Știri interne

Cât mai costă un apartament cu 3 camere în Capitală. Diferențe colosale de preț, în comparație cu Brașov sau Cluj

08 May, 09:21 • Lupu Alexandra
Cât costă apartamentele cu 3 camere în marile orașe din România. Iată care sunt diferențele de preț înregistrate.
Cât mai costă un apartament cu 3 camere în Capitală. Diferențe colosale de preț, în comparație cu Brașov sau Cluj

Prețurile apartamentelor cu 3 camere din Capitală înregistrează o nouă creștere, mai exact, de 0.2% în aprilie 2023 față de martie. Concret, vorbim despre un avans de 250 euro, ajungându-se la suma de 109.500, potrivit unei analize elaborate de zf.ro, alături de o companie de consultanță imobiliară.

Cât costă un apartament cu 3 camere în România

Prețurile apartamentelor cu 3 camere din Capitală au prins avans, astfel, românii trebuie să scoată din buzunare cel puțin 109.500 euro pentru o astfel de locuință, așa cum reiese din analiza făcută de sursa citată, alături de o companie de consultanță imobiliară, SVN România. În comparație cu aprilie 2022, sumele cerute au urcat în medie cu 1.7% (1.850 euro). Pe de altă parte, piața a ajuns la cea mai ridicată medie de după 2008 – 109.500 euro. În ianuarie 2022, ritmul anual de creștere era de 7%, iar în mai și iunie urca spre 9.4%.

„Evoluţia anuală a preţurilor apartamentelor finalizate înainte de 1990 în Bucureşti este la graniţa dintre creştere şi scădere.

Practic, orice schimbare lunară de 2-3 mii de euro în preţul mediu de listare dintr-o zonă poate duce media generală pe creştere sau scădere.

Deocamdată suntem pe o zonă de platou şi rămâne de văzut ce vor aduce lunile de vară”, a spus Andrei Sârbu, CEO al SVN România.

Citește și despre: Un dezvoltator imobiliar român pregătește un proiect inovator în București. Valoarea investiției depășește suma de 120 milioane de euro

Pentru români, accesul la finanțare pentru un apartament cu 3 camere rămâne cea mai mare problemă. Totul se întâmplă în ciuda faptului că indicele SVN de accesibilitate a achiziționării unei locuințe se află la cel mai înalt nivel din istorie, de aproximativ 7,4 ani necesari pentru a achiziționa un apartament nou cu două camere în Capitală, comparativ cu 8,4 ani în 2022. În trimestrul 1 din 2023, numărul tranzacțiilor cu locuințe a fost mai mic (-23%) față de perioada similară din 2022.

Apartament
Apartament

Drumul Taberei și Iancului sunt zonele din Capitală care au înregistrat creșteri peste două procente în privința prețului de vânzare a unui apartament cu 3 camere, în aprilie față de martie 2023, în timp ce alte 5 zone înregistrează scăderi. Totuși, diferențele de costuri sunt unele colosale, în comparație cu Brașov sau Cluj.

Conform datelor prezentate de imobiliare.ro, un apartament cu 3 camere costă între 58.000 euro în Brașov, în zona Florilor, respectiv 500.000, în zona Centrul Istoric. Pe de altă parte, un apartament cu 3 camere costă între 69.900 euro în Cluj, zona Dambul Rotund, respectiv 660.000, zona Calea Turzii.

Vezi și: Proiect inedit în 2023. Un timișorean a ales să deschidă o afacere cu microplante într-o zonă cu mare potențial imobiliar din Timișoara. „Inițial, businessul a pornit pentru HoReCa”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră