Știri interne

Cât mai durează greva profesorilor! Ionuț Stroe: „Vineri este reperul nostru, suntem optimişti şi sperăm ca până vineri să avem acest acord”

24 May, 22:50 • Cornel Ghimeșan
Purtătorul de cuvât PNL, Ionuț Stroe, a făcut declarații cu privire la greva profesorilor. Când ar putea aceasta să ia sfârșit și când se va ajunge la un acord cu sindicatele. Autoritățile speră la deblocarea procesului educațional.
Cât mai durează greva profesorilor! Ionuț Stroe: „Vineri este reperul nostru, suntem optimişti şi sperăm ca până vineri să avem acest acord”

Informații de ultimă oră cu privire la greva profesorilor! Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt PNL, a făcut o serie de afirmații cu privire laevenimentele care au loc în România în acest moment. Este vorba despre greva profesorilor și despre care ar fi momentul în care aceasta ar putea înceta. Acesta a subliniat că dacă ritmul negocierilor se va menține, respectiv câte o negociere în fiecare zi, cel mai probabil săptămâna următoare se va ajunge la un acord cu sindicatele.

Alte articole: Zero carne, zero probleme! Ce beneficii are organismul în urma acestui stil de viață

„În momentul de faţă se lucrează şi sunt lucruri concrete la care ministerele Educaţiei, Muncii, Finanţelor lucrează, acte normative care vor descrie în curând modalitatea de a asigura profesorilor veniturile solicitate. Sunt nişte negocieri care trebuie să ţină cont de solicitări. Trebuie să ţinem cont şi de posibilităţile pe care le avem pentru că oricine îşi spune că găseşte peste noapte o soluţie miraculoasă s-ar putea să te înşele”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

De asemenea, Ionuț Stroe a mai explicat că trebuie să se țină cont de un calendar, dat fiind că lucrurile nu se pot întâmpla peste noapte. Acesta a oferit drept reper data de 15 iulie. Până la acest termen va fi adoptată legea salarizării unitare. Purtătorul de cuvânt PNL a mai subliniat că se negociază în mod constant, în fiecare zi.

„Avem toate argumentele de data aceasta să fim credibili şi cred că garanţia este faptul că tot ceea ce elaborăm o facem cu cei din zona sindicală”, a spus el.

Ionuț Stroe despre greva profesorilor și negocierile cu sindicatele

Ionuț Stroe a afirmat că acest protest poate să ia mai multe forme, așa că nu se poate face o estimare foarte clară asupra duratei acestei greve.

”E absolut normal să protestezi dar poţi face un protest care să nu implice blocajul procesului de învăţământ, care să le asigure copiilor care aşteaptă examenele (..) să faci o grevă japoneză”, a explicat el.

Ionuț Stroe a explicat că într-adevăr procesul educațional este blocat, dar că se fac eforturi pentru deblocarea lui.

„Din păcate procesul este blocat dar sperăm să îl deblocăm rapid. (..) Dacă ritmul acestor negocieri, pentru că sunt negocieri în fiecare zi, va fi la fel, probabil săptămâna viitoare vom avea şi un acord. Evident săptămâna viitoare, pentru că am spus clar, de asta depinde şi chestiunea politică. Până nu rezolvăm această problemă cu siguranţă nu vom trece mai departe în ceea ce priveşte negocierile sau discuţiile pe care le avem pe structura noului Guvern. Vineri este reperul nostru, suntem optimişti şi sperăm ca până vineri să avem acest acord cu sindicatele”, a mai spus Ionuț Stroe.

Citește și: Ce sumă trebuie să ai pregătită dacă vrei să îți instalezi un sistem fotovoltaic. Lucrurile de care trebuie să ții cont atunci când îți alegi panourile

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier