Știri interne

Tinerii născuți după 2009 nu vor mai avea voie să fumeze. Anual, fumatul ucide peste 76.000 de oameni

24 Sep, 15:26 • Constantin Cristina
Țara care plănuiește interzicerea fumatului pentru tinerii născuți după 2009. Numărul fumătorilor care mor anual e alarmant.
Tinerii născuți după 2009 nu vor mai avea voie să fumeze. Anual, fumatul ucide peste 76.000 de oameni

Tinerii născuți după 2009 nu vor mai avea voie să fumeze. Pe modelul din Noua Zeelandă, premierul britanic vrea să scape tinerii de acest viciu, a precizat Mediafax.

Așadar, premierul britanic, Rishi Sunak ia în calcul să ridice în fiecare an, cu un an, vârsta la care țigările pot fi cumpărate legal. Dacă face acest lucru până în 2026, adolescenții care au acum 15 ani şi cei care vin după nu vor putea să cumpere niciodată produse din tutun.

Citește și: Țara din Europa în care fumatul devine istorie. Cum a reușit să își convingă cetățenii să renunțe la viciu

Tinerii născuți după 2009 nu vor mai avea voie să fumeze. Anual, fumatul ucide peste 76.000 de oameni

Prim-ministrul ia în considerare implementarea unor măsuri similare cu cele adoptate de Noua Zeelandă în decembrie anul trecut. Aceste măsuri implică o creștere graduală a vârstei legale pentru a cumpăra produse din tutun, astfel încât, la un moment dat, tutunul să nu mai poată fi achiziționat de către persoanele născute la 1 ianuarie 2009 sau ulterior.

fumat
fumat

În timpul mandatului fostului premier Jacinda Ardern, Noua Zeelandă a promulgat și alte legi pentru a reduce conținutul de nicotină din produsele din tutun și a impus ca aceste produse să fie vândute exclusiv prin magazine specializate în tutun, în detrimentul magazinelor de proximitate și supermarketurilor.

Partidul Laburist, care era în opoziție, a menționat anterior că explorează posibilitatea de a interzice vânzarea de țigări pentru cei mai tineri, într-un mod similar cu cel aplicat în Noua Zeelandă. Wes Streeting a declarat în ianuarie că dorește să afle dacă există un „apetit pentru schimbare” în țară în acest sens.

Alte articole: Începutul de lună vine cu vești proaste pentru fumători. Prețul țigărilor s-a majorat cu 50 de bani per pachet

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski