- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Bogdan Ivan, ministrul Dezvoltării, anunț după greva de la Poșta Română: Noua grilă de salarizare va fi gata în câteva zile

01 Apr, 14:22 • Adrian Popovici
Ministrul Cercetării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a vorbit despre greva de la Poșta Română și a explicat faptul că în curând va fi gata grila de salarizare pentru angajații acestei companii.
Bogdan Ivan, ministrul Dezvoltării, anunț după greva de la Poșta Română: Noua grilă de salarizare va fi gata în câteva zile

Bogdan Ivan ,ministrul Cercetării şi Digitalizării,  a vorbit despre problemele cu care se confruntă Poșta Română și greva la care s-a ajuns deoarece conducerea companiei și sindicaliștii nu au reușit să ajungă la un numitor comun. După cum a explicat acesta, grila de salarizare pentru această categorie urmează să fie gata în următoarele zile, transmite Digi 24.

Pe lângă problemele legate de activitatea internă de la Poșta Română, greva în care au intrat o parte din angajații acestei companii ar putea să ducă la plata întârziată a pensiilor pentru milioane de români din județele în care poștașii au recurs la acest gest.

Bogdan Ivan a anunțat că în acest moment se lucrează „pe niște scenarii cât se poate de realiste legate de creșterea salarială, care să fie una cât mai apropiată de ceea ce solicită sindicaliștii”. În plus, după cum a explicat ministrul, noua grilă de salarizare va fi gata în cel mult câteva zile.

Ce a spus ministrul Bogdan Ivan despre greva de la Poșta Română?

După cum explică ministrul Bogdan Iovan în ceea ce privește greva de la Poșta Română, există o neîncredere profundă între conducere și sindicate. Cu toate acestea, el a subliniat că la discuțiile de săptămâna trecută toate părțile implicate au fost de acord că poștașii au nevoie de o creștere salarială. De asemenea, el a precizat că ține de management să crească veniturile companiei.

„În primul rând există o lipsă de încredere între sindicate și managementul companiei. În momentul de față, după ce săptămâna trecută, inclusiv până sâmbătă seara târziu, am avut discuții și cu reprezentanții sindicatelor și cu cei ai Consiliului de Administrație și al managementului companiei, la ministerul nostru am convenit asupra formei contractului colectiv de muncă și am convenit asupra unor grile de salarizare crescute, pentru că oamenii cu adevărat au nevoie de venituri suplimentare, pentru că prestează o muncă foarte importantă.

Din acest punct de vedere, vreau să vă spun că toată lumea este de acord cu acest principiu. Mai departe, asupra veniturilor care trebuie să crească la companie este un atribut care ține și de managementul companiei. Din perspectiva ministerului, am venit cu toată susținerea pentru găsirea unor soluții în această direcție și acum lucrăm pe niște scenarii cât se poate de realiste legate de creșterea salarială, care să fie una cât mai apropiată de ceea ce solicită sindicaliștii”, explică ministrul Bogdan Iovan.

Bogdan Iovan, ministrul Dezvoltării, anunț după greva de la Poșta Română: Noua grilă de salarizare va fi gata în câteva zile
Bogdan Iovan, ministrul Dezvoltării, anunț după greva de la Poșta Română: Noua grilă de salarizare va fi gata în câteva zile

Te-ar putea interesa și: Directorul general de la Poșta Română, anunț pentru poștașii care protestează: „Toți cei care intră în grevă nu-și vor primi salariile”

Grila de salarizare pentru angajații de la Poșta Română, gata în câteva zile

Ministrul Digitalizării spune că această grilă va fi gata într-un timp scurt, cel mult câteva zile.

„Tot într-un timp cât mai scurt. Ore, maxim zile. Din punctul meu de vedere, ceea ce am asumat e să fiu liantul între management și sindicate, pentru că în momentul de față există această lipsă de încredere, dar eu cred că se va găsi până în cele din urmă o soluție, pentru că oamenii sunt deschiși la dialog și din perspectiva angajaților, și din perspectiva conducerii companiei,” a precizat Bogdan Ivan.

Ministrul Bogdan Ivan a explicat faptul că de o creștere de 400 de lei a veniturilor nete ar urma să beneficieze aproximativ 17.000 de salariați și că acum se fac eforturi pentru a asigura creșterea salariilor într-o manieră unitară.

„Vorbim despre aproximativ 17.000 de angajați care vor avea, cel puțin la nivel teoretic, această creștere și din punct de vedere al modului în care se vor calcula, repet e o salarizare foarte complexă pentru 22.000 de persoane. Se caută optimizare de creștere a salarizării într-un format unitar, pentru a nu exista niciun fel de discriminare între persoane care dețin aceeași poziție, prestează aceeași muncă și au venituri diferite,” a declarat Bogdan Ivan.

Citește și: Grevă generală la Poșta Română, angajații își vor întrerupe activitatea. Ce se va întâmpla cu pensiile în luna aprilie

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții de neagresiune
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții ...
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu