Știri interne

Finanțare de până la 1 miliard de euro pentru români. Iată cine se încadrează la proiectul mamut lansat de Fondul European de Investiții

25 Oct, 19:31 • Bumbeneci Diana
Fondul European de Investiţii anunță vestea cea bună! Finanțare de până la 1 miliard de euro pentru întreprinderile mici din România.
Finanțare de până la 1 miliard de euro pentru români. Iată cine se încadrează la proiectul mamut lansat de Fondul European de Investiții

Fondul European de Investiţii (FEI) aduce o nouă formă de investiții în România. FEI a semnat acorduri cu cinci bănci pentru a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din România.

În acest sens, seria de garanţii directe neplafonate în valoare totală de 1 miliard euro este susţinută prin intermediul Compartimentul pentru România în cadrul programului InvestEU, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Sunt mari beneficii pentru români, cum ar fi rate mai mici ale dobânzilor.

Finanțare de până la 1 miliard de euro pentru români

„Fondul European de Investiţii (FEI) a semnat acorduri cu cinci bănci pentru a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din România. Seria de garanţii directe neplafonate în valoare totală de 1 miliard euro este susţinută prin intermediul Compartimentul pentru România în cadrul programului InvestEU, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi reprezintă o acţiune ambiţioasă care vizează creşterea durabilităţii şi competitivităţii întreprinderilor din întreaga ţară”, anunţă FEI.

Fondul European de Investiţii (FEI) finanțare
Fondul European de Investiţii (FEI) finanțare

Băncile – Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen Bank şi ProCredit Bank – sunt parteneri binecunoscuţi ai FEI. Instituțiile bancare au implementat cu succes diverse mandate FEI și în proiectele anterioare.

Conform noului proiect, prin intermediul Garanţiei pentru Sustenabilitate, instituțiile bancare ce au rolul de partener oficial vor putea susţine în continuare o transformare ecologică şi durabilă a economiei şi vor putea finanţa investiţii ale beneficiarilor finali care respectă mediul, sunt ecologice şi incluzive. Garanţia de Competitivitate pentru Întreprinderile mici și mijlocii va permite băncilor partenere să faciliteze accesul la finanţare pentru un spectru mai larg de întreprinderi şi industrii, cu condiţii de împrumut care, de regula, nu ar fi oferite în absenţa garanţiei.

Ai mai putea citi: VIDEO EXCLUSIV: Ali Gheorghe, bătrânul de 77 de ani care trăiește vânzând cărți la colț de stradă, în Ghencea. „Am un ajutor social de 170 de lei. Cum poți să trăiești așa?”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...