Știri interne

Românii care adoptă un copil vor beneficia de mai multe zile libere plătite. Iată cum va fi posibil acest lucru

20 Oct, 10:58 • Bucătaru Gabriela
Românii care adoptă un copil vor beneficia de mai multe zile libere plătite de la stat, potrivit unui proiect de lege care a ajuns marți, în dezbaterea Senatului. Proiectul de lege vrea să elimine diferențele de tratament dintre părinții naturali și cei adoptivi.
Românii care adoptă un copil vor beneficia de mai multe zile libere plătite. Iată cum va fi posibil acest lucru

Astfel, prin acest act normativ, aflat pe masa Senatului, durata concediului de acomodare ar putea să ajungă de la un an cât este în prezent, la doi ani.

Citește și 30 de zile libere, pe lângă concediu, pentru o anumită categorie de angajaţi. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să beneficiezi de aceste libere

”Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei^ precum şi de o indemnizaţie lunară”, de arată în proiectul de lege.

Inițiatorii proiectului vor să elimine diferențele de tratament dintre părinții naturali care beneficiază de un concediu de creștere a copilului de doi ani și părinții adoptivi, care beneficiază de un concediu de acomodare de un an.

”Având în vedere faptul că respectarea principiului egalităţii se verifică atât prin raportare la diferenţă, cât şi la discriminare, şi comparând legea care stabileşte durata maximă a
concediului de acomodare a copilului adoptat (L. nr. 273/2004), cu legea care stabileşte durata concediului de creştere a copilului (O.U.G nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor), se constată faptul că în timp ce naşterea unui copil asumat şi însuşit de familie dă naştere unui drept de concediu cu durata de maximum doi ani pentru unul dintre părinţi, adoptarea unui copil dă naştere unui concediu de acomodare de doar maximum un an.

Considerăm că este normal ca, pentru a respecta principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii (şi, implicit, egalitatea copiilor în faţa legii), să crească şi durata maximă a concediului de acomodare la doi ani, pentru că durata procesului de adaptare la familie nu trebuie să fie diferită nici în funcţie de momentul în care copilul ajunge să facă  parte din familie (momentul naşterii ori cel al adopţiei), şi nici în funcţie de modul în care acesta devine parte din familie (prin procesul naşterii ori prin procesul adopţiei)”, spun inițiatorii actului normativ.

Această lege vine la pachet și cu o indemnizație lunară care reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de adopție. Cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei.

Citește și Ambii părinți vor putea avea simultan concediu de creștere a copilului timp de 6 luni. Iată cum va fi posibil acest lucru

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski