Știri interne

Meteo 29 aprilie – 5 mai. ANM anunță cum va fi vremea în Săptămâna Patimilor

29 Apr, 07:54 • Bumbeneci Diana
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au actualizat prognoza meteo pentru săptămâna aceasta. Vremea devine mai caldă în mare parte a țării.
Meteo 29 aprilie - 5 mai. ANM anunță cum va fi vremea în Săptămâna Patimilor

Conform meteorologilor de la ANM, vremea va fi predominant frumoasă şi în general mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii aprilie, mai ales în regiunile vestice. În Dobrogea şi Muntenia, trecător cerul va avea înnorări şi izolat, ziua, vor fi posibile ploi slabe. În restul teritoriului cerul va fi mai mult senin.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului, în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în Delta Dunării şi 27 de grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre valori în jurul a -1 grad, unde se va produce brumă.

Meteo București

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a zilei, când la rafală se vor atinge viteze de până la 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 22…24 de grade, iar cea minimă de 7…10 grade.

Meteo marți, în țară

Valorile termice se vor situa, în cea mai mare parte ţării, peste cele specifice datei. Cerul va fi mai mult senin ziua, dar noaptea temporar vor fi înnorări şi ploi de scurtă durată, în Dobrogea şi pe arii restrânse în Muntenia şi sudul Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice, sud-vestice, sud-estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime între 3 şi 13 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 0 grade.

Vezi și: Cât a ajuns să coste carnea de miel cu puțin timp înainte de Paște. Românii se tem că nu vor avea bani pentru cumpărături

meteo
meteo

Meteo Bucuerești

Vremea se va menţine predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări noaptea. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări după-amiaza, când la rafală se vor atinge viteze de până la 40…45 km/h. Temperatura maximă va fi de 21…23 de grade, iar cea minimă de 8…11 grade.

Meteo miercuri, în țară

Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul mediilor multianuale. În jumătatea de est a ţării cerul se va înnora treptat, iar aversele se vor extinde. În restul teritoriului cerul va fi variabil, temporar cu înnorări şi pe suprafeţe mici ploi slabe, de scurtă durată, în a doua parte a zilei şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu unele intensificări, în special în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade pe litoral şi 24…25 de grade în vest şi nord-vest, iar cele minime între 6 şi 13 grade.

Meteo București

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele specifice datei. Cerul va avea înnorări, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări după-amiaza. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimă va fi de 8…11 grade.

Meteo joi, în țară

Vremea va fi schimbătoare. Cerul va fi temporar noros, iar la munte şi local în restul teritoriului vor fi averse, posibil descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 14 şi 23 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade.

Meteo București

Vremea va fi schimbătoare. Cerul va fi temporar noros şi vor fi posibile intervale scurte de timp în care să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimă va fi de 8…11 grade.

Estimări meteo vineri, sâmbătă și duminică

Valorile termice se vor situa în apropierea celor specifice perioadei. Local şi temporar va ploua.

Meteo București:

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice datei. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului.

Ai putea citi: Cât a ajuns să coste un sejur de Paște la SPA în 2024. Românii „se bat” pe pachetele cu demipensiune, mese festive și activități pentru copii

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski