Știri interne

Pensia minimă se recalculează de la 1 ianuarie 2024. Care va fi venitul minim garantat

19 Oct, 09:32 • Cornel Ghimeșan
Pensiile vor creşte din 2024, după ce noua lege a pensiilor urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Trecută prin Parlament în urmă cu patru ani, Legea 127/2019 are drept termen de transpunerea în realitate data de 1 ianuarie 2024. Asociațiile de pensionari din țară somează Guvernul să nu amâne intrarea în vigoare a legii care ar ajuta sute de mii de pensionari cu venituri mici și foarte mici în prezent.
Pensia minimă se recalculează de la 1 ianuarie 2024. Care va fi venitul minim garantat

Pensia minimă se recalculează de la 1 ianuarie 2024. Valoarea punctului de pensie va cunoaște o nouă formulă de calcul, schimbare care presupune majorarea acestuia în funcție de rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Practic, pensiile vor fi ajustate pentru a ține pasul cu evoluția economică a țării, astfel încât pensionarii să nu piardă putere de cumpărare. De asemenea, majorările valorii punctului de pensie vor fi stabilite anual cu ajutorul legii bugetului asigurărilor sociale de stat. În prezent, valoarea punctului de pensie a crescut cu 12,5%, iar autoritățile din România au realizat un algoritm pentru creșterea ulterioară a acestuia, anunţă Ştirile Kanal D.

Pensia minimă se recalculează de la 1 ianuarie 2024

Noua formulă de calcul a pensiei minime se va raporta la procentajul de 40%, respectiv 45% din salariul minim brut pe economie și va crește în funcție de stagiul de cotizare. Cum salariul minim pe economie va fi din octombrie 3.300 lei, înseamnă că pensia minimă va porni de la valoarea de 1.320 lei (respectiv 40% din salariul minim). În prezent, pensia socială minim garantată în România este de 1.125 lei. Creșterea ar urma să fie de minim 17,3%.

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent- indemnizaţie socială), a fost în trimestrul II 2023 de 1,147 milioane persoane, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Citeşte şi: Românii își pot lua adio de la bonuri de masă și tichete de vacanță. Marcel Ciolacu anunță ce se întâmplă și cu salariile. „După cum ştiţi, o să luăm hotărârea în ceea ce privește salariul minim”

Ce prevede Legea 127/2019, la articolul 91: 

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, pentru pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, se instituie pensia minimă, în funcție de stagiul de cotizare realizat.

(2) Pensia minimă se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare realizat, astfel: procentul minim este de 45%, aferent stagiului minim de cotizare, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, fără a depăși procentul maxim de 75%.

(3) Pensia minimă se acordă pensionarilor în situația în care cuantumul pensiei, cuvenit sau aflat în plată, are o valoare mai mică decât cuantumul pensiei minime calculat conform alin. (2).

(4) În situația persoanelor care beneficiază, prin cumul, de una din categoriile de pensie prevăzute la art. 46 alin. (1), de pensie din sisteme neintegrate sistemului public de pensii, ori de pensie din alte state, pensia minimă se acordă în situația în care suma cuantumurilor tuturor acestor venituri nu depășește cuantumul pensiei minime calculat conform alin. (2).

(5) În situația pensionarilor care au realizat stagiu de cotizare cuprins între 10 și 15 ani, pensia minimă se stabilește în funcție de stagiul de cotizare realizat, într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani și 14 ani inclusiv.

(6) În situația pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiu de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie prevăzut de legislația anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, mai mic de 10 ani, în condiții de handicap, precum și ca nevăzător, pensia minimă se stabilește într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.

(7) Diferența dintre cuantumul pensiei minime și cuantumul pensiei stabilite potrivit art. 85 alin. (1) se suportă din bugetul de stat.

Citeşte şi: Mii de angajați pot avea această oportunitate! Iată ce condiții trebuie îndeplinite pentru a nu mai plăti impozitul!

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a anunțat că pensiile vor fi majorate cu minim 16 miliarde de lei din ianuarie 2024. Aceasta ar însemna o creștere medie de 14%. Premierul Marcel Ciolacu a adăugat că majorările vor fi diferențiate, unii pensionari urmând să primească majorări de până la 30%. De asemenea, cu intrarea în vigoare a noii Legi 127/2019, se așteaptă o creștere semnificativă a pensiilor, ceea ce va aduce un beneficiu semnificativ pentru pensionarii cu venituri mici și foarte mici în prezent. Această schimbare vine ca o veste bună pentru acești pensionari și pentru cei care au luptat în mediul agricol, care ar putea primi pensii cu peste 50% mai mari începând cu anul 2024.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski