Știri interne

Au început negocierile privind bugetul UE pentru 2025. Victor Negrescu: „Ne asigurăm că banii europeni ajung acolo unde este nevoie”

10 Apr, 13:30 • Fundeanu Madalina
Negocieri aprinse privind bugetul UE al anului 2025. Potrivit lui Victor Negrescu, liderii europeni „trebuie să înțeleagă că așteptările de la Uniunea Europeană sunt consistente și îndreptățite".
Au început negocierile privind bugetul UE pentru 2025. Victor Negrescu: „Ne asigurăm că banii europeni ajung acolo unde este nevoie”

S-a dat startul negocierilor în ceea ce privește bugetul UE pentru anul 2025, iar așteptările sunt consistente, a anunţat europarlamentarul PSD Victor Negrescu, conform informațiilor prezentate de Antena 3 CNN.

Negocieri aprinse privind bugetul UE al anului 2025

„S-a dat startul negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene privind bugetul UE pentru anul 2025. În calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul european voi susține cu tărie necesitatea unei bugetări axate pe nevoile cetățenilor în jurul a trei principii cheie:

  • finanțarea programelor prin care creștem nivelul de trai al cetățenilor și dezvoltăm componenta socială prin care nu lăsăm pe nimeni în urmă,
  • să ne asigurăm că banii europeni ajung acolo unde este nevoie de ei, printr-o mai bună implementare, flexibilizarea și simplificarea regulilor, combaterea corupției și prioritizarea finanțărilor şi către obiective noi de finanțare,
  • protejarea modului nostru de viață, prin creșterea investițiilor în zone de siguranță și de securitate, pornind de la apărarea noastră comună până la reziliența societății pe componente precum combaterea traficului de droguri sau investițiile în educație și sănătate„, a scris pe pagina sa de Facebook europarlamentarul Victor Negrescu.

Ai mai putea fi interesat și de: Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus. Când va fi acordat ajutorul de 2,5 miliarde de euro 

buget UE 2025
buget UE 2025

El afirmă că liderii europeni „trebuie să înțeleagă că așteptările de la Uniunea Europeană sunt consistente și îndreptățite”.

„În consecință, i-am explicat comisarului european pentru bugete faptul că trebuie să trecem de la teorie la practică, de la programe pe hârtie la acțiune în teren pentru ca oamenii să simtă beneficiile apartenenței la UE”, a încheiat Victor Negrescu.

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost desemnat negociatorul-șef al bugetului UE pentru anul 2025.

Reprezentantul României în Parlamentul European are mandat să coordoneze negocierile legislativului european privind bugetul european cu celelalte instituții europene, Consiliul UE și Comisia Europeană. Venitul anual al UE stabilește toate cheltuielile și banii primiți de UE pentru un an, și prevede finanțarea politicilor și programelor UE în conformitate cu prioritățile politice.

Vezi mai multe știri despre: Klaus Iohannis își continuă campania pentru șefia NATO. „Reprezentarea ţărilor din Flancul Estic în conducerea alianței, o aspiraţie legitimă”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski