Știri interne

Ministerul Sănătăţii anunţă indemnizaţii de 1.000 de lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează gărzi

15 Mar, 10:46 • Dobran Viorel
Ministerul Sănătăţii a făcut un anunț important cu privire la salarizarea personalului din sănătate și despre indemnizațiile acestora. Care sunt principalele modificări.
Ministerul Sănătăţii anunţă indemnizaţii de 1.000 de lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează gărzi

Ministerul Sănătăţii anunţă că nu se modifică indemnizaţiile pentru medicii specialişti şi primari care efectuează gărzi, iar OUG publicată recent în Monitorul Oficial prevede doar indemnizaţie pentru medicii de medicină generală din cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primiri urgenţe. Aceştia nu beneficiau până acum de indemnizaţie pentru efectuarea gărzilor.

În Monitorul Oficial al României nr. 202 din 11 martie 2024 a fost publicată OUG nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară, act normativ prin care salariaţii din aceste domenii beneficiază de majorări salariale, începând cu luna martie a anului 2024, precizează MS.

Ministerul Sănătăţii: „Indemnizaţiile nu au fost modificate”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2024 prevede, de asemenea, acordarea unei indemnizaţii de 350 de lei / 700 de lei pentru medicii de medicină generală (care nu au dobândit o specialitate) din cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primiri urgenţe (UPU/CPU) care fac lunar o gardă, respectiv, cel puţin două gărzi, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.

Această categorie nu beneficia de plata indemnizaţiei pentru serviciul de gardă până la apariţia OUG nr. 19/2024.

„Indemnizaţiile pentru gărzi acordate medicilor specialişti, medicilor primari şi medicilor rezidenţi acordate în conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2023, cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost modificate, cuantumul acestora rămânând acelaşi”, adaugă sursa citată.

Ordonanţa de creştere a salariilor din Sănătate determină o scădere a indemnizaţiei pentru gărzile din spitale, afirma miercuri deputatul USR Adrian Wiener: „România condusă ca o covrigărie – alertă de ticăloşie”.

Sindicaliștii din sănătate amenință cu greva generală. Decizia va fi luată până la sfârșitul acestei săptămâni

Medicii și asistenții din Federația „Solidaritatea Sanitară” amenință cu greva generală. Sindicaliștii din sănătate sunt nemulțumiți că li se măresc salariile doar cu 20% din brut și spun că primesc prea puțini bani pentru gărzi. Ei cer o mărire salarială de cel puțin 25%. Decizia declanșării grevei generală va fi luată până la sfârșitul acestei săptămâni. 2.000 de cadre medicale din toată țara au protestat în București.

Angajații din sănătate au ieșit în stradă de Ziua Personalului Medical. Manifestanții s-au strâns în Piața Victoriei, în fața Guvernului. Ulterior, au plecat în marș spre ministerele Muncii și Sănătății, pe ai căror miniștri îi acuză că au politizat dialogul social. Sindicaliștii susțin că nu ar fi fost consultați în legătură cu ordonanța de urgență care a prevăzut majorarea, cu 20%, a salariilor din sănătate.

 ”Această majorare sau această creștere a anvelopei salariale de 20% pentru anul 2024, dar doar pentru salarii de bază, reprezintă într-un final undeva în jurul a 14 procente. Acesta este procentul mediu pe care salariatul îl vede în buzunar. Această ordonanță de urgență nu a fost discutată cu Federația Solidaritatea Sanitară.” , susţine Gabriel Predica, vicepreședinte Federația Solidaritatea Sanitară:

”Noi am avut discuții, chiar și primu min a avut discuții și cu Sanitas și cu Solidaritatea Sanitară. Știți bine că prin ordonanță de Urgență au fost mărite semnificativ veniturile personalului medical, mai ales acolo unde există discrepanțe. Noi suntem deschiși unui dialog, sper să existe și bună-credință din partea acestei Federații.”, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Sindicaliștii spun că nu a ieșit nimeni din Ministerul Sănătăţii să discute cu ei. Până la finalul săptămânii, se vor întâlni în consiliul de coordonare și vor decide dacă declanșează greva generală.

Ministerul Sănătăţii Bani mai mulți pentru gărzi, vouchere de vacanță și până la 38 de zile de concediu încă din 2023

Ministerul Sănătăţii anunţă bani mulţi pentru gărzi

Ministerul Muncii a precizat atunci că Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență prin care sunt introduse noi măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public.

„Astfel, începând cu data de 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar, care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă, și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar, care asigură asistența medicală, beneficiază și de o indemnizație lunară brută, după cum urmează:

  • 500 lei pentru medicii specialiști și primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază;
  • 1.000 lei pentru medicii specialiști și primari care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi în afara normei legale de bază,
  • 500 lei pentru biologii, chimiștii și biochimiștii care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi;
  • 500 lei pentru asistenții medicali, tehnicieni de radiologie şi imagistică licenţiati, asistenți medicali de laborator clinic licenţiați, licenţiați în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenți medicali dentari licenţiati, asistenți medicali de profilaxie dentară licenţiați, asistenți medicali licenţiați în nutriţie şi dietetică, moaşe, asistenți medicali, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor;
  • între 100 lei și 300 lei lunar pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepția medicilor specialiști și primari și a biologilor, chimiștilor și biochimiștilor care efectuează lunar una sau două gărzi în afara normei legale de bază.

Măsura adoptată urmează să se aplice până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Citeşte şi

România, împrumut de peste 2,1 miliarde de euro pentru modernizarea spitalelor. Ministerul Sănătății anunță noul parteneriat cu BEI

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski