- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, desființează decizia privind alegerile din România: „Se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral”

11 Mar, 16:52 • Cornel Ghimeșan
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a făcut noi declarații critice la adresa Occidentului, precizând că „în ţări precum România se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral”.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, desființează decizia privind alegerile din România: Se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral

Serghei Lavrov acuză Occidentul că nu mai crede „în nimeni altcineva în afară de Satana” şi l-a acuzat că face totul pentru ca Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să înceteze să existe.

Declarațiile lui Lavrov au venit după discuțiile pe care le-a avut cu secretarul general al OSCE, Feridun Sinirlioglu.

„Printre concesiile pe care le-am făcut, semnând cifrele bugetare şi nepunându-le la îndoială, există subiecte care privesc Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE ODIHR – n.r.), care nu are criterii pentru funcţionarea sa, în ciuda faptului că am propus de aproape 20 de ani să convenim asupra unor astfel de principii. Occidentul răspunde cu un refuz categoric, spunând că acest birou este standardul de aur, deci orice vor să facă, să facă”, a afirmat Serghei Lavrov, potrivit News.ro.

Citește și Ce reprezintă, de fapt, USAID și ce legătură există între organizația care administrează ajutorul extern și George Soros

Ministrul rus de externe a mai spus că, cu ajutorul secretarilor generali şi al preşedinţilor anteriori, a fost stabilită o tradiţie prin care acest birou este format aproape în întregime din cetăţeni ai ţărilor NATO şi UE.

„Şi ei determină în mod absolut voluntar formatul şi dimensiunea misiunilor de observare a alegerilor. Ei trimit două persoane undeva şi 300 de persoane altundeva. În primul rând, ei acordă atenţie aşa-numitelor ţări din est, în timp ce ţări precum România, de exemplu, unde se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral, nu fac obiectul niciunei pretenţii”, a acuzat Lavrov.

În opinia lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, decizia luată de BEC de a nu-i permite lui Călin Georgescu să participe la alegerile prezidenţiale va delegitima procesul electoral din România.

Citește și SUA încearcă să obțină concesii din partea Ucrainei, la întâlnirea ce urmează să aibă loc în Arabia Saudită

„Desigur, în acest context, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, orice alegeri care vor avea loc fără el (Georgescu – n.r.) vor fi ilegitime”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului într-o discuţie cu jurnaliştii.

El a ținut să precizeze că Rusia nu are nimic de-a face cu Georgescu: „Ei acuză ţara noastră că ar avea ceva de-a face cu Georgescu, este un nonsens total. Este o acuzaţie absolut nefondată”, a insistat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții de neagresiune
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții ...
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război