- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Guvernul modifică pensiile magistraţilor: pensia nu va depăși 70% din ultimul salariu net 

20 Nov, 09:49 • Dobran Viorel
Guvernul anunţă că noul proiect de lege privind pensiile magistraţilor a fost publicat în transparenţă decizională şi îşi exprimă speranţa că procesul de avizare, inclusiv de către CSM, se va derula cu celeritate.
Guvernul modifică pensiile magistraţilor: pensia nu va depăși 70% din ultimul salariu net 

Noul proiect de lege privind pensiile magistraților, coinițiat de Ministerul Muncii și Ministerul Justiției, a fost publicat, miercuri, în procedură de transparență decizională. Potrivit proiectului, pensia nu va depăși 70% din ultimul salariu net, iar vârsta de pensionare a magistraților va crește la 65 de ani într-o perioadă de tranziție de 15 ani.

Scandal în Coaliție: Reforma administrației se amână până după alegerile locale

Noua formulă de calcul stabilește că pensia de serviciu va reprezenta 55% din baza de calcul. Această bază este definită ca fiind media indemnizațiilor brute realizate de magistrat în ultimii cinci ani de activitate. De asemenea, proiectul introduce o plafonare, stipulând clar că pensia rezultată „nu va putea depăși 70% din ultima indemnizație netă”.

Pensiile magistraţilor

Te-ar mai putea interesa și: Proiectul de lege privind pensiile magistraților este gata. Bolojan își va asuma răspunderea în fața Parlamentului

Totodată, perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026.

Pe lângă schimbările de calcul, proiectul aduce modificări importante la condițiile de pensionare. Prin urmare, în cei minimum 25 de ani vechime în magistratură necesari ieșirii la pensie, perioada asimilată de activitate în alte domenii juridice, va fi de 10 ani.

Reforma lui Bolojan lovește în cumulul pensie–salariu. 15.000 de posturi se eliberează, fără impact asupra educației și sănătății

„Având în vedere importanța unui proces de legiferare rapid, Guvernul își exprimă speranța că procesul de avizare, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, se va derula cu celeritate”, se arată în comunicatul emis de Guvern.

Ilie Bolojan, despre pensiile magistraţilor: „Există riscul să pierdem banii din PNRR”

”Proiectul de lege este gata. El e pe circuitul de avizare. Urmează să fie pus în transparenţă şi să fie comunicat în aceste zile CSM, în vederea avizării. Faţă de proiectul care a fost promovat în Parlament, data trecută, există o singură modificare substanţială, în urma întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentaţii magistraţilor.

Faţă de propunerea iniţială, se prevede un termen de tranziţie între actuala prevedere legată de vârsta de pensionare şi noua prevedere, deci creşterea vârstei de pensionare, la 65 de ani, să se facă nu în 10 ani, cum era în primul proiect, ci în 15 ani. Această solicitare a fost făcută de către magistraţi la această întâlnire. Am considerat că este una care ar putea fi acceptată, prin urmare este cuprinsă în acel pachet”, a spus Bolojan. Premierul a menţionat că cealaltă prevedere principală, plafonarea pensiilor la maxim 70% din ultimul salariu net a rămas în forma iniţială şi mai sunt 2 sau 3 aspecte tehnice, dar care nu afectează fondul problemei.

Întrebat ce se întâmplă dacă se depăşeşte data de 28 noiembrie, premierul a spus că ”există un risc destul de mare să pierdem această sumă de bani care este reţinută în acest Jalon din PNRR”.

”Sper că toţi cei care avem o răspundere şi putem găsi o soluţie pentru a rezolva probleme şi a evita pierderi pentru România, facem ceea ce ţine de noi în aceste zile”, a arătat el.

Nicuşor Dan, despre pensiile magistraţilor: Cred că din toate părţile există înţelegerea faptului că această chestiune trebuie închisă. Şi dacă lucrul ăsta se poate întâmpla în noiembrie, cu atât mai bine

 

 Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că din toate părţile există înţelegerea faptului că această chestiune privind pensiile magistraţilor trebuie închisă şi este cu atât mai bine dacă acest lucru se va întâmpla în luna noiembrie.

Nicuşor Dan a fost întrebat, recent, într-o conferinţă de presă, dacă după discuţia de marţi există flexibilitate atât în privinţa cuantumului pensiei magistraţilor, dar şi a anilor de tranziţie.

Vestea bună este că discuţia de ieri a durat doar o oră şi jumătate. Mă aşteptam la două ore şi jumătate, ceea ce înseamnă că am început să ne obişnuim unii cu alţii şi să reuşim să agreăm nişte lucruri. Nu vreau să vă spun, pentru că sunt…

Cumva este un proces de, să-i spunem, negociere între mai mulţi actori, eu sunt un mediator, deci nu pot să vă spun exact ce s-a discutat înăuntru, însă ce cred că pot să spun este că cred că din toate părţile există înţelegerea faptului că această chestiune trebuie închisă. Şi dacă lucrul ăsta se poate întâmpla în noiembrie cu atât mai bine”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a fost întrebat dacă varianta sa ca pensia magistraţilor să fie de 75% din salariu şi perioada de tranziţie să fie de 15 ani mai este luată în calcul.

”Eu n-am spus niciodată 75. Niciodată. Multă lume a spus că eu am spus 75, dar eu n-am spus niciodată. Singurul lucru pe care l-am spus a fost că me prea mult un an şi jumătate faţă de un an. Cred că este echilibrat şi pentru magistraţi şi pentru societate un an la un an”, a explicat Nicuşor Dan.

Reforma pensiilor magistraţilor este un jalon pe care România şi l-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi trebuie adoptată până la 28 noiembrie, în caz contrar, urmând să piardă fonduri de aproximativ 230 de milioane de euro.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu, despre bugetul pe 2026: „Nu se poate să nu acționăm deloc pe zona de pensii. Această situație nu va rămâne așa”
Sorin Grindeanu, despre bugetul pe 2026: „Nu se poate să nu acționăm deloc pe zona de pensii. Această ...
Sorin Grindeanu despre condiţia obligatorie ca PSD să nu iasă de la guvernare: „Dacă tot tai și adaugi taxe, ajungi într-o situație economică nefericită”
Sorin Grindeanu despre condiţia obligatorie ca PSD să nu iasă de la guvernare: „Dacă tot tai ...
Fermierii români participă, marți, la Strasbourg, la protestele împotriva Acordului Mercosur
Fermierii români participă, marți, la Strasbourg, la protestele împotriva Acordului Mercosur
Creatorul italian de modă Valentino a murit la 93 de ani. El a întruchipat – prin excelență – imaginea gentlemanului italian
Creatorul italian de modă Valentino a murit la 93 de ani. El a întruchipat – prin excelență ...
NBC News: Trump evită să spună dacă ar folosi forța pentru a prelua controlul asupra Groenlandei
NBC News: Trump evită să spună dacă ar folosi forța pentru a prelua controlul asupra Groenlandei
Rumen Radev, președintele Bulgariei, demisionează pentru a candida la viitoarele alegeri
Rumen Radev, președintele Bulgariei, demisionează pentru a candida la viitoarele alegeri
Rareș Bogdan acuză presiuni asupra primarilor PNL după o ședință tensionată a conducerii partidului
Rareș Bogdan acuză presiuni asupra primarilor PNL după o ședință tensionată a conducerii partidului
Pilonul 3 de pensii facultative a înregistrat cel mai bun an din istorie și un milion de participanți
Pilonul 3 de pensii facultative a înregistrat cel mai bun an din istorie și un milion de participanți
Guvernul își va angaja răspunderea pe reforma administrației și pe pachetul de relansare economică propus de PSD
Guvernul își va angaja răspunderea pe reforma administrației și pe pachetul de relansare economică ...
Horațiu Potra rămâne în arest preventiv; fiul și nepotul său, plasați în arest la domiciliu
Horațiu Potra rămâne în arest preventiv; fiul și nepotul său, plasați în arest la domiciliu
Armata României întărește granița cu Ucraina: „Există riscul să vedem drone în zone locuite”
Armata României întărește granița cu Ucraina: „Există riscul să vedem drone în zone locuite”
BNR a păstrat dobânda-cheie la 6,5% pe an și își reafirmă angajamentul pentru stabilitatea prețurilor, pe termen mediu
BNR a păstrat dobânda-cheie la 6,5% pe an și își reafirmă angajamentul pentru stabilitatea prețurilor, ...
„Nu vom ceda șantajului”. Berlinul și Parisul pregătesc contramăsuri europene împotriva SUA
„Nu vom ceda șantajului”. Berlinul și Parisul pregătesc contramăsuri europene împotriva SUA
Coaliția discută reforma administrației și poziția României față de acordul UE–Mercosur
Coaliția discută reforma administrației și poziția României față de acordul UE–Mercosur
România participă la Forumul Economic Mondial de la Davos din 2026 cu o delegație numeroasă
România participă la Forumul Economic Mondial de la Davos din 2026 cu o delegație numeroasă
Trump, mesaj șoc către premierul Norvegiei. Nobelul pentru Pace și Groenlanda, motive de tensiune
Trump, mesaj șoc către premierul Norvegiei. Nobelul pentru Pace și Groenlanda, motive de tensiune
Nicușor Dan l-a primit la Cotroceni pe comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR)
Nicușor Dan l-a primit la Cotroceni pe comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR)
IT-ul aduce cele mai mari salarii după facultate. Medicina și dreptul, mult în urma câștigurilor
IT-ul aduce cele mai mari salarii după facultate. Medicina și dreptul, mult în urma câștigurilor