Știri interne

Senatul a votat! O anumită categorie de persoane poate ieși mai devreme la pensie

01 Mar, 09:46 • Lupu Alexandra
Este oficial! O nouă categorie de persoane se va putea pensiona mai devreme, fără niciun fel de penalizare. Iată despre ce este vorba.
Senatul a votat! O anumită categorie de persoane poate ieși mai devreme la pensie

Senatul a votat pentru extinderea listei localităților în care, din cauza poluării, cetățenii se pot pensiona mult mai devreme, susține avocatnet.ro. Așadar, persoanele care au locuit în zonele menționate cel puțin trei decenii își vor putea încheia activitatea profesională cu 2 ani mai devreme, fără nicio penalizare.

Oamenii din anumite localități pot ieși mai devreme la pensie

Până la ora actuală, patru propuneri legislative pentru extinderea listei sunt prezente în Parlament. Proiectul implementat de senatori are în vedere modificarea Legii 263/2010, în așa fel încât inclusiv locuitorii de pe o rază de 8 kilometri față de localitățile poluate se vor putea pensiona mai devreme.

Mai exact, regula va fi aplicată și pentru municipiul Codlea, din județul Brașov. Potrivit inițiatorilor, Codlea ar trebui să apară pe această listă, având în vedere că „a fost afectata de poluare timp îndelungat, încă de la înfiinţarea Uzinei «Colorom»”. Acesteia i se vor alătura și localitățile din județul Arad, precum Horea, Cicir, Mandruloc, Vladimirescu. Dreptul la încheierea activității profesionale mai rapidă se explică prin activitățile în domeniul poluării la care cetățenii au participat, precum extracția, prelucrarea sau chiar și utilizarea de ammoniac și a altor derivate, cum ar fi plumbul, sulful, azotul, fosforul, zincul, manganul, clorul, printre multe altele.

Citește și: Este oficial! Sute de mii de pensionari primesc bani în plus la pensie

Procedura este în dezbatere încă din decembrie 2022 și pentru localitățile Desești, Satulung, Șișești, Cicârlău, Copalnic Mănăștur și Remetea Chioarului, toate din județul Maramureș. Inițiatorii spun că „Studiile efectuate în aceste zone arată că speranţa de viaţă este cu 6 – 10 ani mai scăzută decât media naţională (din cauza poluării – n. red.), până la data de 31 decembrie 2030 finalizându-se programele de depoluare”. Al patrulea proiect prezentat până acum în Parlament vizează aplicarea regulilor menționate anterior și pentru orașul Comănești, județul Bacău.

pensie
pensie

Conform proiectului de lege, persoanele care au locuit în această zonă pot intra mai devreme la pensie, fără a li se aplica anumite penalizări, așa cum se întâmplă în cazul încheierii activității profesionale anticipate parțiale. Lista localităților poluate a fost extinsă de mai multe ori în 2022, iar la ora actuală, mai multe propuneri au fost initiate și așteaptă un răspuns din partea responsabililor.

Te-ar putea interesa și următorul subiect: Preț RECORD pentru certificatele de poluare! 12.000 de uzine și fabrici, afectate. Care este planul Uniunii Europene

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski