Știri interne

Ajutor de 150 milioane euro pentru copiii care au părinții plecați din țară. Raluca Turcan: „Ei au nevoie de un sprijin real”

28 Jun, 22:27 • Lupu Alexandra
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, le poartă de grijă copiiilor cu părinți plecați din țară. Ei vor beneficia de 150 milioane de euro, din fonduri europene.
Ajutor de 150 milioane euro pentru copiii care au părinții plecați din țară. Raluca Turcan: „Ei au nevoie de un sprijin real”

Raluca Turcan aduce vestea momentului! Ministrul Culturii a anunțat că 150 milioane de euro din fonduri europene vor putea ajunge la copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, prin proiecte ale instituțiilor publice, ONG-urilor sau cultelor religioase, informează gandul.ro.

Raluca Turcan aduce vestea momentului

Proiectul de lege a fost votat de Camera Deputaților, for decizional în acest caz, completând Legea 272/2004 cu un articol care prevede că instituţiile publice locale şi centrale, unităţile de învăţământ, medicii de familie, spitalele, organizaţiile neguvernamentale responsabile de protecția copilului și cultele recunoscute au posibilitatea de a iniția și gestiona proiecte finanțate din fonduri europene, prin care să ajute copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

Te-ar putea interesa și următorul subiect: Angajații cu copii de până la 11 ani pot munci de acasă 4 zile pe lună. Legea a fost adoptată în Parlament

Legea prevede că serviciul public de asistență socială și centrul județean de resurse și asistență educațională sunt obligate să dezvolte servicii de consiliere pentru copiii care au revenit în țară, după o perioadă de ședere în străinătate mai mare de un an, alături de părinți. Noile prevederi vor intra în vigoare după ce legea va fi semnată de către președintele Klaus Iohannis, și totodată, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Raluca Turcan, unul dintre inițiatorii proiectului de lege adoptat astăzi, 28 iunie, spune că cel puțin 20.000 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate vor putea fi ajutați din toamna anului 2023. Ministrul Culturii spune că aceștia au nevoie de un sprijin real în perioada în care aparținătorii nu se află lângă ei. Fostul ministru al Muncii a precizat că legea le oferă dreptul instituțiilor publice, școlilor, spitalelor, ONG-urilor și cultelor religioase să atragă finanțări europene și să desfășoare programe speciale pentru acești copii.

Raluca Turcan
Raluca Turcan

„Este un proiect pe care l-am inițiat alături de alți colegi parlamentari pentru că există zeci de mii de copii în România, posibil chiar până la 150.000, cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Ei au nevoie de un sprijin real în perioada în care nu au părinții lângă ei. Astfel, prin această lege oferim dreptul instituțiilor publice, școlilor, spitalelor, ONG-urilor și cultelor religioase să atragă finanțări europene și să deruleze programe speciale pentru acești copii”, spune Raluca Turcan.

„Copiii rămași acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiune și supraveghere, sunt expuși la mai multe riscuri: abandonul școlar, autoizolarea, apariția tulburărilor emoționale și comportamentale, riscul de a se îmbolnăvi și riscul de a intra într-un anturaj negativ (consum de droguri, alcool)”, mai spune ea, într-o postare redactată pe pagina de Facebook.

Citește și despre: Noi ajutoare financiare pentru familiile cu copii. Gabriela Firea: Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski