Știri interne

Costurile pe care trebuie să le suporți dacă vinzi apartamentul sau casa. Ce taxe e nevoie să achiți dacă ești proprietar

07 Sep, 18:24 • Amarie Giorgiana
Ca proprietar, vânzarea unui apartament sau a unei case vine la pachet cu achitarea mai multor taxe. O parte dintre taxe sunt notariale, iar altele presupun impozitele pe venit. Astfel, dacă urmează să vinzi o locuință, trebuie să ții cont de suma pe care trebuie să o scoți din buzunar. 
Costurile pe care trebuie să le suporți dacă vinzi apartamentul sau casa. Ce taxe e nevoie să achiți dacă ești proprietar

Vânzarea unui apartament sau a unei case poate părea simplă la prima vedere, însă lucrurile nu stau chiar așa. Asta, pentru că proprietarii sunt nevoiți să scoată bani din buzunar pentru achitarea mai multor taxe, potrivit Playtech. O parte dintre taxe sunt notariale, iar altele presupun impozitele pe venit. Astfel, dacă urmează să vinzi o locuință, trebuie să ții cont de suma pe care trebuie să o scoți din buzunar.

Câți bani trebuie să scoți din buzunar dacă vinzi un apartament sau o casă

Vânzarea unui apartament sau a unei case în România implică numeroase costuri, care trebuie avute în vedere de către proprietar. Astfel, dacă urmează să vinzi o locuință trebuie să ții cont de taxele pe care ești nevoit să le achiți. Potrivit Codului Civil, vânzarea unui imob il este un contract prin care vânzătorul transferă dreptul de proprietate asupra bunului către cumpărător, în schimbul unei sume de bani. În cazul unei tranzacții imobiliare, acest contract trebuie autentificat de un notar public, iar aceasta implică anumite costuri. Pentru a autentifica contractul de vânzare, este important extrasul de carte funiciară, acesta având un tarif de 40 de lei. Mai mult, notarul va verifica mai mule registre electronice, printre care și Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale. Asta, în cazul în care vânzătorul sau cumpărătorul este căsătorit. Taxa suplimentară în acest caz are o valoare de 17.85  de lei.

Citește și: Zonele din București în care prețul locuințelor a scăzut. În ce cartiere poți găsi apartamente cu 70.000 de euro

Mai mult,  onorariul notarial este un alt cost important care trebuie luat în calcul și care se calculează în funcție de valoarea imobilului. Conform normelor aprobate prin Ordinul nr. 177/C din 19 ianuarie 2024, acest onorariu variază:

  • Pentru o valoare a imobilului de până la 20.000 lei, onorariul este de 2,2% din valoare, dar nu mai puțin de 230 lei.
  • Pentru valori între 20.001 și 35.000 lei, onorariul este de 440 lei plus 1,9% din suma ce depășește 20.001 lei.
  • Pentru valori între 35.001 și 65.000 lei, se aplică un onorariu de 725 lei plus 1,6% din suma ce depășește 35.001 lei.
  • La valori între 65.001 și 100.000 lei, se percepe un onorariu de 1.205 lei plus 1,5% din suma ce depășește 65.001 lei.
  • Pentru imobile evaluate între 100.001 și 200.000 lei, onorariul este de 1.705 lei plus 1,1% din suma ce depășește 100.001 lei.
  • La valori între 200.001 și 600.000 lei, onorariul este de 2.805 lei plus 0,9% din suma ce depășește 200.001 lei.
  • Pentru imobilele de peste 600.001 lei, onorariul este de 6.405 lei plus 0,6% din suma ce depășește această valoare.

Totodată, este important de știut că în lipsa unui acord contrar între părți, cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare sunt în sarcina cumpărătorului. Astfel, acesta este responsabil atât pentru plata onorariului notarial, cât și a taxei de intabulare.

Citește și: Cu câte salarii poți cumpăra un apartament în București, în 2024. Topul celor mai accesibile orașe din România

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...