Știri interne

50.000 de euro pentru fiecare român! Condiții de eligibilitate pentru a obține banii în 2023

09 Feb, 13:49 • Bumbeneci Diana
Fermierii din România primesc un nou sprijin financiar. Noul plan PNS prevede bani pentru fermele mici.
50.000 de euro pentru fiecare român! Condiții de eligibilitate pentru a obține banii în 2023

Guvernul are în plan să sprijine micii fermieri cu mai mulți bani în 2023. Românii care vor să primească bani de la stat vor avea la dispoziție, odată cu implementarea noului Plan Național Strategic (PNS), o linie de finanțare prin care vor putea accesa fonduri europene în valoare de 50.000 euro/fermă. Este vorba despre proiectul „DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni”, anunță AgroTV.

Bani de la guvern pentru fermieri

În aceste momente, ghidul solicitantului pentru noua formă de sprijin nu a fost finalizat, însă au fost prezentate în spațiul public câteva informații generale desprinse din PNS. Conform consultantului Ion Păunel, există o serie de obligații pe care fermierii vor fi nevoiți să le respecte atunci când cheltuie aceste fonduri.

bani pentru fermieri
bani pentru fermieri

„Știm că vor fi aproape 107 milioane euro pentru aceste tipuri de investiții, finanțarea va fi de 50.000 euro, cu o parte de cofinanțare de 15%. Ce vă mai pot spune, și asta va fi valabil pentru toate direcțiile de finanțare din noul PNS, este faptul că minim 35% din buget trebuie să se ducă către investiții pe partea de agro-mediu și climă, iar o altă parte din banii primiți se va duce către investiții în fermă. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le știm la această dată, care se schimbă în totalitate.

Deocamdată nici n-au început discuțiile pe elaborarea ghidurilor solicitantului. Acolo vor fi marile surprize sau marile probleme pe care le pot întâmpina fermierii. Unele condiții sunt generaliste, se păstrează, dar la implementarea planului de afaceri în accesarea unei linii de finanțare, o să avem cu totul alte condiții. Ele nu sunt de neîndeplinit, dar îi bine să îi informăm pe fermieri, să fie pregătiți”, a precizat Ion Păunel pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Citește și: Scandalul „Schengen” continuă! Iohannis distruge orice dezbatere cu privire la votul separat în JAI. „România nu renunță la Bulgaria”

Potrivit sursei citate, valoarea sprijinului pe care îl pot obține fermierii care accesează DR-14 este de 50.000 euro pentru fiecare proiect. Intensitatea maximă va fi de 85% din costurile eligibile, astfel că fermierii vor trebui să acopere restul de 15% din valoarea proiectului din propriile buzunare.

Citește: România va sprijini Turcia, după dezastrul produs de cutremurul de azi! Guvernul a decis trimiterea unei echipe RO-USAR

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski