Știri interne

Cu cât se vinde un mall părăsit din Arad, care nu a mai funcţionat în ultimii ani. Suma uriașă nu este negociabilă: „Centru comercial aflat într-o situaţie de criză financiară”

16 Sep, 19:23 • stefan.vlad
Cu cât se vinde un mall părăsit din Arad. Clădirea a fost inaugurată în 2011, după o investiţie de aproximativ 70 milioane de euro și nu a mai funcţionat în ultimii ani pentru că a fost părăsit de chiriaşi. Potrivit anunţului de vânzare a Galleria Mall Arad, preţul este de 100 de euro pe metru pătrat construit pentru suprafaţa de 92.000 de metri pătraţi construiţi.
Cu cât se vinde un mall părăsit din Arad, care nu a mai funcţionat în ultimii ani. Suma uriașă nu este negociabilă: Centru comercial aflat într-o situaţie de criză financiară

Cu cât se vinde un mall părăsit din Arad. Imobilul are un teren de 35.000 de metri pătraţi şi 1.000 de locuri de parcare acoperite. Reprezentanţi ai Casa Suprema, care deţine în acest moment imobilul, au confirmat că mall-ul este de vânzare şi au precizat că preţul este de 9.200.000 de euro nenegociabil, potrivit Agerpres.ro.

Cu cât se vinde un mall părăsit din Arad

Proprietarii nu au dorit să facă alte precizări cu privire la vânzarea mall-ului din Arad, care a fost achiziţionat în 2016 de la GTC cu preţul de 2,1 milioane de euro, în condiţiile în care au fost preluate şi o parte din datoriile GTC către bănci.

Surse din piaţă au declarat, potrivit sursei de mai sus, că doi investitori poartă negocieri pentru preluarea Galleria Mall Arad, unde ar urma să amenajeze un complex comercial, un centru de divertisment şi un SPA.

Pe site-ul proprietarului actual scrie că mall-ul a fost achiziţionat în 2016 „ca centru comercial aflat într-o situaţie de criză financiară„.

În 2017, majoritatea magazinelor din centrul comercial erau închise, iar în ultimii patru ani în clădire au mai funcţionat doar ghişee ale autorităţilor, pentru cărţi de identitate, paşapoarte sau permise de conducere.

Citește și: Ultima metodă de înşelăciune în imobiliare. A „ţepuit” şapte clienţi cărora le-a închiriat acelaşi apartament

INS: Prețurile locuințelor stagnează

Prețurile locuințelor stagnează, mai precis prețurile solicitate, în trimestrul doi din 2023, pentru proprietățile rezidențiale din România s-au depreciat ușor, în medie, cu -0,2% comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro în analiza trimestrială.

În ceea ce privește evoluția anuală, indicele a înregistrat însă o scădere mai consistentă, de 3%. De asemenea, se poate observa și o tendință de stagnare a prețurilor la locuințe, arată datele recent publicate de Eurostat și INS.

După ce s-a situat la -1,4% în trimestrul patru al anului 2022 și, respectiv, la +0,3% în primul trimestru din 2023, ritmul trimestrial al prețurilor a înregistrat în trimestrul doi o ușoară depreciere în valoare de -0,2%. Cu toate acestea, comparativ cu perioada similară din 2022, s-a înregistrat o depreciere de -3%.

Cluj-Napoca se află în continuare pe locul I în clasamentul celor mai mari prețuri (medii) solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în principalele orașe, cu o valoare de 2.460 pe metru pătrat. Pe locul II se află București, cu un preț mediu de 1.650 de euro pe metru pătrat util și un regres ușor de -o,4% în T2 2023, respectiv o depreciere anuală de -4% și o creștere de +4% în ultimii ani. (Citește AICI mai multe detalii)

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski