Știri interne

Cât este amenda STB în 2023. Dacă n-ai bilet, poţi plăti pe loc o suprataxă. Cum pot fi sancţionaţi călătorii cu bagaje

13 Jan, 12:59 • Cornel Ghimeșan
Societatea de Transport București (STB) a schimbat regulile după care se vor aplica amenzile. Sancțiuni vor primi persoanele care se urcă în mijloacele de transport fără să valideze călătoria. De asemenea, și călătorii care ocupă scaunele cu bagajele lor vor fi amendați.
Cât este amenda STB în 2023. Dacă n-ai bilet, poţi plăti pe loc o suprataxă. Cum pot fi sancţionaţi călătorii cu bagaje

Cât este amenda STB în 2023. Activitatea de control se desfășoară prin intermediul unui corp specializat, pentru a asigura condiții optime de siguranță și ordine în mijloacele de transport public de suprafață, precum și pentru a combate călătoriile frauduloase. În timpul programului de lucru (în funcție de anotimp), controlorii legitimațiilor de călătorie poartă veste de culoare albastră, cu sigla STB (pe față) şi cu inscripţia CONTROL (pe spate), sau tricouri tip polo, de culoare albastră, inscripționate cu aceleași însemne care se regăsesc și pe veste.

În cazul în care cetăţenii călătoresc fără titlu de călătorie valabil sau fără un alt document justificativ sau dovadă electronică (cod QR, cod de confirmare a tranzacției etc.), stocată în telefonul călătorului, în alt dispozitiv al acestuia sau în validatorul vehiculului, care să permită efectuarea călătoriei, conform precizărilor din oferta tarifară existentă, vor primi amendă STB în 2023 între 300 şi 500 de lei. De asemenea, pentru ȋmpiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport / transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii, este între 100 şi 150 de lei.

Citeşte şi: Cardurile integrate Metrorex-STB-CFR-TFC au de acum o nouă grafică. Vor conține imagini cu Lupoaica, Arcul de Triumf, Mausoleul și alte simboluri ale Bucureștiului

Totodată, solicitarea deschiderii uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare, angajarea de discuţii cu conducătorul vehiculului de transport în comun în timpul circulaţiei sau o​​​​​​cuparea locurilor de pe scaune și / sau platforma vehiculului cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective, reprezintă contravenţii. Cea mai mare amendă este pentru transportarea materialelor care ar putea produce neajunsuri celorlalţi călători, prin mirosurile pe care le emană, prin ardere, coroziune sau murdărie, transportarea animalelor vii, de la 500 la 1.000 de lei, anunţă STB.

Citeşte şi: Metrorex vine în ajutorul călătorilor. Cardurile nominale vor putea fi reîncărcate chiar de către ei la automatele de la Piaţa Unirii

Amenda STB se achită în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumatate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ. Persoanele care călătoresc fără titlu de călătorie valabil sau fără un alt document justificativ sau dovadă electronică pot achita pe loc contravaloarea unui titlu de călătorie la tarif special, suprataxă, în valoare de 80 de lei, fără a se mai încheia proces verbal de contravenție.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, contestată în instanță. Procesul începe pe 28 septembrie
Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, contestată în instanță. Procesul începe ...
Ilie Bolojan, mesaj pentru Standard & Poor’s: „Putem continua traiectoria de reducere a deficitului bugetar”
Ilie Bolojan, mesaj pentru Standard & Poor’s: „Putem continua traiectoria de reducere a deficitului ...
Ion Țiriac și-a scos „bijuteria” din garaj. Mercedesul 600 Pullman, mașina preferată de lideri și celebrități
Ion Țiriac și-a scos „bijuteria” din garaj. Mercedesul 600 Pullman, mașina preferată de lideri ...
Controverse la licitația pentru manualele de clasa a IX-a. Editurile își promovează câștigătorii înainte de finalizarea procedurii
Controverse la licitația pentru manualele de clasa a IX-a. Editurile își promovează câștigătorii ...
Sorin Grindeanu: „Dacă voi fi desemnat premier, voi discuta cu toată lumea”. Ce spune despre viitoarea majoritate
Sorin Grindeanu: „Dacă voi fi desemnat premier, voi discuta cu toată lumea”. Ce spune despre viitoarea ...
Radu Miruță, despre Guvernul Mureșan: „Mai important este să avem rapid un Executiv cu puteri depline”
Radu Miruță, despre Guvernul Mureșan: „Mai important este să avem rapid un Executiv cu puteri depline”
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată de Guvern. Urmează licitația pentru lucrările de construcție
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată de Guvern. Urmează licitația pentru lucrările de ...
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale sunt principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale sunt principalele argumente ale României ...
Cine conduce companiile de stat și cât câștigă: Guvernul lansează platforma cu salarii, CV-uri și mandate
Cine conduce companiile de stat și cât câștigă: Guvernul lansează platforma cu salarii, CV-uri ...
Sam Altman: AI poate declanșa o nouă Renaștere sau o nouă Revoluție Industrială
Sam Altman: AI poate declanșa o nouă Renaștere sau o nouă Revoluție Industrială
Vaccinul BCG revine în maternități: Ministerul Sănătății cumpără 100.000 de doze
Vaccinul BCG revine în maternități: Ministerul Sănătății cumpără 100.000 de doze
Ce înseamnă Megaways la păcănele și de ce numărul de linii se schimbă
Ce înseamnă Megaways la păcănele și de ce numărul de linii se schimbă
Ajutor de stat de 59 de milioane de lei pentru crescătorii de porci. Câți bani pot primi fermierii
Ajutor de stat de 59 de milioane de lei pentru crescătorii de porci. Câți bani pot primi fermierii
Predoiu îl susține pe Mureșan pentru funcția de premier: „România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline”
Predoiu îl susține pe Mureșan pentru funcția de premier: „România are nevoie urgentă de un guvern ...
INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni din 2026
INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ...
Planul lui Siegfried Mureșan pentru Guvern: O singură Poliție Națională și un ghișeu unic pentru cetățeni
Planul lui Siegfried Mureșan pentru Guvern: O singură Poliție Națională și un ghișeu unic pentru ...
CIA avertizează asupra unui posibil atac rusesc cu drone asupra Spaniei, Franței sau Italiei
CIA avertizează asupra unui posibil atac rusesc cu drone asupra Spaniei, Franței sau Italiei
Avertisment privind ratingul României: Euro ar putea trece de 6 lei dacă țara ajunge în categoria „junk”
Avertisment privind ratingul României: Euro ar putea trece de 6 lei dacă țara ajunge în categoria ...