilor bani pentru a comite o crimă – până la 20.000 de dolari pentru o crimă. Uneori plătesc, alteori nu.

Deşi aceste reţele vizează adesea copii vulnerabili din cauza problemelor psihologice sau a hărţuirii de care au parte la şcoală, şi copiii sănătoşi şi fericiţi sunt expuşi riscului, a subliniat De Bolle. „Este vorba şi despre alţii, tineri care nu sunt vulnerabili, ci vor doar pantofi noi – pantofi foarte scumpi”, a explicat ea.

Multe tentative de crimă eşuează totuşi, deoarece copiii sunt neexperimentaţi.

„Avem şi copii care nu execută ordinul şi atunci, de exemplu, (infractorii) ucid animalul de companie al copilului, astfel încât acesta să înţeleagă foarte bine: «Ştim unde locuieşti, ştim cine eşti, vei asculta, iar dacă nu o vei face, vom merge şi mai departe şi îţi vom ucide mama sau tatăl»”, îi ameninţă ei, a avertizat Catherine De Bolle.

Uneori, tinerii sunt chiar recrutaţi pentru războiul hibrid de către actori statali, a mai spus ea. „Există şi actori hibrizi care caută infracţiunea ca model de serviciu – tineri infractori care ascultă statul străin, ascultă comunicaţiile din jurul clădirilor”, a exemplificat ea. Însă odată ce poliţia prinde un copil, infractorii îl abandonează şi trec la pregătirea unui alt copil pentru a-l transforma într-o armă controlată de la distanţă.

Citește și : Un bărbat de 57 de ani din Italia și-a ascuns mama moartă în pivniță timp de trei ani și s-a deghizat în ea pentru a continua să-i încaseze pensia. Cum a fost prins de oamenii legii

„În multe cazuri, părinţii se învinovăţesc pe ei înşişi. Ei nu înţeleg cum este posibil acest lucru”, a spus ea. „Problema este că nu ai acces la tot ceea ce face copilul tău şi că respecţi şi intimitatea copiilor tăi. Dar, ca părinte, trebuie să vorbeşti despre pericolele internetului”, a subliniat De Bolle.

ALTE AMENINŢĂRI: DROGURI TRANSPORTATE CU SUBMARINUL ŞI FRAUDE CU AJUTORUL INTELIGENŢEI ARTIFICIALE

Dintre noile metode ale criminalilor cu care se confruntă Europol, două se remarcă: utilizarea aşa-numitelor narco-submarine pentru a introduce droguri precum cocaina din America de Sud în UE şi amplificarea tehnologiei cu inteligenţă artificială (AI), care alimentează o explozie a fraudelor online pe care agenţiile de aplicare a legii sunt practic neputincioase să le oprească.

În loc să transporte cocaina în porturile din Hamburg, Rotterdam şi Anvers prin containere, infractorii şi-au diversificat metodele, a spus De Bolle. O rută cheie este navigarea cu nave semi-submersibile din America de Sud către coasta nord-atlantică a Europei, unde le întâmpină şalupe şi descarcă marfa ilegală prin Portugalia, potrivit informaţiilor Europol.

În timp ce Europa este acum „inundată de droguri”, organizaţiile criminale pot câştiga şi mai mulţi bani, mai uşor, prin fraude online, subliniază şefa Europol. „Inteligenţa artificială este un multiplicator al criminalităţii”, spune ea. „Totul se face de o mie de ori mai mult şi mai repede. Abuzul de inteligenţă artificială constă în e-mailurile de phishing – nu le mai recunoşti foarte uşor, deoarece limbajul este corect”, atrage ea atenţia.

De Bolle mai spune că „frauda romantică” este, de asemenea, „în plină expansiune”, deoarece „oamenii caută dragostea, inclusiv online”.

„Cu deepfake-uri şi sisteme de automatizare a vocii, este foarte dificil să facă diferenţa faţă de o imagine autentică”, a adăugat De Bolle.

Ea consideră că Europol trebuie să poată accesa mesajele telefonice criptate cu autorizarea unui judecător pentru a perturba aceste reţele criminale. „Când un judecător decide că trebuie să avem acces la date, furnizorii online ar trebui să fie obligaţi să ne acorde acces la această comunicare criptată”. În caz contrar, „vom fi orbi şi nu ne vom putea face treaba”, a avertizat directorul executiv al agenţiei UE de aplicare a legii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Diana Buzoianu: 33 de tone de deșeuri confiscate la Sintești-Jilava
Diana Buzoianu: 33 de tone de deșeuri confiscate la Sintești-Jilava
Kelemen Hunor: Refacerea fostei coaliții este principala soluție, dar România are nevoie de un premier acceptat de toți
Kelemen Hunor: Refacerea fostei coaliții este principala soluție, dar România are nevoie de un premier ...
Oana Gheorghiu: Vânzarea rapidă de acțiuni la companii de stat este o măsură pentru evitarea pierderii banilor din PNRR
Oana Gheorghiu: Vânzarea rapidă de acțiuni la companii de stat este o măsură pentru evitarea pierderii ...
Noua lege a salarizării, amânată: Ministerul Muncii cere acord politic înainte de lansarea consultărilor
Noua lege a salarizării, amânată: Ministerul Muncii cere acord politic înainte de lansarea consultărilor
Euro în creștere lovește economia: Credite mai scumpe, prețuri mai mari și presiune pe bugetele românilor
Euro în creștere lovește economia: Credite mai scumpe, prețuri mai mari și presiune pe bugetele ...
Orientul Mijlociu: De ce trimite Franța portavionul Charles de Gaulle spre Strâmtoarea Ormuz
Orientul Mijlociu: De ce trimite Franța portavionul Charles de Gaulle spre Strâmtoarea Ormuz
Scenariu politic: Ilie Bolojan ar putea fi desemnat din nou premier, în ciuda căderii Guvernului
Scenariu politic: Ilie Bolojan ar putea fi desemnat din nou premier, în ciuda căderii Guvernului
Suspiciune de hantavirus la o însoțitoare de zbor KLM, internată la Amsterdam după contact cu un caz mortal
Suspiciune de hantavirus la o însoțitoare de zbor KLM, internată la Amsterdam după contact cu un ...
Politico: Ungaria și UE, divergențe privind cuantumul fondurilor de 10 miliarde de euro pe care Budapesta ar trebui să le primească
Politico: Ungaria și UE, divergențe privind cuantumul fondurilor de 10 miliarde de euro pe care Budapesta ...
Premierul Moldovei, după căderea Guvernului Bolojan: „Într-o democraţie, astfel de lucruri se întâmplă”
Premierul Moldovei, după căderea Guvernului Bolojan: „Într-o democraţie, astfel de lucruri se întâmplă”
AUR îi solicită președintelui Nicușor Dan să desemneze “de urgență” un prim-ministru
AUR îi solicită președintelui Nicușor Dan să desemneze “de urgență” un prim-ministru
Întâlnire Papa Leon – Marco Rubio, pe fondul deteriorării relațiilor dintre Vatican și Washington
Întâlnire Papa Leon – Marco Rubio, pe fondul deteriorării relațiilor dintre Vatican și Washington
Negocieri tensionate pentru noul Guvern. PSD vrea refacerea coaliției fără Bolojan, PNL și USR insistă pe opoziție
Negocieri tensionate pentru noul Guvern. PSD vrea refacerea coaliției fără Bolojan, PNL și USR insistă ...
Alertă la granița României: O dronă rusească a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian românesc, în zona Chilia
Alertă la granița României: O dronă rusească a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian românesc, ...
Suciu (BNR): În perioada următoare probabil vom asista la variații ale cursului, în ambele direcții
Suciu (BNR): În perioada următoare probabil vom asista la variații ale cursului, în ambele direcții
Cătălin Predoiu se delimitează de tabăra Bolojan: „PNL rămâne relevant doar dacă păstrează guvernarea și funcția de premier”
Cătălin Predoiu se delimitează de tabăra Bolojan: „PNL rămâne relevant doar dacă păstrează ...
Aproximativ 40 de pasageri au părăsit deja nava afectată de hantavirus pe insula Sfânta Elena
Aproximativ 40 de pasageri au părăsit deja nava afectată de hantavirus pe insula Sfânta Elena
Bolojan: PNL „și-a recâștigat respectul de sine” după decizia de ieșire din coaliția cu PSD
Bolojan: PNL „și-a recâștigat respectul de sine” după decizia de ieșire din coaliția cu PSD