Știri interne

Guvernul retrage proiectul privind mecanismul de adoptare a zonelor cu nivel scăzut de emisii. „Este absolut necesar pentru toți cetățenii!”

30 Jul, 23:59 • Bugiu ⁠Ana Maria
Guvernul retrage de urgență proiectul privind mecanismul de adoptare a zonelor cu nivel scăzut de emisii. „Decizia a fost luată în vederea unei consultări mai ample cu partenerii din cadrul Coaliției de Guvernare”.
Guvernul retrage proiectul privind mecanismul de adoptare a zonelor cu nivel scăzut de emisii. „Este absolut necesar pentru toți cetățenii!”

Proiectul privind mecanismul de adoptare a zonelor cu nivel scăzut de emisii a fost retras de urgență de către Guvern, a postat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pe pagina oficială de Facebook.

Te-ar putea interesa și: O nouă înşelătorie face ravagii în România. „Au luat câte 200.000 de euro de la Guvern”

foto: proiect MDLPA/ sursă: Facebook Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Proiectul este retras de urgență

Proiectul a fost lansat în consultare publică la data de 26 iulie, având în vedere aplicarea prevederilor Legii nr. 155/2023 privind mobilitatea urbană durabilă, act normativ adoptat de Parlamentul României (ca urmare a consultării în cadrul Coaliției de Guvernare) și publicat în Monitorul Oficial al României pe 31 mai 2023. Cu toate acestea, a fost decisă retragerea.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (#MDLPA) a decis, astăzi, retragerea, din procedura de transparență, a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii (#ZNSE).

Decizia a fost luată în vederea unei consultări mai ample atât cu partenerii din cadrul Coaliției de Guvernare, cât și cu reprezentanții structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, ai mediului de afaceri și ai societății civile”, a transmis sursa menționată.

Actul precizează că, „în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministerul de resort, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (Ministerul Mediului – România) și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România) elaborează metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente ZNSE, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.

Mai mult decât atât, proiectul propus de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost analizat și realizat de către un grup format din reprezentanți ai ministerelor relevante, precum Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Transporturilor (prin Registrul Auto Român) și Ministerul Afacerilor Interne.

„În plus, Legea nr. 155/2023 reprezintă Jalonul nr. 288 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care a fost stabilită obligativitatea de a crea mecanismul de adoptare a zonelor cu emisii scăzute de către autoritățile publice locale, iar metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum și a excepțiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii reprezintă una dintre măsurile aferente CISC (Comitetului Interministerial privind Schimbările Climatice) – prioritatea de ordin legislativ nr. 43 din Planul stabilit pentru anul 2024.

În acest context, proiectul propus de MDLPA a fost elaborat în cadrul unui grup constituit la nivel tehnic, cu reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Ministerului Transporturilor (prin Registrul Auto Român) și ai Ministerului Afacerilor Interne și are în vedere o abordare unitară la nivel național cu privire la criteriile și etapele necesare, astfel încât să fie stabilit un cadru de implementare cât mai facil pentru autoritățile publice locale și pentru cetățeni.

De asemenea, se acordă o maximă flexibilitate pentru autoritățile publice locale, care ar urma să stabilească localizarea zonelor cu emisii scăzute, dimensiunea acestora, clasele de vehicule pentru care este permis accesul nerestricționat (în funcție de norma de poluare și de tipul de carburant) și modul de abordare – dacă se stabilesc restricții sau tarifare (accesul în zona respectivă fiind condiționat de un tarif stabilit exclusiv de autoritatea publică locală).

Prin urmare, posesorul unui vehicul non-euro nu este obligat la niciun tarif dacă nu intră într-o astfel de zonă.

Totodată, se instituie o perioadă de acomodare de un an de zile, ceea ce înseamnă că obligativitatea respectării prevederilor din Legea nr. 155/2023 și din proiectul de HG ar intra în vigoare începând cu data de 31 mai 2026.

Nu în ultimul rând, precizăm că România se află în risc de infringement din cauza situației deficitare, chiar alarmante, a calității aerului din mai multe zone urbane din țară, unde se înregistrează creșteri ale nivelului de poluare peste media înregistrată la nivelul altor țări europene.

Ministerul Dezvoltării reafirmă că această măsură este absolut necesară pentru toți cetățenii, contribuind la asigurarea unui mediu cu aer curat, la crearea mai multor spații de relaxare, promenadă sau interacțiune, dar și la decongestionarea traficului din zonele cu mari aglomerări urbane, fără a fi afectată mobilitatea regională”, a declarat sursa oficială.

Te-ar putea interesa și: Guvernul a adoptat creşterea impozitului pe dividende şi eliminarea facilităţilor fiscale în construcţii, pentru a reduce deficitul

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...