Știri interne

ASF avertizează: Escrocherii în numele instituției, de la apeluri telefonice false la scheme piramidale online

19 Aug, 15:55 • Bugiu ⁠Ana Maria
ASF trage un semnal de alarmă asupra unor tentative tot mai sofisticate de fraudă. Escrocii se prezintă drept reprezentanți ASF, folosesc numere oficiale pentru a câștiga încrederea victimelor și creează grupuri pe WhatsApp și Telegram unde promit câștiguri rapide din investiții. În realitate, oamenii sunt atrași în scheme piramidale și pierd sume considerabile.
ASF avertizează: Escrocherii în numele instituției, de la apeluri telefonice false la scheme piramidale online

ASF trage un semnal de alarmă privind tentativele de fraudă comise în numele instituției. În ultimele luni, au fost raportate tot mai multe cazuri de înșelăciuni de tip vishing, prin care infractorii contactează telefonic persoane și se dau drept reprezentanți ai ASF, folosind chiar și numărul oficial TelVerde al instituției pentru a inspira încredere. Victimele au fost convinse să facă transferuri de bani sau să accepte investiții false, pierzând sume considerabile.

Te-ar mai putea interesa și: Salariile de top din ANRE, ASF și ANCOM scad cu 30%. Noi grile și organigrame până la finalul lunii septembrie

ASF avertizează: Escrocherii în numele instituției, de la apeluri telefonice false la scheme piramidale online

ASF menționează clar că nu recomandă investiții, nu solicită transferuri de fonduri și nu intermediază recuperarea unor sume pierdute anterior, toate aceste practici fiind semnale clare ale unei tentative de fraudă.

Instituția avertizează și asupra unor scheme mai complexe derulate pe WhatsApp, Telegram și alte platforme sociale, unde au apărut așa-zise „comunități educaționale și investiționale”. În realitate, acestea sunt rețele frauduloase care simulează activitate intensă cu ajutorul unor conturi automate (bots).

„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează publicul cu privire la o schemă de înșelăciune complexă, desfășurată prin intermediul aplicațiilor de mesagerie WhatsApp și Telegram, precum și prin alte platforme sociale, care se prezintă sub forma unei comunități cu caracter educațional și investițional.

Această schemă frauduloasă se bazează pe crearea unor grupuri aparent active pe platforme precum WhatsApp sau Telegram, unde activitatea intensă este simulată prin utilizarea extensivă a conturilor automate (bots), iar mesajele de recrutare sunt diseminate pe scară largă prin rețele sociale și aplicații de mesagerie.

În cadrul acestor grupuri, indivizi care se prezintă drept „mentori”, „antrenori”, „profesori” sau „consilieri în investiții crypto” oferă semnale de tranzacționare și promit câștiguri garantate, încurajând membrii să investească sume inițiale relativ mici.

Pentru a extinde rețeaua, participanții sunt încurajați să atragă noi membri (prieteni, familie sau colegi), fiind recompensați pentru fiecare persoană adusă. Grupurile includ adesea clasamente fictive și premii iluzorii, menite să stimuleze implicarea și să creeze aparența unei comunități de succes.

Persoanele vizate sunt instruite să achiziționeze criptomonede și să le transfere într-un așa-numit „cont de tranzacționare” deschis la o pretinsă societate de investiții autorizată. În cadrul platformei respective sunt afișate tranzacții aparent profitabile, concepute în mod deliberat pentru a crea impresia de legitimitate și pentru a câștiga încrederea victimei, determinând-o astfel să efectueze transferuri de sume din ce în ce mai mari.

În momentul în care se solicită retragerea fondurilor, victimele sunt constrânse să achite diverse taxe fictive, precum comisioane de retragere, taxe AML sau impozite inexistente care, în realitate, nu conduc niciodată la restituirea sumelor investite”, avertizează ASF.

Te-ar mai putea interesa și: Răsfăț pe bani publici. O primărie din Argeș face cursuri de formare de 30.000 de euro cu angajații, pe litoral

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești corect
Planificarea financiară pentru situații neprevăzute: instrumente disponibile și cum le folosești ...
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să plece astăzi
Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după 54 de ani. Diplomații trebuie să ...
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. lei, în scădere cu 66%
Agroserv Măriuța, proprietarul Lăptăria cu Caimac, încheie S1/2026 cu un profit net de 1,2 mil. ...
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Carburanții se apropie de praguri record: benzina standard a trecut de 10 lei pe litru în unele stații
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți urgente în sănătate
Alexandru Nazare: 2,058 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plăți ...
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina agricolă
Guvernul interimar analizează vineri alocarea de fonduri suplimentare pentru Cernavodă și motorina ...
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...