Știri externe

Incredibil! Cum a reușit un tânăr să se pensioneze la doar 29 de ani! Daniel George vine cu 5 sfaturi pentru cei care vor să facă la fel

28 Mar, 18:25 • Fundeanu Madalina
Daniel George este tânărul care s-a pensionat la 29 de ani. Acesta oferă 5 sfaturi pentru cei care vor să facă la fel.
Incredibil! Cum a reușit un tânăr să se pensioneze la doar 29 de ani! Daniel George vine cu 5 sfaturi pentru cei care vor să facă la fel

Daniel George a reușit ca până la vârsta de 29 de ani să-și câștige independența financiară pe cont propriu, astfel încât s-a putut pensiona anticipat. Tânărul vine cu 5 sfaturi utile pentru toți cei care vor să-i urmeze exemplul. Bineînțeles, ar trebui să îndeplinească câteva condiții esențiale, conform Business Insider.

Daniel George, tânărul care s-a pensionat la 29 de ani. Ce sfaturi are pentru cei care vor să facă la fel

Daniel George a povestit pentru sursa menționată că în 2018, la 24 de ani, după ce și-a terminat doctoratul, lucra la Google X, coordonând proiecte de inteligență artificială. În 2020, a plecat din Google și a început să lucreze la colosul financiar JP Morgan, unde a rămas până în 2023.

În 2017 a început să investească masiv în acțiuni, în primă fază câte 1.000 de dolari pe lună, apoi, pe măsură ce a început să câștige mai bine, suma a crescut, astfel că în câțiva ani câștigase peste 1 milion de dolari. În 2023, cheltuielile lui anuale locuind în SUA au coborât la mai puțin de 2% din investițiile pe care le avea, așa că și-a dat demisia.

Daniel spune că nu trebuie să-și facă griji că nu are salariu și acum are suficient timp ca să lucreze pe cont propriu, la ceea ce îl pasionează. Astfel, în momentul de față lucrează la dezvoltarea startup-ului său.

Iată cele 5 sfaturi pe care le oferă Daniel George celor care vor să se pensioneze în tinerețe:

1. Evitați datoriile pentru studii

„Am crescut în Kerala, India, unde părinții mei câștigau mai puțin de 20.000 de dolari pe an. Nu mi-aș fi putut permite o educație universitară în SUA sau nici măcar să merg la facultăți private din India fără a-mi face datorii. Așa că am decis să studiez într-un colegiu de stat din India, care este mult mai ieftin.

Am studiat din greu pentru un test pe care studenții din India îl susțin în fiecare an pentru admiterea la facultate. M-am clasat printre primii și am ajuns să studiez ingineria și fizica la India Institute of Technology din Bombay, o universitate publică de top din India. M-a costat aproximativ 1.200 de dolari pe an, inclusiv cazarea și mâncarea”, a spus el.

Daniel George a decis să aplice direct pentru doctorat într-un program al Universității Illinois, care admite studenți fără diplome de master.

„Doctoranzii de la universitățile din SUA pot primi adesea scutire de la taxele de școlarizare și bursă din prima zi, de obicei de 2.000-3.000 de dolari lunar. Poți obține o diplomă de master fără costuri la doi ani de la începerea doctoratului, economisind astfel timp și bani”, a mai spus el.

S-a mutat în Illinois în 2015. În doi ani a obținut diploma de master și după numai un an și pe cea de doctorat, când avea 24 de ani.

„Întreaga mea educație nu a costat mai nimic. Nu aveam nevoie decât de jumătate din bursa primită pentru a acoperi costurile de trai”, a mai spus el.

2. Investește agresiv în acțiuni când ești tânăr

Daniel George spune că în timpul doctoratului a lucrat cu jumătate de normă la companii de tehnologie și cei mai mulți bani pe care i-a câștigat au rămas inițial într-un cont bancar, câștigând o dobândă neglijabilă. În ultimul an de doctorat a început început să cumpere acțiuni.

„Am învățat mai multe despre investiții. Când am început să lucrez cu normă întreagă la Google X, am început să investesc toate economiile mele. Am cheltuit mai puțin de 10% din salariul de la Google X și am investit fiecare dolar în principal în acțiuni tehnologice. Nu am investit în altceva decât în acțiuni și nu am păstrat economii de numerar”, a spus el.

Citește și: România a ajuns pe locul 44 în lume în topul calităţii vieţii

Daniel George
Daniel George

3. Lucrați în orașe scumpe la început, dar nu vă stabiliți aici pe termen lung

Având experiența din SUA, Daniel George spune că în San Francisco, New York și Seattle, salariile pot fi foarte mari, însă acest lucru nu ajută de obicei la economisire, întrucât și costul vieții acolo este ridicat.

Însă la începutul carierei, când un tânăr nu are prea multe cheltuieli, poate să facă asta și să profite de veniturile mari pentru a face economii mai mari.

„Când am început să lucrez la Google X în Mountain View, California, am câștigat aproximativ 270.000 de dolari pe an. Am împărțit un apartament frumos cu câțiva prietenii, am mâncat majoritatea meselor la birourile Google și nu am avut cheltuieli majore. Astfel, că am cheltuit mai puțin de 10% din venituri.

Dar atunci când doriți să vă stabiliți, vă puteți înmulți valoarea economiilor prin mutarea în locuri în care costurile de trai sunt semnificativ mai mici”, mai spune Daniel George.

4. Învață să negociezi salariul

Tânărul spune că pentru primul loc de muncă de la Google X, pe care l-a obținut imediat după absolvire, i s-a oferit un salariu pe care l-a acceptat imediat.

„Am avut prieteni care au venit după mine, pe poziție inferioară, dar care erau plătiți de trei ori mai bine, deoarece au negociat prezentând contra oferte de la alte companii.

Când JPMorgan m-a abordat pentru un loc de muncă câțiva ani mai târziu, m-am asigurat că primesc mai multe oferte de la companii de tehnologie și fonduri speculative. Am folosit alte oferte, am evaluat toate aspectele pachetului salarial… Mi-am negociat bine salariul și am primit aproape dublu față de salariul inițial oferită de ei”, a spus Daniel.

5. Găsește un partener care are obiective similare

Daniel George spune că și-a cunoscut soția la Google X, având amândoi aceeași vârstă și aceleași studii. De asemenea, aveau venituri similare și amândoi făceau economii aproximativ egale, care au fost investite apoi în conturi de acțiuni separate.

„Împărtășim aceeași gândire despre cheltuieli și investiții și împărțim cheltuielile în mod egal. Amândoi ne bucurăm de un stil de viață nomad digital minimalist, punând preț pe călătorii și experiențe, nu pe bunuri materiale scumpe”, a spus el.

„Găsirea partenerului potrivit este unul dintre cei mai importanți factori ai fericirii și succesului financiar pe termen lung”, a încheiat Daniel George.

Vezi și: Care este profesia pentru care s-a pregătit Jamila. Ar fi putut fi politician de carieră, dar a ales bucătăria

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski