Știri interne

Investiție de 10 milioane de euro în Ploiești. Primăria orașului va achiziționa 22 de autobuze electrice

21 Oct, 18:31 • Cornel Ghimeșan
Primăria Orașului Ploiești a anunțat că vor fi achiziționate 22 de autobuze electrice și stații de încărcare aferente, respectiv 22 de stații de încărcare lentă și 8 de încărcare rapidă.
Investiție de 10 milioane de euro în Ploiești. Primăria orașului va achiziționa 22 de autobuze electrice

Municipalitatea Ploiești

a anunțat printr-un comunicat de presă că autobuzele vechi de peste 17 ani existente în prezent în flota companiei de transport public, vor fi înlocuite de 22 de autobuze electrice care urmează să fie achiziționate.

Alte articole: Un bătrân de 97 ani și-a uitat borseta cu 12.700 euro și 7.500 lei în taxi. Ce a făcut șoferul la scurt timp

Conform sursei citate, proiectul „Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public prin achiziţionarea de autobuze electrice şi staţii de încărcare” se va derula în parteneriat cu Primăria comunei Ariceştii Rahtivani şi implică achiziţionarea a 22 de autobuze nepoluante de 10 metri, precum şi a 22 de staţii de încărcare lentă şi 8 staţii de încărcare rapidă.

„Noile mijloace de transport, achiziţionate în cadrul proiectului câştigat de administraţia publică ploieşteană, vor înlocui autovehiculele mai vechi de 17 ani, care se află, în prezent, în parcul auto al operatorului de transport public local, SC TCE SA Ploieşti”, se menţionează în comunicatul transmis de municipalitate.

Investiție de 10 milioane de euro în Ploiești. Primăria orașului va achiziționa 22 de autobuze electrice
Investiție de 10 milioane de euro în Ploiești. Primăria orașului va achiziționa 22 de autobuze electrice

10 milioane de euro investite în autobuzele din Ploiești

Valoarea totală a investiţiei este de peste 10 milioane de euro, plus TVA.

În ceea ce priveşte amplasamentul staţiilor de reîncărcare rapidă, două dintre acestea vor fi situate în comuna Ariceştii Rahtivani (una în satul Buda şi una în satul Nedelea), iar şase dintre acestea vor instalate la nivelul municipiului Ploiești.

Citește și: Reacția lui Nicușor Dan cu privire la sutele de blocuri care nu au apă caldă și căldură: ”Suntem în fiecare zi puţin mai bine decât în ziua precedentă, după ce 15 ani am fost mai rău.”

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski