Știri interne

Pensii 2025. CÂT iau în plus, din iunie, cei ieșiți la pensie după septembrie 2024

03 Jun, 21:00 • Stefan Simion
Pensii 2025. Veste excelentă pentru o anumită categorie de seniori, care vor lua bani mai mulți chiar de luna aceasta.
Pensii 2025. CÂT iau în plus, din iunie, cei ieșiți la pensie după septembrie 2024

Câteva mii de pensii vor crește chiar de luna aceasta. Este vorba despre drepturile care li se cuvin celor ieșiți la pensie după 1 septembrie 2024.

Majorarea se datorează așa-zisei Mici Recalculări, în urma căreia ar trebuie să crească aproximativ 460.000 de pensii.

În medie, după Mica Recalculare, majorarea va fi de 400 – 500 de lei, potrivit Casei de Pensii, notează newsweek.

Procesul de recalculare este însă abia la început, fiind procesate circa 1 la sută dintre dosare, conform aceleiași surse.

Citește și Cum a păcălit un bărbat din Ilfov aparatele Returo ca să-i dea bani încontinuu pe aceeaşi sticlă. Suma uriașă pe care a reusit să o obțină

În aceste condiții, la plata din iunie, doar câteva mii de seniori vor primi pensii mai mari. Este vorba, cum precizam și mai sus, despre cei retrași din câmpul muncii în intervalul septembrie 2024 – mai 2025.  Motivul? Programul informatic poate opera deocamdată doar dosarele care sunt noi, adică cele ale pensionarilor care au ieșit la pensie după 1 septembrie 2024.

”La Mica Recalculare nu este nimic spectaculos. Putem face niște recalculări doar la cei care au fost înscriși pe legea noua. Abia aici putem să emitem și noi niște decizii de recalculare, schimbări de grad.

Este un număr infim. Pentru noi, lucrările cele mai grele și importante sunt cele de pe legea veche a pensiilor, la care testăm programul și la care nu este dat în prelucrare”, au declarat surse autorizate.

La Mica Recalculare sunt procesate cereri ale pensionarilor care au avut venituri nepermanente. Pentru a obține măriri de pensii, pensionarii din această categorie au depus documente justificative, condiția fiind să fi plătit contribuțiile sociale aferente veniturilor nepermanente.

Obținerea documentelor justificative a reprezentat o problemă pentru mulți dintre seniori. În unele cazuri, firmele de la care aceștia au obținut venituri nepermanente s-au divolvat s-au transformat.

Citește și Când se dau pensiile în iunie 2025. Ministra Muncii a făcut anunţul oficial

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...