Știri interne

Adrian Câciu le promite românilor că vor avea salarii mai mari! „. Sunt în intențiile noului program de guvernare”

18 Jan, 20:02 • Bumbeneci Diana
Ne apropiem tot mai mult de rotația miniștrilor, iar politicienii vin deja cu noi idei pentru români. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, susține că angajații ar putea primi salarii mai mari.
Adrian Câciu le promite românilor că vor avea salarii mai mari! „. Sunt în intențiile noului program de guvernare”

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, le promite românilor că vor primi bani mai mulți atunci când vine vorba despre remunerația lunară. Oficialul a afirmat, în cursul zilei de azi, că intenţia în noul program de guvernare este de a stabili obiective mult mai stabile din perspectiva reducerii impozitării muncii. Desigur, acestea trebuie să vină la pachet cu mai multe măsuri, scrie Agerpres.

Adrian Câciu primite mai mulți bani românilor

„Este o dezbatere pe care o vom avea. Sunt în intenţiile noului program de guvernare să avem obiective mai tangibile din perspectiva reducerii impozitării muncii, pentru că suntem cu toţii conştienţi că avem cea mai ridicată impozitare a muncii, şi mai ales o echilibrare a impozitării între capital şi muncă.

Este o dezbatere pe care o vom avea, va fi noul Guvern învestit după rotaţia din mai şi probabil acolo lucrurile vor fi mai clare. Ceea ce noi ne propunem – o etapizare mai concretă, pentru că lumea aşteaptă şi răspunsuri, nu numai analize şi pregătiri”, a afirmat Câciu, întrebat în legătură cu afirmaţiile liderului PSD, Marcel Ciolacu, privind scăderea taxei pe muncă şi mărirea impozitării capitalului.

Citește și: Ministrul Muncii are un nou mesaj pentru români! Ce se întâmplă cu măsurile luate de Guvern

Adrian Câciu
Adrian Câciu

Acesta a mai explicat că echilibrarea sistemului fiscal în legătură cu munca, dar mai ales cu tot capitalul trebuie însoţită de programe de ocupare din perspectiva forţei de muncă activă. Acestea trebuie însoțite inclusiv de programe de stimulare a economiei pentru realizarea de locuri de muncă.

„Până la urmă, dacă am ajuns la o impozitare a muncii, din punctul meu de vedere, excesivă, este pentru că am avut un număr de lucrători restrâns şi nevoi de acoperit din perspectivă financiară destul de mari şi atunci trebuie să avem mai mulţi lucrători”, a spus ministrul.

Câciu a apreciat că aceste măsuri vor fi susţinute şi de Partidul Național Liberal. Liberalii au promis acest lucru, indiferent de schimbările ce vor urma pe scena politică din România.

„Am avut aceste discuţii, dar toate lucrurile acestea trebuie să se facă la pachet cu mai multe măsuri, pentru că nu poţi să vii doar cu scăderea impozitării muncii, pentru că atunci ai un deficit de venituri pe zona bugetului de stat, fără să vii în compensare cu o creştere de venituri pe capital sau cu o creştere a ocupării pentru a avea câţi mai mulţi contribuabili care plătesc taxe mai mici. (…) Trebuie un întreg plan„, a explicat Câciu.

Tot în acest context, Câciu a mai transmis că se lucrează la noul program de guvernare împreună cu PNL. De altfel, în momentul în care a fost întrebat dacă îşi doreşte să rămână în fruntea Ministerului Finanţelor după rotativa din luna mai, Câciu a precizat: că este vorba despre o decizie politică, protocolul spune o rotaţie, inclusiv a ministerelor, vedem la acel moment şi nu aş vrea să interpretez aceste chestiuni în cheie politică”.

„Ca ministru, în Ministerul de Finanţe am şi secretari de stat din partea PNL, UDMR şi PSD. Şi am văzut lucrurile ca într-o echipă, indiferent de faptul că un demnitar provine de la un partid sau altul, şi mi-aş dori, pentru stabilitatea României şi pentru rezultatele bune pe care le-am obţinut în 2022 şi pentru continuarea lor, să rămână lucrurile într-o zonă de echilibru, pentru că, chiar dacă provenim din partide diferite, avem un interes comun ca ţara să meargă mai bine”, a încheiat Adrian Câciu.

Ai mai putea citi și: APIA a aprobat toate plățile pentru fermieri! Iată lista completă a subvențiilor de care poți beneficia atât de simplu!

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski