- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Avocat: Peste 850.000 de persoane fizice sunt in stare de faliment personal

20 Feb, 18:19 • Redactia DailyBusiness
Peste 850.000 de persoane fizice sunt in situatia de faliment personal de peste patru ani, iar in cazul in care s-ar fi aplicat Legea falimentului personal, aceste persoane ar fi beneficiat de o descarcare de datorii in cazul unui faliment scuzabil, a declarat, joi, avocatul Gheorghe Piperea, prezent la o conferinta despre Codul Insolventei.
Avocat: Peste 850.000 de persoane fizice sunt in stare de faliment personal

„In alta ordine
de idei, presupunand ca se intinde pe mai mult de doi ani, chiar daca
se pune in vanzare casa, ii este permis sa stea acolo pana reuseste
sa isi gaseasca o alta casa, eventual cu chirie, astfel incat sa nu
fie aruncat in strada. De asemenea, se poate derula o reorganizare
judiciara ca la firme, care presupune sau nu taieri de datorii, dar
presupune si o disciplina fiscala, un control, o monitorizare si o
reinsertie sociala si economica”, a spus Gheorghe Piperea.

Acesta a precizat ca proiectul Legii
falimentului personal pe care l-a elaborat se afla in analiza la
Camera Deputatilor.

Totodata, avocatul Piperea a afirmat,
potrivit Agerpres, ca nu intelege motivul pentru care FMI sau Comisia
Europena se opun acestei legi din moment ce aceasta se aplica in alte
tari.

Bogdan Olteanu, viceguvernatorul Bancii
Nationale a Romaniei, considera ca acest curentul de opinie referitor
la Legea falimentului personal este o manipulare a unor lichidatori.
El nu crede ca aceasta lege ar putea fi in interesul debitorilor sau
al creditorilor.

Olteanu a precizat ca cei care promoveaza
Legea falimentului personal nu sunt nici debitori, nici banci, sunt
lichidatori. Lichidatori care nu lucreaza voluntar.

“Nu exista niciun lichidator care sa
lucreze gratis in Romania in acest moment. Dupa parerea mea, lucreaza
pentru tarife mult prea mari, mi se pare un element neetic din partea
lor sa nu prezinte debitorilor, atunci cand promoveaza aceasta lege,
si aceasta dimensiune a costurilor. In multe dintre lichidarile in
zona comerciala, s-a constatat ca mai bine de jumatate din banii
recuperati de la debitor se duc la lichidator pe costuri ale
lichidarii, si nu la creditor”, a precizat Olteanu.

“Acesta inseamna ca debitorul ramane
in continuare dator creditorului, desi plateste, desi isi pierde din
avere. De aceea, cand introducem o lege, cred ca trebuie sa fim
extrem de atenti la cine beneficiaza de ea. Se poate gasi un
mecanism, daca este nevoie de el, pentru o usurare a calendarului de
plata, de exemplu, dar aceasta usurare sa fie in favoarea debitorului
si nu a unui al treilea care intervine intre debitor si creditor”,
a adaugat el.

Mai multe detalii despre Legea
falimentului personal puteti citi intr-o analiza
detaliata, realizata de DailyBusiness.ro
.


Citeste si:



Razboiul
clienti-banci continua. Vor renunta institutiile financiare la
clauzele abuzive?


Cum scapi de
datoriile la banca. O noua lege privind falimentul personal

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Cum utilizăm lanțurile antiderapante și care sunt consecințele utilizării lor necorespunzătoare
Cum utilizăm lanțurile antiderapante și care sunt consecințele utilizării lor necorespunzătoare
Bolojan spune că până miercuri vor fi găsiți responsabilii pentru criza de apă din Prahova și Dâmbovița
Bolojan spune că până miercuri vor fi găsiți responsabilii pentru criza de apă din Prahova și ...
SUA vor ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităților convenționale de apărare ale NATO
SUA vor ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităților ...
Ilie Bolojan: „Soliditatea coaliției va fi testată în momentul în care se va ajunge la vot”
Ilie Bolojan: „Soliditatea coaliției va fi testată în momentul în care se va ajunge la vot”
Bolojan promite reluarea alimentării cu apă în Prahova: „Foarte posibil, din această seară, alimentarea cu apă va începe să fie asigurată”
Bolojan promite reluarea alimentării cu apă în Prahova: „Foarte posibil, din această seară, alimentarea ...
România primește sprijin pentru aderarea la OCDE. Bolojan anunță acorduri strategice cu Ungaria și Austria
România primește sprijin pentru aderarea la OCDE. Bolojan anunță acorduri strategice cu Ungaria și ...
LIVE Bolojan susține vineri o conferință de presă. Raportul privind criza apei, moțiunea de cenzură și sesizarea ÎCCJ la CCR
LIVE Bolojan susține vineri o conferință de presă. Raportul privind criza apei, moțiunea de cenzură ...
Allianz-Țiriac preia Campion Broker și își extinde rețeaua de distribuție la nivel național
Allianz-Țiriac preia Campion Broker și își extinde rețeaua de distribuție la nivel național
ICCJ sesizează CCR privind legea pensiilor magistraților. Modificările, puse sub semnul întrebării
ICCJ sesizează CCR privind legea pensiilor magistraților. Modificările, puse sub semnul întrebării
Raportul Corpului de control despre criza apei de la Paltinu, discutat în ședința de Guvern
Raportul Corpului de control despre criza apei de la Paltinu, discutat în ședința de Guvern
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă la Parlament: „Un cadou” pentru Grindeanu
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă la Parlament: „Un cadou” pentru ...
Al patrulea sondaj pentru alegerile din Capitală. Băluță și Ciucu, la aproape egalitate
Al patrulea sondaj pentru alegerile din Capitală. Băluță și Ciucu, la aproape egalitate
De ce tot mai mulți medici recomandă RMN pentru evaluarea completă a pacienților
De ce tot mai mulți medici recomandă RMN pentru evaluarea completă a pacienților
Val de sesizări pentru scurgeri de gaze în București. Locatarii stau săptămâni fără alimentare după explozia din Rahova
Val de sesizări pentru scurgeri de gaze în București. Locatarii stau săptămâni fără alimentare ...
Horoscop 6 decembrie. Luna în Rac aduce tensiuni în relații și provocări emoționale pentru majoritatea zodiilor
Horoscop 6 decembrie. Luna în Rac aduce tensiuni în relații și provocări emoționale pentru majoritatea ...
Bruxelles, în tensiune maximă. Europa decide cum finanțează Ucraina și cum își protejează propriul viitor
Bruxelles, în tensiune maximă. Europa decide cum finanțează Ucraina și cum își protejează propriul ...
PIB în frână de motor. INS: România crește cu doar 1,4%, susținută aproape exclusiv de investițiile publice
PIB în frână de motor. INS: România crește cu doar 1,4%, susținută aproape exclusiv de investițiile ...
IT-ul pierde teren. Energia fotovoltaică devine noul domeniu cu salarii în creștere și cerere uriașă de specialiști
IT-ul pierde teren. Energia fotovoltaică devine noul domeniu cu salarii în creștere și cerere uriașă ...