- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Prezența la vot 9 iunie 2024 la ora 10. În ce zone s-a votat cel mai mult la locale și europarlamentare

09 Jun, 10:47 • Adrian Popovici
La ora 10:00, prezența la vot a atins 8.91%, conform informațiilor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezența la vot 9 iunie 2024 la ora 10. În ce zone s-a votat cel mai mult la locale și europarlamentare

Prezența la vot la ora 10:00 a fost una promițătoare, de 8.91%, după cum transmite Autoritatea Electorală permanentă, citată de Știrile ProTV, în cele aproape 19.000 de secții organizate în întreaga țară.

Acest exercițiu democratic va desemna pentru următorii patru ani primarul general al Capitalei, președinții de consilii județene, membrii Consiliului General al Municipiului București, cei ai consiliilor județene, primarii localităților, primarii de sectoare ale Capitalei, precum și membrii în consiliile locale din fiecare comună, oraș și județ din țară. În plus, românii își vor alege cei 33 de europarlamentari care ne vor reprezenta la Bruxelles, în Parlamentul European.

Votarea, a început de duminică la ora 7:00 și încheindu-se la ora 22:00, a oferit românilor oportunitatea de a-și exercita dreptul la vot. Pentru alegerile europarlamentare, românii pot vota la orice secție de vot din țară sau din diaspora.

Citește și: Au apărut primele stenograme care răstoarnă țara! Voturi cumpărate cu 100 și 200 de lei. Locul în care se întâmplă asta

Prezența la vot
Prezența la vot

Unde a fost înregistrată cea mai mare prezență la vot?

La ora 10:00, după cum transmite AEP, prezența la urne în întreaga țară s-a situat la un nivel de 8.91%. trebuie precizat că această prezență la vot vine după doar 3 ore de la deschiderea urnelor.

Prezența la vot, ora 10:40
Prezența la vot, ora 10:40

Județele care s-au remarcat prin cea mai mare prezență la vot sunt Teleorman, cu un impresionant 14.73%, urmat de Olt, cu 14.18%, și Giurgiu, cu 12.77%. Aceste cifre denotă o participare activă a locuitorilor acestor județe în procesul electoral.

În contrast, la polul opus în ceea ce privește prezența la vot, Municipiul București a înregistrat o prezență la vot de doar 6.38%, alături de Sibiu, cu 6.73%, și Cluj, cu 7.05%.

În ceea ce privește prezența la vot din străinătate, peste 19.000 de cetățeni români și-au exprimat deja votul la alegerile europarlamentare. În țară, prezența la vot a atins un procent de 9.40%, în creștere semnificativă față de alegerile europarlamentare din 2019, când a fost înregistrată o prezență la vot de doar 6.44%, evenimente organizate concomitent cu un referendum pe justiție. Până la această oră, un număr de 1.694.993 de cetățeni români au participat la scrutin.

Citește și: Alegeri locale 2024. Zi decisivă pentru 19 milioane de români. Cum vor afla românii rezultatele voturilor. Precizări AEP