- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

An școlar nou, probleme vechi. Manualele nu sunt actualizate, iar elevii continuă să învețe că România se pregătește să adere la UE

08 Sep, 12:30 • Bruma Loredana
Noul an școlar începe cu vechile probleme care afectează sistemul de educație din România. Manualele nu sunt actualizate, programa este învechită, iar anul acesta clasele vor fi supraaglomerate.
An școlar nou, probleme vechi. Manualele nu sunt actualizate, iar elevii continuă să învețe că România se pregătește să adere la UE

Elevii din clasele de liceu vor studia și în acest an după manuale care nu au mai fost actualizate de ani de zile. În unele cazuri, informațiile sunt complet depășite.

Problemele cu care se confruntă elevii în noul an școlar

De exemplu, elevii de clasa a IX-a învață încă despre viitoarea aderare a României la Uniunea Europeană, în timp ce la Informatică sunt menționate dischetele ca parte a unui „calculator modern”.

Potrivit Danielei Vișoianu, expert în educație, comisiile de lucru lucrează la noile programe, însă cele mai optimiste estimări indică faptul că manualele actualizate pentru liceu ar putea ajunge pe bănci abia peste un an.

”Comisiile pentru programele școlare sunt în activitate. Au promis ministrului ministerului că vor livra un rezultat până în luna noiembrie, deci s-ar putea organiza achiziții pentru noile manuale școlare pentru învățământul de liceu așteptate de 25 de ani”, spune Daniela Vișoianu, expert în educație”, spune expertul în educație, potrivit Antena3.ro.

Citește și Cât costă să-ți duci copilul la un afterschool în București. Prețurile sunt destul de piperate

Între timp, comasarea școlilor și a claselor, decisă de Ministerul Educației, a dus la o nouă problemă: supraaglomerarea. În unele cazuri, vor fi 36 de elevi sau chiar 39.

„Calitatea actului educativ va fi serios afectată începând cu 9 septembrie. Nu există nicio țară europeană în care să găsim aproape 40 de elevi într-o clasă de liceu”, avertizează reprezentanții sindicatelor din învățământ.

Tot din cauza comasărilor, în anumite școli se va face predare simultană, o soluție folosită în general în mediul rural, unde mai multe clase învață în același timp, în aceeași sală, cu un singur profesor.

Sindicatele din educație se pregătesc să iasă din nou în stradă. Cadrele didactice au protestat la Guvern și la Palatul Cotroceni în prima zi a anului școlar.

„Ne întoarcem într-un sistem de învățământ încremenit în timp. Educația se face ca acum 100 de ani, cu manuale vechi, programe depășite și din ce în ce mai puține resurse”, atrage atenția Iuliana Constantinescu, reprezentantă a Asociației de părinți de la Liceul „Lucian Blaga”.

Citește și Nicușor Dan și-a dus fetița la școală și va primi o delegație a profesorilor la Cotroceni: „Dacă vor exista soluții, vor fi aplicate”
 

Urmărește Daily Business pe Google News