Știri interne

Simona Bucura Oprescu pregăteşte legea salarizării. Ministrul Muncii se va întâlni cu reprezentanţii CE şi cu cei ai Băncii Mondiale

21 Jul, 19:17 • Cornel Ghimeșan
Simona Bucura Oprescu, ministrul muncii, se întâlneşte cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai Băncii Mondiale, săptămâna viitoare, pentru discuţii privind legea salarizării.
Simona Bucura Oprescu pregăteşte legea salarizării. Ministrul Muncii se va întâlni cu reprezentanţii CE şi cu cei ai Băncii Mondiale

Simona Bucura Oprescu pregăteşte legea salarizării. Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege a salarizării unitare, care va fi discutat cu Banca Mondială, dar şi cu Comisia Europeană. Noua lege își propune să atenueze inechitățile atât între categoriile de personal cât și în interiorul unei familii ocupaționale. De asemenea, se ia în calcul stimularea performanțelor. Principiul legii este o parte fixă şi o parte variabilă a salariului, care să cuprindă sporurile, acordate pe criterii de performanţă. Astfel, prin lege se propune atât eliminarea discrepanţelor dintre salarii dar şi stimularea performanţei.

Simona Bucura Oprescu pregăteşte legea salarizării

Astfel, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a noului ministru al muncii, Simona Bucura Oprescu, cu Comisia Europeană şi Banca Mondială, pentru discuţii privind legea salarizării, proiect la care s-a lucrat în cadrul ministerului. Proiectul urmează să fie trimis la Banca Mondială pentru a se calcula impactul bugetar. Potrivit surselor guvernamentale, în ultima perioadă au avut loc discuţii cu structurile profesionale şi ocupaţionale, pe marginea proiectului privind salarizarea iar legea îşi propune să atenueze inechităţile între categoriile profesionale dar şi în interiorul acestor categorii.

Citeşte şi: Este oficial! A fost promulgată legea pentru românii care vor să iasă mai devreme la pensie! Lista localităților unde se va putea acest lucru

Reforma în sistemul de salarizare este jalon in Planul Național de Redresare și Reziliență și avea termen de intrare în vigoare data de 31 martie 2023. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în luna mai, că legea salarizării unitare va fi înaintată Parlamentului pentru aprobare, la 1 septembrie 2023. Calendarul asumat la ministerul Muncii pentru finalizarea proiectului era 15 iulie, conform declarațiilor fostului ministru, Marius Budăi.

Citeşte şi: Se schimbă TVA-ul în România. Marcel Ciolacu: „Am convenit ca la mâncare, medicamente şi proteze”

În privinţa pensiilor speciale, ministerul aşteaptă decizia CCR de săptămâna viitoare. În cazul declarării neconstituţionale a legii sau parţial neconstituţională, ministerul este pregătit să vină rapid cu modificările cerute de Curte, iar Parlamentul să se reunească într-o sesiune extraordinară pentru a adopta modificările. Legea pensiilor este de asemenea în lucru la minister, care a realizat trei variante. Se doreşte ca legea să respecte principiul contributivităţii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski