Știri interne

Alertă meteo de furtună în România. ANM anunță cum va fi vremea până vineri

28 May, 07:40 • Bumbeneci Diana
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță că ploile revin în România și în a doua zi a săptămânii. Iată cum va fi vrema până vineri.
Alertă meteo de furtună în România. ANM anunță cum va fi vremea până vineri

Conform meteorologilor de la ANM, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice diurne se vor situa în general sub cele normale în sud, centru și est, în timp ce, în restul țării vor fi apropiate sau ușor peste mediile perioadei. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice în Moldova, Dobrogea, Muntenia, precum și la munte (mai ales în Carpații Orientali), zone unde în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi și cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp și local în Transilvania, Oltenia și Maramureș.

În regiunile vestice astfel de manifestări se vor semnala pe spații mai mici, cu precădere după-amiaza. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu intensificări ziua, viteze în general între 45 și 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 15 grade.

Meteo București

Vremea va fi ușor instabilă. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi intervale cu averse, posibil însoțite de descărcări electrice în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, ziua. Temperatura maximă, mai scăzută decât media climatologică a acestei date, va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă va fi de 10…13 grade.

Poți citi și: Salariu mediu anual de 82.865 de euro pentru persoanele care vorbesc limba română în Spania. Ce joburi sunt disponibile

meteo
meteo

Meteo miercuri, în România

Vremea va fi instabilă, cu înnorări temporar accentuate și perioade cu averse și descărcări electrice pe arii relativ extinse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă mai însemnate (local 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp) în Moldova, Transilvania și la munte și pe spații mai mici (în general de 10…15 l/mp) în celelalte regiuni. Izolat vor fi căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 16 grade.

Meteo București

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse, posibil moderate cantitativ (10…15 l/mp), însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.

Ai mai putea citi: Bătaie pe Fast Food în România. Românii consumă 22.000 de burgeri zilnic și anual 8 milioane

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic