- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Vot final în Camera Deputaţilor, despre modificările la Legea pensiilor speciale. „Pensiile speciale sunt un cancer, care macină solidaritatea, dreptatea, echitatea din societate”

16 Oct, 20:20 • Fundeanu Madalina
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Proiectul de lege a primit raport de admitere în trei comisii de specialitate, cu amendamente.
Vot final în Camera Deputaţilor, despre modificările la Legea pensiilor speciale. „Pensiile speciale sunt un cancer, care macină solidaritatea, dreptatea, echitatea din societate”

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, cu 174 pentru, 81 impotrivă, 17 abţineri şi doi care nu votează, proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, după punerea lui în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale şi cu observaţiile Comisiei Europene, potrivit News.ro.

Legea pensiilor speciale, supusă la vot

În plen, liderul USR Cătălin Drulă a anunțat că această lege împotriva căreia numai USR va vota este legea menţinerii pensiilor speciale şi că majoritatea şi-a bătut joc, fiind cea mai sfidătoare formă a proiectului de până acum. Liberalul Florin Roman nu a întârziat cu replica și i-a acuzat pe cei de la USR de ipocrizie, iar preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, a arătat că, prin această lege vor fi mai resimțite aceste pensii speciale şi a atras atenţia că, dacă ar fi tăiate, ar fi neconstituţional şi riscăm să pierdem 2,8 miliarde de euro din PNRR.

Adrian Solomon, președintele comisiei de muncă, a declarat în plen că proiectul de lege a primit raport de admitere în trei comisii de specialitate, cu amendamente.

Cătălin Drulă, liderul USR, a afirmat în plen că este încă un moment ruşinos pentru Parlament şi al democraţiei româneşti post-decembriste.

„Această lege împotriva căreia numai USR va vota este legea menţinerii pensiilor speciale. Pensiile speciale sunt un cancer, care macină solidaritatea, dreptatea, echitatea din societate”, a spus Drulă în plen, el precizând că guvernul intenționează să mărească taxele pentru a plăti aceste pensii speciale care au ajuns la 13 miliarde de lei.

„Cifrele sunt ameţitoare pentru pensionarul de rând. Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului şi al PNL, antiliberalul Ciucă ia 18.000 de lei pensie specială pe lună. Aţi avut o obligaţie în PNRR, să treceţi aceste pensii la cel mai firesc şi normal principiu din lume, cel am contributivităţii, la cât ai muncit, atât să primeşti, la fel cum primesc 95% din români. Şi v-aţi bătut joc, această ultimă formă a legii este cea mai sfidătoare de până acum”, a spus liderul USR.

Vot final în Camera Deputaţilor, despre modificările la Legea pensiilor speciale
Vot în Camera Deputaţilor, despre Legea pensiilor speciale

El a precizat că nu numai că îi asigură pe cei care au acum pensiile speciale că nu li se întâmplă nimic, dar „peste 40 de ani de acum încolo nu vor mai fi pensii speciale, conform acestei legi”.

„Cresc chiar privilegiile faţă de acest moment, aţi introdus acolo şi sporurile nepermanente, totul pentru clientela de partid şi nimic pentru oameni”, a mai afirmat Drulă.

„Aveţi o clientelă care sufocă acest stat, oameni care iau zeci de mii de lei, cifre ameţitoare”, a arătat Cătălin Drulă, el precizând că Florin Georgescu, viceguvernator BNR, ia 70.000 de lei pe lună.

(..) Săptămâna trecută aţi mai trimis un performer de aici, domnul Pavel Popescu, a cărui demisie am auzit-o, să ia 9.500 de euro în mână pe lună. Este sfidarea acestei ţări”, a arătat Drulă.

Deputatul PNL Florin Roman i-a acuzat pe cei din Opoziţie că sunt „ipocriţi”.

„Vă întreb, nu aţi votat voi pensiile speciale la cei de la Consiliul Concurenţei, cei de la USR? Şi acum veniţi şi spuneţi că nu vreţi pensii speciale? Păi voi le-aţi votat”, a fost replica dată de Roman.

„Nu fiţi ipocriţi, stimaţi colegi, pentru că sunteţi la fel de vinovaţi, voi, cei noi, ca şi cei pe care îi acuzaţi că sunt la fel de 30 de ani”, a mai adăugat acesta.

„Ceea ce au încercat azi cei de la USR, ca să înţeleagă toată lumea, pe tehnică legislativă, prin ceea ce au depus în comisii ei nu vor să se schimbe nimic, ei vor ca să rămână la fel, pentru că acele amendamente, dacă ar fi fost adoptate, am fi avut o lege neconstituţională şi concluzia este ăc nu s-ar fi schimbat nimic”, a spus el.

Florin Roman a mai adăugat faptul că „PSD şi PNL taie, pentru prima dată, din cuantumul pensiilor speciale”.

„Discutăm de 10% pe contributivitate, de 15% impozitare, de 20% şi aşa mai departe”, a spus Roman, scoțând în evidență că „niciodată în România, după adoptarea acestei legi, o pensie aflată în plată nu va mai depăşi salariul”.

„Este o dreptate pe care o facem pensionarilor de rând care au tot dreptul să se declare nemulţumiţi”, a spus acesta.

Te-ar putea interesa și: Economia mondială, amenințată de un nou conflict din Orientul Mijlociu. FMI și Banca Mondială sunt în alertă

Preşedintele interimar al Camerei, social-democratul Alfred Simonis a spus că „după intrarea în vigoare a acestei legi, vor fi mai puţin nesimţite aceste pensii”.

„E suficient? Răspunsul e nu, şi ăsta este adevărul. E uşor să tai complet pensiile speciale din România, aşa cum am făcut cu pensiile parlamentarilor. Astăzi, în plată, foştii parlamentari nu mai au pensii speciale”, a arătat Simonis, precizând că nu e uşor să tai toate pensiile speciale.

„Anul acela, cât aţi fost la guvernare şi aţi condus Ministerul Justiţiei, niciunul din dvs nu a protestat în faţa Ministerului Justiţiei sau în Parlament, cu pancarte, în care să scrie cât de mult şi cât de repede trebuie tăiate pensiile speciale”, a spus Alfred Simonis, adresându-se membrilor USR.

Social-democratul a arătat că „avem un jalon în PNRR, o reformă de care depind 2,8 miliarde de euro”.

„Cu această lege, care respectă, pe de o parte, şi deciziile CCR pentru că noi nu putem să hotărâm acum că îi omorâm pe toţi, tăiem totul. Mâine, legea va fi neconstituţională şi pe cale de consecinţă, pierdem 2,8 miliarde de euro. Nu asta este soluţia. Această lege respectă şi solicitările Comisiei Europene, şi deciziile CCR şi ne va face să luăm cei 2,8 miliarde de euro atât de necesari pentru România. E atât de simplu”, a mai afirmat în plen preşedintele interimar al Camerei.

Liderul AUR, George Simion, a declarat în plen că şi AUR va vota împotriva acestei forme a legii care „taie doar undeva la 10% din cuantumul pensiilor speciale”.

„O să aşteptăm şi vom cere supunerea la vot a amendamentelor noastre care au fost respinse în comisii. Colegii noştri au votat la Senat în speranţa că orice tăiere din pensiile speciale este bună, dar forma asta este inacceptabilă şi AUR se opune acestei forme prin care vă faceţi că faceţi. Nu tăiaţi nicio pensie specială şi, mai rău, puneţi categorii întregi sociale în tagma jefuitorilor”, a spus Simion.

Liderul AUR a arătat că nu sunt tăiate pensiile nesimţite de 7.000, 8.000, 10.000 de euro. „Asta trebuia să faceţi dacă voiaţi să vă luaţi rolul în serios”, a mai spus George Simion.

Deputatul UDMR Miklos Zoltan de la UDMR a afirmat la rândul lui că proiectul de lege nu oferă soluţii la inechităţile sociale, la deficitele bugetare şi la lipsa de încredere a cetăţenilor în stat.

„Problema pensiilor de serviciu, a pensiilor speciale, pentru UDMR a fost de foarte multă vreme una de echitate socială (..) contributvitatea fiind singurul criteriul acceptabil în stabilirea cuantumului acestei forme de asigurare pentru bătrâneţe”, a spus deputatul UDMR.

Miklos Zoltan a adus aminte de faptulcă soluţia găsită cu impozitarea veniturilor suplimentare, pe partea necontributivă, este ridicolă, iar UDMR a propus o impozitare drastică a tuturor veniturilor care depăşesc indemnizaţia preşedintelui.

„Impozitarea actuală abia dacă zgârie sumele mari. La o pensie de 22.000 de lei, impozitul plătit în plus va fi de circa 1.600 de lei. Cam ce credeţi că rezolvă un astfel de impozit?”, a mai spus deputatul UDMR.

Şi deputatul Forţa Dreptei Violeta Alexandru a spus în plen că „este trist pentru România că o coaliţie care are toată puterea să facă treabă şi să arate românilor ăc s-a terminat cu privilegiile, îşi bate joc de oricine munceşte sau a muncit în această ţară”.

Vezi și: Obiectul care te poate îmbogăți peste noapte. Este posibil să îl ai și tu prin casă

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ce este sediul social și când ai nevoie de unul?
Ce este sediul social și când ai nevoie de unul?
Ucraina pregătește un mecanism militar în trei etape cu Europa și SUA pentru impunerea unui armistițiu cu Rusia
Ucraina pregătește un mecanism militar în trei etape cu Europa și SUA pentru impunerea unui armistițiu ...
Florian Bodog – achitat definitiv de ICCJ într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății
Florian Bodog – achitat definitiv de ICCJ într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății
SUA: Trump propune crearea unei rezerve de minerale critice, în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru a contracara dependența de China
SUA: Trump propune crearea unei rezerve de minerale critice, în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru ...
AUR susţine indexarea pensiilor şi a alocaţiilor cu rata inflaţiei
AUR susţine indexarea pensiilor şi a alocaţiilor cu rata inflaţiei
Mario Draghi: „Europa riscă să devină subordonată, divizată și dezindustrializată. SUA urmăresc fragmentarea UE”
Mario Draghi: „Europa riscă să devină subordonată, divizată și dezindustrializată. SUA urmăresc ...
PNL discută proiectele guvernamentale și organizarea parlamentară înaintea noii sesiuni
PNL discută proiectele guvernamentale și organizarea parlamentară înaintea noii sesiuni
Iranul analizează reluarea negocierilor cu SUA, în contextul condițiilor impuse de Trump
Iranul analizează reluarea negocierilor cu SUA, în contextul condițiilor impuse de Trump
Grindeanu: „Această apocalipsă a tăierilor, a datului afară, a reducerilor e o treabă pe care cred că trebuie să o gândim mult mai așezat de acum înainte”
Grindeanu: „Această apocalipsă a tăierilor, a datului afară, a reducerilor e o treabă pe care ...
Rezervele valutare ale României au urcat la 65,8 miliarde de euro la finalul lunii ianuarie
Rezervele valutare ale României au urcat la 65,8 miliarde de euro la finalul lunii ianuarie
Două termene pe etichetele alimentelor. Propunerea comercianților pentru reducerea risipei alimentare
Două termene pe etichetele alimentelor. Propunerea comercianților pentru reducerea risipei alimentare
Zelenski: Rusia vizează infrastructura feroviară a Ucrainei
Zelenski: Rusia vizează infrastructura feroviară a Ucrainei
Consiliul Concurenței, privind ROBOR: „Potențial cel mai important caz al anului”
Consiliul Concurenței, privind ROBOR: „Potențial cel mai important caz al anului”
Rusia spune că este dispusă să ajute la retragerea uraniului îmbogățit din Iran, pentru a reduce tensiunile legate de programul nuclear
Rusia spune că este dispusă să ajute la retragerea uraniului îmbogățit din Iran, pentru a reduce ...
Iranul convoacă ambasadorii UE după desemnarea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
Iranul convoacă ambasadorii UE după desemnarea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
Kremlinul anunță reluarea negocierilor trilaterale la Abu Dhabi, privind Ucraina, mediate de SUA
Kremlinul anunță reluarea negocierilor trilaterale la Abu Dhabi, privind Ucraina, mediate de SUA
Maia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace
Maia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace
China vrea să domine AI. Xi Jinping anunță „revoluție tehnologică cu impact epocal”
China vrea să domine AI. Xi Jinping anunță „revoluție tehnologică cu impact epocal”