Știri interne

Avioanele spion ale NATO au aterizat la București! Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: „România și Aliații sunt în siguranță!”

18 Jan, 02:01 • Gorgorin iulia
Avioanele spion ale NATO au aterizat, marți, la baza militară aeriană de la Otopeni, după ce au fost relocate din Germania. Ele vor executa, în următoarele săptămâni, zboruri de recunoaştere şi supraveghere.
Avioanele spion ale NATO au aterizat la București! Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: România și Aliații sunt în siguranță!

În contextul agresiunii ilegale a Rusiei în Ucraina, NATO a sporit prezența aeriană în flancul estic al Alianței cu avioane de luptă suplimentare, avioane de supraveghere și avioane cisternă.

Citiți și: Avioanele de luptă rusești aproape că au dispărut de pe cerul Ucrainei. Rusia a pierdut până în prezent peste 60 de avioane în conflict

Avioanele spion NATO au ajuns la București

Avioanele spion
Avioanele spion

Avioanele de supraveghere Airborne Warning and Control System au ajuns din Germania la București, de unde vor transmite NATO informaţii despre orice mişcare tactică şi operaţională de la graniţa Alianţei, conform Agerpres.

Aeronavele AWACS din cadrul Forței Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie și Control (NATO Airborne Early Warning & Control Force – NAEW&C) cu baza permanentă la Geilenkirchen, Germania, au aterizat, astăzi, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

Din februarie 2022, aeronavele AWACS au efectuat patrule regulate în estul Europei și în regiunea Mării Baltice pentru a urmări avioanele rusești în apropierea granițelor NATO, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

„Avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System) au ajuns la București, de unde vor transmite NATO informații despre orice mișcare tactică și operațională de la granița Alianței.
În contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO va monitoriza activitatea militară pe flancul estic, cu ajutorul aeronavelor AWACS. România și Aliații sunt în siguranță!”, a anunțat marți, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării.

Ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, a declarat cu această ocazie că misiunea NATO a militarilor germani în România reprezintă un semnal important de solidaritate transatlantică şi europeană.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Germaniei în România, misiunea va fi condusă de generalul de brigadă german Ştefan Neumann şi va dura câteva săptămâni. În total, aproximativ 180 de militari NATO vor fi dislocaţi la Baza Aeriană Otopeni în cadrul unei echipe multinaţionale.

„Cu ajutorul Airborne Early Warning and Control System, NATO are la dispoziţie o capacitate de supraveghere aeriană şi maritimă puternică şi flexibilă. Bine pregătiţi, vom efectua în curând şi zboruri de la Bucureşti pentru o perioadă limitată de timp, aducând astfel o contribuţie importantă la misiunile de recunoaştere şi supraveghere pe Flancul estic al NATO. În timpul pregătirii, am fost impresionat de sprijinul atât profesional, cât şi flexibil oferit de forţele armate române. Acest lucru ilustrează cât de bine funcţionează NATO”, a declarat Ştefan W. Neumann, conform comunicatului.

Alianţa Nord-Atlantică a relocat în țara noastră cele trei dintre avioanele sale de recunoaştere AWACS de la baza militară germană din Geilenkirchen, de lângă Aachen, pentru întărirea Flancului sud-estic al teritoriului aliat.

„Mă bucur că Germania are o contribuţie esenţială la misiunea NATO AWACS din România. Comanda acestei misiuni de către generalul de brigadă german Ştefan Neumann şi marele contingent german de militari participanţi din mai multe state membre NATO demonstrează încă o dată că suntem alături de partenerii noştri români. Războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei marchează un „punct de cotitură”. Şi aici, în România, resimţim efectele acestui război cumplit. Cu ajutorul aeronavelor de recunoaştere AWACS în cadrul NATO, se aduce o contribuţie importantă la consolidarea Flancului sud-estic şi la susţinerea sistemului de avertizare timpurie al NATO. Este un semnal important de solidaritate transatlantică şi europeană”, a afirmat Peer Gebauer.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a scris, vineri, pe Facebook, că aeronava AWACS poate detecta avioane de la sute de kilometri depărtare.

„NATO va trimite, săptămâna viitoare, o capabilitate strategică în România – o aeronavă din flota Airborne Warning and Control System (AWACS). O capabilitate extrem de performantă, aeronava AWACS poate detecta avioane de la sute de kilometri depărtare, contribuind categoric la apărarea teritoriului NATO și, implicit, al României. Acest ochi atotvăzător din cer va furniza României, prin NATO, informații critice, în timp real, despre orice mișcare tactică și operațională și va sprijini sistemul Alianței de alertă rapidă.Cerul și teritoriul României sunt in deplină în siguranță!”, a dat asigurări Mircea Geoană.

Citiți și: Reacția oficială NATO, după propunerea de armistițiu temporar a Rusiei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski