Știri interne

Decizii majore la nivelul educației din România, după ce țara noastră a fost eliminată din „TOP 100 universități”

18 Aug, 19:39 • Stefan Simion
Schimbări majore în sistemul educațional din România, anunțate de către ministrul Cercetării, Bogdan Ivan. Decizia va fi implementată după ce țara noastră a rămas fără universități în top 1.000 la nivel mondial. 
Decizii majore la nivelul educației din România, după ce țara noastră a fost eliminată din „TOP 100 universități

Sectorul cercetării din România ar urma să fie „mapat” până la mijlocul anului viitor, susține Bogdan Gruia-Ivan, minsitrul Cercetării. Demersul reprezintă un parteneriat al ministrului menționat cu Banca Mondială, a precizat oficialul de la București.

Asocierea cu Banca Mondială se bazează pe un contract de circa 7 milioane de euro, eșalonați pe patru ani, începând din 2023.

„În baza memorandumului de înţelegere semnat la București, la 13 iulie 2021, între Guvernul României şi Banca Mondială privind Parteneriatul pentru Modernizarea Administraţiei Publice şi Sprijinirea Reformelor Structurale, MCID a solicitat servicii de asistență tehnică rambursabile. Durată: 4 ani, 2023-2026 pentru ca este un angajament de lunga durată.

Valoarea contractului este de 6.979.000 euro, eșalonați pe cei patru ani, pentru servicii de asistență tehnică”, precizează EduPedu.

Universitățile României, invizibile în topurile internaționale

România a devenit invizibilă și în sport, dar și în zona de cercetare și educație. 

La începutul anului, fostul premier Nicolae Ciucă și ministrul Cercetării de atunci, Sebastian Burduja, vorbeau despre 1% din PIB Pentru Cercetare, în 2024. Programul de guvernare al echipei Ciolacu prevede la rândul său obiectivul atingerii unei ținte de 2% din PIB (1% finanțare privată și 1% finanțare publică) pentru cercetare.

Acum, ministrul Ivan spune că ținta este „ambițioasă” și că se bazează pe mai multe investiții din mediul privat.

Universitatea Babeș-Bolyai a ieșit din topul 1.000 global al universităților. Este pentru prima dată când România nu mai este prezentă în acest top după ce, în 2022, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a fost singura instituție de învățământ superior din țara noastră prezentă în acesta.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...