Știri interne

Piedone la Poliție, pentru controlul judiciar. ”Mi-am îndeplinit funcţia cu demnitate”

23 Jul, 10:26 • Stefan Simion
Cristian Popescu Piedone, care nu mai are dreptul de a conduce Protecția Consumatorilor după ce a fost pus sub control judiciar, s-a prezentat miercuri la Poliție, pentru a-i fi comunicate obligațiile ce decurg din această măsură preventivă.
Piedone la Poliție, pentru controlul judiciar. ”Mi-am îndeplinit funcţia cu demnitate”

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, marți seară, că președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, este urmărit penal și pus sub control judiciar pentru infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Concret, Piedone este acuzat că l-ar fi prevenit pe reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia în legătură cu un control pe care ANPC urma să îl facă la respectiva unitate de cazare.

Citește și Popescu Piedone, la a doua ieșire din sediul DNA: „Nu există nicio convorbire între mine și Radu Rușanu” / „Funcția este periodică și trecătoare”

Potrivit unor stenograme din dosar, șeful ANPC l-a sunat, de pe telefonul şoferului, pe reprezentantul hotelului, pentru a-l anunța cu privire la un control ce urmează să fie făcut acolo.
Piedone recomanda pregătiri legate de bucătăria și camerele hotelului, astfel încât totul să fie în regulă la sosirea inspectorilor de la Protecția Consumatorilor.
”(despre bucătărie – n.r.) Vezi şi tu care-i mai utilată, mai ţiplă, mai nu ştiu ce, pune-i p-ăia să-şi ia halate, tot ce trebui pe ei, să aibă bonete în cap, să… mănuşi în mână. (…)
Spune la recepţie să-mi pregătească trei camere pe un etaj. Țiplă – cu cearceafuri noi cu… cu husă la cu… la saltea cu tot ce corespunde, prosoape.

Să fie tot, ca să dau şi un exemplu: ‘Uite, domne, patru stele’. Că voi oricum sunteţi. Da?”, i-a spus Piedone reprezentantului hotelului.

În data de 07 martie 2025, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, în calitate de președinte al A.N.P.C., ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale care administrează un hotel în orașul Sinaia, faptul că subordonații săi din cadrul A.N.P.C. urmează să efectueze în aceeași zi un control tematic la societatea acestuia, precum și obiectivele controlului.
Astfel, inculpatul i-ar fi permis reprezentantului hotelului accesul la aceste informații, în scopul obținerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancționării pentru neregulile constatate în domeniul protecției drepturilor consumatorilor.
În concret, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone l-ar fi învățat pe reprezentantul hotelului respectiv cum să aranjeze bucătăria și camerele care urmau să fie verificate de funcționarii A.N.P.C.
Ulterior acestei informări, în vederea preîntâmpinării aplicării unor sancțiuni și dispunerii unor măsuri corective de către funcționarii publici din cadrul A.N.P.C., reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat, încălcări ale legislației specifice protecției consumatorilor. Acesta i-ar fi contactat telefonic pe unii dintre angajații hotelului și le-ar fi dat instrucțiuni pentru a face curățenie, a se echipa corespunzător și a-l aștepta pe președintele A.N.P.C. ce urma să vină în control.
În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancționată de către reprezentanții A.N.P.C. și totodată, reprezentanții hotelului au fost felicitați de către inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru modul exemplar de desfășurare a activității”, a precizat DNA.

Cristian Popescu Piedone a mers, miercuri, la Poliţia Bragadiru, pentru a-i fi prezentate obligaţiile pe care le are conform controlului judiciar.

”Mi s-a spus ce am de făcut, am înţeles şi voi respecta”, a spus el, la ieșirea din sediului Poliției.
Referitor la acuzațiile pe care i le aduc procurorii anticorupție, Piedone a declarat că și-a îndeplinit funcția de șef al ANPC ”cu demnitate”.
”Tot ce s-a făcut nu s-a făcut cu vreo intenţie de a prejudicia pe cineva, de a aduce un prejudiciu sau un folos necuvenit cuiva mie sau altuia. Atâta timp cât am fost preşedintele ANPC, mi-am îndeplinit funcţia cu demnitate. Era public controlul meu”, a spus el.
Conform declarației de avere din 2024, fostul parlamentar Dan Radu Rușanu deține 98 la sută dintr-o firmă din grupul ce operează hotelul Internațional din Sinaia.
Rușanu respinge ferm ipoteza conform căreia ar fi fost avertizat de Piedone în legătură cu un control iminent de la ANPC.
În dimineața zilei de 7 martie 2025 au început controale pe zona Văii Prahovei, anunțate în presa centrală și pe rețelele de socializare. Societatea noastră și managerii societății nu au primit niciun fel de informații despre aceste controale dispuse, iar controalele ANPC, DSV, DSP etc sunt frecvente în Sinaia”, a spus el.
Fostul parlamentar a sugerat că ancheta deschisă de DNA are legătură cu atitudinea tranșantă a lui Cristian Popescu Piedone față de marii jucători de pe piața de consum.
„Curățenia și calitatea sunt standarde în hotelul nostru, recunoscut și apreciat de toți clienții. Este problema domnului Piedone, curajul lui, că a încercat să controleze multinaționale. Nu sunt victimă, nu mă victimizez. Dumneavoastră nu ați constatat că Piedone a verificat multinaționale? A mai făcut cineva în afară de el asta? nici măcar ANAF”, a punctat Rușanu.
Cristian Popescu Piedone a recunoscut că are o relație de prietenie cu Dan Radu Rușanu, dar a respins ferm acuzațiile formulate de DNA.
Citește și Piedone, acuzat că a regizat un control „perfect” la hotelul familiei Rușanu. DNA anchetează corupția cu parfum de lux
Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare