Știri interne

65% dintre români preferă să își facă vacanțele la noi în țară deși de cele mai multe ori este mai scump!

08 Dec, 15:40 • Cornel Ghimeșan
Prețurile din industria turismului din România sunt de cele mai multe ori destul de ridicate. Cu toate acestea, aproape două treimi dintre români preferă să își organizeze vacanțele în stațiunile din România, în detrimentul celor din străinătate.
65% dintre români preferă să își facă vacanțele la noi în țară deși de cele mai multe ori este mai scump!

Aproape două treimi dintre români (65%) aleg să-şi petreacă vacanţele în România, în detrimentul călătoriilor în străinătate (29%), arată cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research, publicat joi. Potrivit cercetării, realizată la solicitarea Nordis Group, dintre cei care spun că preferă vacanţele în România, 34% optează pentru sejururi la mare, iar 31% pentru cele petrecute la munte. De asemenea, 4% dintre respondenţi aleg staţiunile balneare, în timp ce 2% ar merge în Delta Dunării.

Unde merg românii în vacanțe

Vacanţele la mare sunt preferate, în mai mare măsură, de tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani (42%), iar vacanţele la munte se află în topul preferinţelor persoanelor mature, de peste 45 ani (41%). În cazul vacanţelor în străinătate, respondenţii preferă mai degrabă destinaţii europene, în special Grecia, Spania şi Italia, iar peste trei sferturi dintre cei chestionaţi menţionează staţiunile maritime.

Citește și: Românii se păzesc cum pot de amenințarea crizei economice: 36% dintre ei spun că economisesc mai mult decât o făceau în urmă cu 12 luni

Rezultatele studiului de specialitate relevă faptul că, dacă ar dispune de 100.000 de euro, cei mai mulţi dintre români (46%) ar prefera să-i investească într-un apartament de vacanţă în România, într-o măsură semnificativ mai mare persoanele mature, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 ani (53%). În topul preferinţelor, investiţia într-un business ocupă locul secund (40%), iar călătoriile se poziţionează pe locul al treilea (24%), acestea fiind preferate într-o măsură semnificativ mai mare de femei, comparativ cu bărbaţii (29% vs. 20%).

Pe acelaşi subiect, peste jumătate dintre români (54%) ar investi într-un apartament la malul mării, în timp ce 40% ar alege un apartament într-o staţiune montană. Tinerii de până în 34 de ani sunt mai atraşi de ideea cumpărării unui apartament de vacanţă la mare (61%), timp în care apartamentele de vacanţă la munte sunt preferate în special de segmentul celor de peste 45 de ani.

65% dintre români preferă să își facă vacanțele la noi în țară deși de cele mai multe ori este mai scump!
65% dintre români preferă să își facă vacanțele la noi în țară deși de cele mai multe ori este mai scump!

Conform Reveal Marketing Research, pentru cei care îşi planifică şi organizează cele mai multe dintre vacanţe, hotelul este în topul preferinţelor (51%), urmat de casă (29%) şi apartament (20%). În ceea ce priveşte staţiunilor montane, respondenţii ar prefera să se cazeze la casă (49%) sau la hotel (39%) şi cei mai puţini la apartament (12%).

Totodată, cazarea în apartamente reprezintă o opţiune din ce în ce mai populară în rândul românilor, în special pentru concediile în oraşele mari (34%), în oraşele istorice (23%) sau pentru cele la malul mării (20%). În acest context, generaţia tânără (18-24 ani) este mai înclinată să aleagă experienţa de cazare la apartament, pentru fiecare dintre cele trei destinaţii menţionate anterior înregistrându-se diferenţe de peste zece puncte procentuale.

În plus, tinerii de până în 34 ani ar prefera, într-o măsură semnificativ mai mare, cazarea într-un apartament pe parcursul unei vacanţe la mare (29%) sau la munte (18%). Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 1 – 6 decembrie 2022 pe un eşantion de 1.007 respondenţi din mediul urban. Eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Alte articole: Tot mai multe blocuri se vor construi în România! Majoritatea investitorilor şi dezvoltatorilor imobiliari plănuiesc să-şi extindă portofoliul local în următorii ani

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...