- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Sebastian Burduja lansează proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești. Costul studiului de fezabilitate costă 3 milioane și jumătate de euro

01 Nov, 18:29 • Toma Anca
Sebastian Burduja lansează proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești, care datează însă din anii regimului Ceaușescu, și pe care l-a repus în circuitul decizional la preluarea mandatului. Acest demers vine după ce ministerul a derulat o etapă în care a cerut și primit cereri neangajante cu privire la acest proiect-mamut, atât din partea companiilor locale, cât și active la nivel mondial.
Sebastian Burduja lansează proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești. Costul studiului de fezabilitate costă 3 milioane și jumătate de euro

Sebastian Burduja lansează proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești. “România avea datoria să facă acest proiect de cel puțin 40 de ani. Vă anunț că proiectul hidrocentralei de la Tarnița-Lăpuștești, începând de astăzi, este prezent în SICAP, fiind astfel lansat oficial procesul de achiziție a proiectantului care va elabora studiul de fezabilitate.

Este o promisiune respectată a mandatului meu. Vorbim despre o capacitate de producție cu acumulare prin pompaj cu o putere instalată de până la 1.000 MWh.

Această hidrocentrală cu acumulare prin pompaj rezolvă mai multe probleme, în principal nevoia de echilibrare a sistemului energetic. Pe înţelesul tuturor: avem două lacuri, la Lăpuşteşti și la Tarnița, unul plasat mai sus decât celălalt.

Atunci când avem nevoie de producţie în sistem, apa din lacul de sus trece prin turbine şi produce energie electrică. Atunci când avem excedent de producţie, pornim pompele din lacul de jos şi, practic, urcăm înapoi apa în lacul de sus. Este ca o mare baterie verde”, a spus Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

Citește și: Câtă căldură vor avea românii la iarnă. Anunțul făcut de Sebastian Burduja. Care este rezerva de gaze a României la acest moment

Sebastian Burduja lansează proiectul hidrocentralei de la Tarnița – Lăpuștești

Costul studiului de fezabilitate este estimat la valoarea de 3 milioane și jumătate de euro, studiul având o durată de maximum 12 luni.

Îmi doresc ca până în toamna viitoare să avem studiul de fezabilitate gata. Mă bazez pe implicarea unor ofertanți serioși, cu experiență, care să fructifice și toate celelalte studii efectuate până acum, în măsura în care acestea mai sunt valabile.

Pe baza studiului de fezabilitate, SAPE va identifica în mod competitiv și transparent parteneri privați pentru o companie de proiect. Viziunea mea este ca statul să rămână minoritar în acest proiect, iar partea privată să garanteze atât capitalul necesar, cât și continuitatea acestui proiect strategic și complex, care va putea fi finalizat într-o perioadă de 8-10 ani de zile, pe baza estimărilor experților.

Toate datele le vom avea prin studiul de fezabilitate. A venit timpul acestui proiect — mai bine mai târziu decât niciodată”, a mai precizat ministrul Energiei.

Hidrocentrala Tarnița – Lăpuștești va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare și stocaj, fiind cea mai bună locație din România pentru dezvoltarea unui proiect de centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj.

Aceasta va contribui la asigurarea securității energetice a României și a unei părți din Europa Centrală și de Est, în contextul războiului din Ucraina, al pericolului crizei energetice europene și al variațiilor necontrolate ale prețurilor la energie.

Ofertele se pot depune până pe 4 decembrie 2023.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții de neagresiune
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții ...
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu