- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ministrul Energiei face noi declarații despre plafonarea prețurilor la energie! Sebastian Burduja anunță ce se întâmplă cu românii din peste 4,5 milioane de gospodării

18 Jul, 18:23 • Bumbeneci Diana
Vești noi pentru românii din 4,5 milioane de gospodării. Sebastian Burduja anunță ce se întâmplă cu plafonarea prețurilor.
Ministrul Energiei face noi declarații despre plafonarea prețurilor la energie! Sebastian Burduja anunță ce se întâmplă cu românii din peste 4,5 milioane de gospodării

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) are aprobate cereri de la furnizori pentru decontări în sumă de două miliarde lei, însă Ministerul Energiei nu are bani şi ar avea nevoie de un act normativ pentru a putea trage bani din taxa de solidaritate. Despre întreaga situație din România a vorbit astăzi ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

M-am întâlnit cu asociaţiile de profil, cred că de cinci, şase ori în 3 săptămâni şi jumătate, 4 săptămâni. Deci m-am văzut constant cu ei, cât şi cu marii furnizori din sistemul energetic românesc. Am recepţionat acest mesaj (că sunt întârzieri cu efectuarea deconturilor). Sigur că Ministerul Energiei este de partea lor, pentru că noi ne dorim un sistem energetic sănătos, în care aceste companii să aibă fluxul financiar pentru a susţine zona de preţuri plafonate şi, sigur, compensările, pentru că ei practic le plătesc înainte consumatorului final.

Deci acoperă aceste costuri ulterior, decontând după o validare la ANRE, de la Ministerul Energiei pentru consumatorii non-casnici, de la Ministerul Muncii pentru consumatorii casnici. În acest moment, noi avem solicitări aprobate de ANRE în valoare de 2 miliarde de lei, pe care Ministerul Energiei le-ar putea plăti mâine, dacă ar avea aceste surse bugetare în buget. Nu le avem şi încercăm împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu Ministerul Muncii să găsim soluţia corectă pentru a putea plăti aceste sume de bani”, a explicat ministrul Energiei.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei
Sebastian Burduja, ministrul Energiei

El a subliniat că probabil sumele vor fi decontate din taxa de solidaritate aplicată profiturilor excepţionale pe care companiile din energie le-au înregistrat, însă acest lucru nu se poate face fără o intervenţie legislativă.

„Asta înseamnă promovarea unui act normativ, probabil o ordonanţă de urgenţă, împreună cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, prin care să putem trage aceşti bani din acest fond”, a punctat Sebastian Burduja.

În ceea ce priveşte plafonarea preţurilor la energie, ministrul a precizat că mesajul Comisiei Europene a fost ca aceste măsuri să fie „mai bine ţintite”, sprijinul statului să meargă către acei consumatori cu adevărat vulnerabili şi că autorităţile vor analiza dacă este necesară o revizuire a schemei.

„România şi-a asumat o schemă importantă, cu un efort bugetar important, şi aici domnul ministru Boloş (ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, n.r) are un cuvânt de spus, pentru că în fiecare lună bugetul statului trebuie să susţină aceste plafonări, compensări. Discutăm, din datele pe care le am de la ANRE, de peste 4,5 milioane de gospodării care au plătit lunar pentru energia electrică cam 35-40 lei.

Este o sumă, dar totuşi rezonabilă în contextul inflaţiei, în contextul a tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Şi atunci, împreună cu ANRE, în primul rând, pentru că dânşii reglementează piaţa şi gândesc aceste scheme, şi cu celelalte autorităţi vom sta la masă şi vom vedea dacă o revizuire a schemei este necesară. Oricum, legislaţia prevede că ea trimestrial trebuie evaluată şi vedem în ce modalitate o putem continua. De la nivel european, mesajul pe care l-am primit este că până în martie 2024 putem continua cu această schemă”, a spus Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a participat marţi, la Cernavodă, la semnarea unui Memorandum de înţelegere între Nuclearelectrica şi Energocom, furnizorul de energie din Republica Moldova.

Ai mai putea citi și: Salarii 1 ianuarie 2024. Venituri mai mari pentru o categorie de români, începând cu anul viitor

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții de neagresiune
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții ...
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu