Știri interne

Cât costă să-ţi montezi cauciucuri de iarnă. Ce trebuie să scrie pe anvelope ca să nu iei amendă

24 Nov, 12:00 • Andrei Alina
Vremea continuă să se răcească, iar meteorologii anunţă ploi, ninsori şi intensificări ale vântului în mai multe zone din ţară în următoarele zile. În aceste condiţii, şoferii care pleacă la drum trebuie să-şi echipeze maşinile de iarnă. Cauciucuri de iarnă, lopată, lichid de parbriz rezistent la îngheţ, sare şi lanţuri sunt doar câteva dintre obiectele care nu ar trebui să le lipsească şoferilor în această perioadă.
Cât costă să-ţi montezi cauciucuri de iarnă. Ce trebuie să scrie pe anvelope ca să nu iei amendă

Codul rutier prevede că anvelopele de iarnă sunt obligatorii atunci când circulaţi cu maşina pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau ploi, indiferent de data din calendar. În caz contrar, șoferii prinși fără cauciucuri de iarnă riscă amenzi consistente, iar după accident nu vor fi despăgubiţi.

 

Ce trebuie să scrie pe cauciucurile de iarnă ca să nu iei amendă

Pentru perioada rece în care temperaturile scad mult şi apar ninsorile, anvelopele marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow) sunt recomandate şi vă scapă de amenzi.

Citeşte şi: Ce trebuie să scrie pe cauciucurile de iarnă ca să nu iei amendă. Atenţie şoferi!

„TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră”, a transmis RAR.

Citeşte şi: Cod rutier 2023. Amenzi duble de la 1 ianuarie 2023. Cât vor ajunge să scoată din buzunar conducătorii auto care încalcă regulile de circulaţie

 

Cât costă să montezi cauciucuri de iarnă pe maşină

Anvelopele de iarnă s-au scumpit în ultima perioadă cu 10-15%, prețurile pornind de la 125 de lei/bucată, adică pentru un set complet, șoferii vor plăti minim 500 de lei. Prețurile pot ajunge la 2.000 de lei pentru o singură anvelopă, potrivit Romaniatv.net.

 

La Auto Soft în Băneasa, un schimb de cauciucuri porneşte de la 175 lei şi poate ajunge şi la 600 lei în funcţie de maşină, dimensiunea roţilor.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski