Știri interne

Mircea Cărtărescu va deveni membru al Academiei Române. Declarațiile făcute de ministrul Educației, Daniel David

17 Feb, 13:31 • Amarie Giorgiana
Academia Română a respins propunerea ca Mircea Cărtărescu să devină membru, iar Daniel David a lămurit situația și a afirmat că scriitorul va deveni membru al Academiei în viitorul apropiat.
Mircea Cărtărescu va deveni membru al Academiei Române. Declarațiile făcute de ministrul Educației, Daniel David

Academia Română a respins propunerea ca Mircea Cărtărescu să devină membru, iar Daniel David a lămurit situația și a afirmat că scriitorul va deveni membru al Academiei în viitorul apropiat. Mai mult, și Ioan Aurel Pop, președintele instituției, a spus că „Mircea Cărtărescu va fi primit în Academia Română”, notează Educație Privată.

Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani, tradus în zeci de limbi și nominalizat pentru Premiul Nobel, mai avea nevoie de un singur vot pentru a deveni membru al Academiei Române. Decizia a generat numeroase dezbateri aprinse în spațiul public.

Daniel David: „Am susținut prin vot ca Mircea Cărtărescu să devină membru corespondent”

„Înțeleg aceste critici, mai ales că am susținut prin vot ca Mircea Cărtărescu să devină membru corespondent. Dar nu putem să nu vedem și că această propunere a fost sprijinită de o majoritate largă a Academiei. Din păcate, nu s-a ajuns acum la pragul critic, a lipsit un singur vot”, precizează Daniel David.

În ciuda acestui rezultat, el se declară optimist și consideră că Mircea Cărtărescu va deveni, în curând, membru al Academiei Române. „Sunt sigur de asta și mă voi bucura să-l pot saluta în Aula Academiei în acel moment”, a mai spus ministrul Educației.

Citește și: Ministrul Educației, Daniel David, dezamăgit complet de învățământul liceal: „Predăm mult și prost. Este ceva de neacceptat”

În același timp, Daniel David a vorbit și despre provocările cu care se confruntă Academia Română în procesul de selecție a noilor membri. Diferențele de viziune dintre academicieni pot influența deciziile, potrivit ministrului.

„Academia Română are dificila misiune de a promova excelența cu oameni care o înțeleg pe alocuri diferit, prinși între tradiție vs. modernitate sau între trecut vs. prezent vs. viitor. Mai mult, unii consideră Academia ca fiind mai degrabă «a noastră» (de aici urmând: «cine pe cine aduce»), nu ca o instituție a țării («cine are merite pentru a fi propus»)”, a explicat Daniel David.

Mai mult, actualul ministru al Educației a îndemnat la o atitudine mai echilibrată în interiorul Academiei Române.

Sfatul meu este să ne folosim academic diferențele și divergențele dintre noi și să fim înțelepți, știind când să fim de acord că nu suntem de acord. Doar așa putem da forță Academiei Române ca for suprem de știință și cultură al țării”, a mai spus acesta.

Citește și: Proiectul de reformă curriculară stârnește un val de reacții negative. Declarațiile făcute de Mircea Miclea, fostul ministru al Educației

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare