Știri interne

Este oficial! Ministrul de Finanțe anunță cum se va face cumulul pensiei cu salariul! „Instituțiile de stat au început să înțeleagă mai bine rolul”

12 May, 12:23 • Bumbeneci Diana
Cumulul pensiei cu salariul se va face prin act normativ la nivel de lege. Anunțul a fost făcut de Ministerul Finanțelor.
Este oficial! Ministrul de Finanțe anunță cum se va face cumulul pensiei cu salariul! „Instituțiile de stat au început să înțeleagă mai bine rolul”

Ministrul de Finanțe a făcut un nou anunț cu privire la cumulul pensiei cu salariul. Acesta se va face prin act normativ la nivel de lege.

Cum se va face cumulul pensiei cu salariul

„Cumulul pensie cu salariu se va face prin act normativ la nivel de lege / La acest moment în care avem această ordonanţă nu se impune să intervenim pe impozitare”, susține ministrul de Finanțe.

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu a anunţat vineri, după şedinţa de Guvern, că prevedere privind interzicerea cumulului pensie cu salariu, care iniţial era prevăzută în Ordonanţa de reducere a cheltuielilor se va face prin act normativ la nivel de lege. Ministrul a anunţat că încasările statului încep să revină la normalul programat astfel că cede că la acest moment nu se impune să se intervină pe impozitare.

Vezi și: Vești bune pentru românii cu rate. BNR anunță ce se întâmplă cu indicele ROBOR

Adrian Câciu, despre cumulul pensiei cu salariul
Adrian Câciu, despre cumulul pensiei cu salariul

„Partea de abordare a cumulului pensie cu salariu se va face prin act normativ la nivel de lege”, a anunţat ministrul la Palatul Victoria.

Oficialul a mai explicat și că: ”În primul rând trebuie să spun că încasările statului încep să revină la normalul programat. Deci instituţiile de stat au început să înţeleagă mai bine rolul”.

Ministrul Finanţelor a precizat că, pe de altă parte, ”crede că la acest moment în care avem această ordonanţă nu se impune să intervenim pe impozitare”, spune Adrian Câciu.

„Aceste lucruri, dacă vor fi de luat în discuţie aplicată, se vor lua după ce statul îşi realizează atribuţiile şi după ce se întâmplă ceea ce toţi ne dorim, digitalizarea instituţiilor statului”, a mai arătat Adrian Câciu.

Vezi și: Vestea zilei pentru pensionarii români! Marcel Boloș: „80 de milioane de euro, bani europeni, pentru sprijinirea vârstnicilor”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski