Știri interne

Se dau bani pentru români. Cine poate accesa fondurile europene de 70.000 EURO

13 Dec, 10:54 • Bumbeneci Diana
Se dau fonduri europene pentru tinerii fermieri. Cine mai poate obține finanțarea de 70.000 EURO/fermă.
Se dau bani pentru români. Cine poate accesa fondurile europene de 70.000 EURO

Sunt vești excelente pentru tinerii fermieri care vor să acceseze fonduri europene. Aceștia mai au la dispoziție aproximativ o lună și jumătate pentru a depune proiectele pentru finanțarea de 70.000 de euro, pusă la dispoziție prin intervenția DR-30.

Cine poate accesa fondurile europene de 70.000 EURO

Conform informațiilor furnizate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru aceste fonduri se va închide în 31 ianuarie 2024. De altfel, potrivit instituției, trebuie anunțat faptul că banii pentru zona montană s-au terminat în prezent, astfel că doar tinerii fermieri din celelalte zone, exceptând zona montană, mai pot depune proiecte.

La ora actuală, pragul de calitate pentru proiecte este de 60 de puncte, însă acesta va fi coborât după data de 2 ianuarie. În acest sens, conform ultimei decizii și fermierii care nu îndeplinesc acest punctaj vor putea depune cererile după această dată.

Ai mai putea citi: Jobul de coordonator de curieri a cucerit românii. Cum să câștigi simplu 1000 de euro pe lună

fonduri euro
fonduri euro

„Dacă mergem pe logica depunerilor până la această dată, s-ar putea să mai fie șanse de finanțare și în următoarea sesiune, pentru că până acum avem doar 166 de proiecte depuse la nivel național pe DR-30. Merită să aștepte fermierii și să vedem dacă vor mai rămâne ceva bani după data de 2 ianuarie. Dacă lucrurile rămân așa, cu siguranță rămân bănuți și pentru sesiunea din ianuarie”, a precizat consultantul Ion Păunel în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Până în acest moment, cererile depuse însumează o valoare de 11,62 milioane de euro, mult sub plafonul de depunere, în valoare de 263 de milioane de euro.

Este important de precizat faptul că tinerii fermieri care activează în sectorul legumicol sunt avantajați în această sesiune, însă și fermierii din alte sectoare pot depune cereri.

Te-ar mai putea interesa și: Primă de 17.000 de euro fiecărui angajat. O renumită companie aduce mari venituri în pragul sărbătorilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski